statiuni balneare - ultimele știri
Chiar dacă România stă pe un zăcământ uriaș de ape geotermale pe care îl împarte cu Ungaria, paradoxal, doar ungurii se bucură de această bogăție. Stațiunile balneare românești se adresează mai mult pensionarilor și prea puțin tinerilor, nevoiți să meargă peste hotare pentru relaxare
Pe 25 iulie 2021, 11 staţiuni cu apă termală din şapte ţări europene au fost puse pe lista patrimoniului mondial. Aceste oraşe s-au ridicat şi au crescut în jurul izvoarelor cu apă termală şi sunt martorele culturii spa care s-a dezvoltat în Europa,...
„Marile oraşe balneare din Europa”, bijuteriile hidroterapiei europene foarte la modă între începutul secolului XVIII şi începutul secolului XX, au fost incluse sâmbătă în lista Patrimoniului Mondial al UNESCO, informează AFP.
Staţiunile balneare nu au dus lipsă de turişti în preajma sărbătorilor de iarnă. Apele termale au fost alegerea românilor, care, spre deosebire de alţi ani, au decis să îşi petreacă Crăciunul în ţară
Dacă în anii trecuţi faptul că ai depus cererea încă din ianuarie nu era o garanţie că vei prinde un loc la tratament în staţiunea dorită, prin Casa de Pensii, în acest an hotelurile îşi aşteaptă îndelung clienţii pensionari. Sute de locuri rămân lib...
În România se află unele dintre cele mai frumoase staţiuni balneare, acestea fiind cândva cele mai căutate destinaţii pentru concediu.
Cererea pentru litoralul românesc, staţiunile balneare, montane şi Delta Dunării este în creştere faţă de anul trecut, acestea fiind, alături de Spania, Grecia şi Turcia, destinaţii preferate de turişti ai Eximtur pentru sezonul 2017....
Asociaţia Română de Balneologie a realizat clasamanetul anual al staţiunilor din ţara noastră. Au fost luate în calcul criterii precum nivelul investiţiilor în bazele de tratament, infrastructura, promovarea şi calitatea serviciilor turistice şi medi...
Suprapunerea Paştelui cu 1 Mai, zi liberă pentru sărbătoare legală, va afecta în acest an încasările operatorilor din turism, care încearcă totuşi să vândă pachete personalizate părinţilor ai căror copii iau vacanţă începând cu 23 aprilie...
Nemţii preferă Bucureştiul, litoralul şi Delta Dunării, israelienii vin la munte, moldovenii trec Prutul pentru staţiunile balneoclimaterice, iar maghiarii sunt adepţii circuitelor turistice...
Am citit cu ceva timp în urmă, în seriosul newsletter economic cursdeguvernare.ro, că Ministerul Finanṭelor a atins în 2012 performanṭa de a colecta doar 57% din veniturile preconizate la capitolul TVA, pierzând astfel 8,8 miliarde de euro. Faṭă de 2...
Casa Judeţeană de Pensii Buzău pune la dispoziţia pensionarilor bilete de tratament balnear în cel puţin opt dintre cele mai căutate staţiuni din ţară. Solicitanţii mai pot beneficia doar de câteva serii de tratament în acest an, cu datele de început...
Peste 3000 de pensionari din judeţul Vâlcea au beneficiat de bilete de tratament în staţiunile balneare. Cei mai mulţi au ales să se trateze în Călimăneşti-Căciulata, Olăneşti sau Băile Govora.
Turoperatorii, agenţiile de turism, autorităţile şi asociaţiile profesionale din turism, structurile de cazare, staţiunile turistice şi complexele balneare sunt invitate de Agenţia Turismului din Moldova să participe la cea de-a 32-a ediţie a Târgul...
Casei Judeţene de Pensii Dâmboviţa i-au fost alocate biletele de tratament pentru luna august. Pentru seria a douăsprezecea a acestui an, judeţul Dâmboviţa a primit 320 bilete de tratament în staţiunile balneo-climaterice, cu începere în perioada 9 –...
Consilierul de stat pe probleme de sănătate în Cancelaria premierului, Vasile Cepoi, susţine că serviciile de sănătate nu sunt integrate cu cele turistice şi consideră că trebuie să îndeplinească anumite standarde pentru atingerea rezultatelor aştept...
Ofertele turistice cu trei nopţi de cazare la preţuri de cel mult 400 de lei sunt cele mai căutate pentru Revelion, chiar dacă nu includ nicio masă....
Peste 100.000 de străini vin în ţara noastră, în fiecare an, pentru a beneficia de servicii de sănătate pe care nu le găsesc la ei în ţară sau pe care nu şi le permit.
Peste 2000 de cereri au fost depuse la Casa Județeană de Pensii de orădenii care vor să aibă parte de tratamente balneare. Ei pot beneficia de tratamente în Olănești, Covasna, Băile Amara, Moneasa sau Guziaș....
fără imagine
Casa de Pensii Olt a publicat lista cu biletele de tratament alocate pentru luna aprilie. Aproape 40 de vârstnici din judeţ vor petrece Sărbătorile Pascale în staţiunile balneare Amara, Bala, Buziaş, Olăneşti sau Pucioasa.
Încă de ieri, Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa a început să primească cererile pentru un loc în staţiunile balneare. Anul trecut au fost puse la dispoziţie 3020 de bilete în staţiuni ca Băile Sulfuroase Pucioasa, Călimăneşti-Căciulata, Băile Felix ...
Cei mai mulţi nu-şi mai permit să plătească jumătate din suma ce le asigură tratamentul în staţiuni balneare. Cererile pentru biletele de tratament balnear au scăzut cu peste 35% anul acesta faţă de 2009, potrivit Casei Judeţene de Pensii Giurgiu.
La sediul Casei de Pensii Argeş s-a afisat repartitia biletelor de tratament balnear pentru seria 11, data de prezentare in statiune fiind 25 octombrie 2010. Aceasta poate fi consultata si pe site-ul institutiei, www.cjparges.ro....
Programele „Decada balneară“ şi „O săptămână de refacere” organizate de Organizaţia Patronatelor din Turismul Balnear (OPBTR) au fost prelungite până la începutul lunii decembrie, datorită cererii foarte mari, potrivit lui Nicu Rădulescu, preşedintel...
Pensionarii nemțeni au primit o nouă șansă de a pleca în stațiunile balneoclimaterice din țară. Casa Județeană de Pensii a intrat în posesia a unei noi serii de bilete. 410 vârstnici au posibilitatea de a-și trata afecțiunile în această vară....
La sediul Casei Judetene de Pensii s-a afisat repartitia biletelor de tratament balnear pentru seria 6, datele de plecare fiind 23, 24, 25 si 26 mai 2010. Aceasta poate fi consultata si pe site-ul institutiei, www.cjparges.ro...