statiune balneara - ultimele știri
Cea mai nouă stațiune balneară din România, Băile Sărate Ocna Mureș, a avut anul trec aproximativ un sfert de milion de plătitori de bilete. Investiția a fost finalizată și deschisă publicului în luna mai 2023.
În „Luna Iubirii”, hotelierii se întrec în oferte și promit experiențe de neuitat, la mare, la munte, ori în stațiuni balneare. Au pregătit pachete turistice pentru toate buzunarele, gusturile și pretențiile, în hoteluri de lux, din gheață, în glampinguri ori căsuțe ca-n povești
Societatea care administrează Baza de tratament și agrement de la Ocna Mureș va avea în 2023 venituri totale de peste 10 milioane de lei, obținute într-o perioadă de șase luni de funcționare. Profitul brut va depăși 1,6 milioane de lei
Peste 20 de hectare din stațiunea balneară Călimănești-Căciulata, de pe Valea Oltului, în Vâlcea, urmează să fie transformate într-o pădure - parc, cu fonduri europene. Zona va completa oferta turistică.
Lacul Techirghiol din județul Constanța a devenit de câteva zile roz, spre mirarea celor care vin în stațiune la tratament, cu miraculosul nămol și care spun că nu a văzut niciodată așa ceva
În plin scandal cu E. coli în Marea Neagră, risc de toxiinfecţii și prețuri de Saint Tropez pe litoral, ori avioane anulate pentru destinații peste hotare, vă propunem o alternativă, dar la munte
Turiștii care aleg complexul balnear Băile Sărate de la Ocna Mureș pentru relaxare sau tratament vor beneficia în curând de noi tarife de acces, pe lângă cele existente.
Noua bază de tratament și agrement de la Ocna Mureș și-a deschis în weekend porțile pentru clienți. Duminică, în a doua zi de funcționare, a fost atinsă capacitatea maximă
Cea mai modernă bază de agrement și tratament cu ape sărate din România se deschide sâmbătă, 13 mai.
Două stațiuni din Vâlcea, Ocnele Mari și Călimănești, sunt înscrise în acest an în competiția online de entități din turism cu sprijin guvernamental și promovată de mass-media, inclusiv „Adevărul”.
Chiar dacă nu sunt la fel de căutate în această perioadă, precum stațiunile montane pentru sporturile de iarnă, o serie de oferte și facilități sunt oferite și de stațiunile balneare în Luna Iubirii.
Vâlcea este unul dintre cele mai bine aspectate județe din punct de vedere turistic. „Perla Oltului”, stațiunea Călimănești – Căciulata, are o ofertă bogată când vine vorba despre cazare.
Spaima s-a declanşat în staţiunea Băile Olăneşti, din judeţul Vâlcea, după ce flăcările au pus stăpânire pe una dintre cele mai cunoscute pensiuni, aflată chiar pe „Aleea Izvoarelor”. Focul s-au propagat rapid şi la una dintre clădirile vecine.
Pensiunea care a luat foc în plină zi se află chiar pe aleea care duce către izvoarele din staţiunea Băile - Olăneşti, judeţul Vâlcea. 14 turişti au fost evacuaţi de urgenţă. În cea de-a doua pensiune nu se afla nici un turist. Sursă imagini ISU Vâlc...
Două zile au fost necesare pentru îndepărtarea a doi brazi uriaşi care au căzut peste un imobil din staţiunea balneară Călimăneşti - Căciulata, în judeţul Vâlcea.
Staţiunea balneară Călimăneşti-Căciulata, de pe Valea Oltului, a primit cu titlu gratuit 203.500 mp din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apelor şi Pădurilor, prin Regia Naţională a Pădurilor Romsilva.
Pe Valea Oltului, ascunsă într-un peisaj idilic, staţiunea Călimăneşti-Căciulata este locul ideal pentru o vacanţă completă, care pune la egalitate corpul, mintea şi sufletul.
Galerie foto adevarul.ro: Staţiunea balneoclimaterică Călimăneşti - Căciulata, „perla Oltului” din Vâlcea şi atracţiile sale turistice
Un imobil construit la începutul secolului XX, sub denumirea de Hotelul Jantea 1, apoi cunoscut drept Vila Oltul, în care funcţionează de aproape 50 de ani Clinica de Balneofizioterapie din staţiunea Călimăneşti, a fost cumpărat de stat, prin Consili...
În perioada 26 iulie – 1 august, staţiunea balneară Băile Govora va găzdui cea de-a doua ediţie a Zilelor Arhitecturii Balneare.
Izvoarele din Olăneşti, judeţul Vâlcea, sunt singurele ape minerale terapeutice din România de care poţi beneficia doar contracost, deşi reprezintă o resursă naturală. Preluarea acestora de la societatea privată care le gestionează, în patrimoniul st...
Galerie foto adevarul.ro: „Izvoarele de aur” de la Băile Olăneşti - Vâlcea - singurele ape terapeutice din România contracost
Şi la Vâlcea al treilea val al pandemiei îşi face simţit prezenţa din plin. Reşedinţa de judeţ şi alte localităţi, printre care şi staţiunile balneare, vor funcţiona de luni, 22 martie, după scenariul roşu.
De câteva luni, pacienţii cu sechele post-pandemice se pot trata cu succes într-o staţiune balneară din Vâlcea. Cel mai renumit hotel din Băile Govora, Palace, oferă în propria bază de tratament proceduri de recuperare după COVID – 19.
Galerie foto adevarul.ro: Hotelul Palace - Govora din Vâlcea şi terapiile sale uimitoare pentru sechelele post-pandemice şi nu numai
Un grup de studenţi şi tineri arhitecţi încearcă să dea viaţă oraşului balnear Băile Herculane, amplasat într-un defileu montan adânc din sud-vestul României, care a fost cândva locul preferat al elitelor europene, scrie BBC, într-un reportaj realiza...
Un parc, cum nu există altul în ţară, creat în jurul unei legende locale, a apărut de curând în staţiunea balneoclimaterică Călimăneşti-Căciulata din judeţul Vâlcea: «Poiana lui Căliman».
Un tren special care i-ar aparţine lui Kim Jong-un a fost observat săptămâna aceasta în portul Wonsan, în care se află o staţiune balneară, pe coasta de est a Coreei de Nord, potrivit unor imagini satelitare, în contextul în care starea sănătăţii dic...
Asociaţia ARCHÉ a lansat un proiect prin care intenţionează să aducă faima şi gloria de altădată a unor clădiri istorice din staţiunea vâlceană Băile Govora.
Participarea la vot, în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, într-o secţie dintr-o staţiune balneară a judeţului Vâlcea a depăşit 200 %.
Un drum european a fost inundat sâmbătă, 26 ianuarie, pentru a doua oară în cursul acestei săptămâni. Şoseaua traversează o staţiune balneară din România, motiv pentru care circulaţia în zonă se desfăşoară cu mare greutate sau pe o arteră ocolitoare.
Drumul european dintr-o staţiune balneară inundat pentru a doua oară într-o săptămână: E 81/DN 7 - Călimăneşti...
Între 1 şi 4 septembrie, Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol organizează Conferinţa naţională cu participare internaţională „Balneologie Maritimă, Medicină Fizică şi de Recuperare - Tradiţie, Modernitate şi Inovaţie“. Manifestarea este pr...
Staţiunea Amara din Bărăgan este locul ideal pentru petrecere a timpului liber de către pensionari. În fiecare vară, aici ajung peste 14.000 de vârstnici din întreaga Românie. Oamenii sunt atraşi de puterea tămăduitoare a nămolului sapropelic şi de e...
Techirghiolul este numele sinonim cu vindecarea - datorită nămolului miraculos născut în străfundurile lacului sărat despărţit printr-o fâşie de nisip, de Marea Neagră. Legenda spune că minunea a fost descoperită de un păstor bătrân şi beteag, Tekir,...
Balta Albă, o staţiune balneară din inima Bărăganului, a devenit celebră în toată Europa în 1870 datorită virtuţilor terapeutice ale nămolului de aici. Locul celebru l-a inspirat şi pe Vasile Alecsandri în scrierile sale, iar pe Alexandru Odobescu, a...
Cu o istorie de peste un secol şi jumătate, staţiunea balneară Amara, din judeţul Ialomiţa, reprezintă destinaţia ideală de vacanţă pentru veterani. Principalul punct de atracţie pentru pensionari sunt terapiile cu nămol sapropelic şi procedurile împ...
Tratament şi cazare mai ieftine cu circa 30 % în Băile Govora. Hotelierii şi proprietarii de pensiuni din staţiunea vâlceană vin, de la 1 octombrie, cu preţuri pentru toate buzunarele. Pentru un sejur de şapte zile, o persoană plăteşte 850 de lei. În...
Eforie a îndeplinit criteriile de atestare a staţiunilor turistice balneare, deoarece aici pot fi tratate afecţiuni reumatismale, inflamatorii, post traumatice, neurologice periferice sau afecţiuni dermatologice, graţie factorilor naturali....
Certificarea staţiunilor Eforie Nord şi Sud ca staţiuni balneare au aduce turişti 10 luni pe an la Marea Neagră. Numărul turiştilor ar putea creşte simţitor, la ora actuală Eforie situându-se pe locul 2 ca număr de vizitatori pe litoral....
Când o comunitate este vizată de o investiţie de aproape o jumătate de milion de euro, toată lumea este fericită. Nu aşa se întâmplă la Corbii Mari, acolo unde oamenii se opun cu îndârjire construirii une fabrici de mâncare pentru câini şi pisici şi ...
Staţiunea cea mai ozonificată din ţară oferă turiştilor reduceri de până la 30 la sută la serviciile de tratament şi cazare
Înainte de al Doilea Război Mondial, oameni din toată ţara veneau să se vindece de boli pe meleagurile dâmboviţene. În anii 1990, s-a început construirea unei baze de tratament. Clădirile, ridicate până la acoperiş, au fost abandonate din lipsă de ba...
Sute de oameni au mers astăzi la deschiderea oficială a parcului balnear Băile Figa, situat la 3 km distanţă de oraşul Beclean şi la 42 km de Bistriţa. Investiţia se ridică la 1,8 milioane de euro şi a fost realizată printr-un proiect din fonduri Pha...