stanculescu - ultimele știri
Cîrîit de ciori, parcă mai zgomotoase ca altădată. De la fereastră le văd: trei ciori mari, negre şi isterice. Am identificat rapid şi motivul, un ghem mare de blană, alb cu negru, fugind dezorientat. Cred că e pisica de la blocul vecin, a dispărut p...
După 26 de ani de la executarea cuplului Ceauşescu, fostul procuror militar din procesul de la Târgovişte a făcut o serie de dezvăluiri noi cu privire la modul în care s-a derulat judecata şi cine s-a aflat de fapt în spatele hotărârii de exterminare...
Generalul-colonel Iulian N. Vlad consideră că, în decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu era izolat pe scena politică internaţională. Fără niciun sprijin extern, dictatorul român avea soarta pecetluită, iar încercarea lui de a se agăţa de putere cu orice ...
O inedită expoziţie scoate la iveală o serie de documente din arhivele comuniste, care aparţin celor care au avut de suferit din timpul revoltelor studenţeşti din 1956...
Aflat în exil, Regele Mihai l-a chemat într-o noapte, la el acasă, în Versoix (Elveţia), pe fostul ministru al Apărării Naţionale, Victor Atanasie Stănculescu şi i-a pus patru întrebări.
Pe stema oraşului Calafat sunt inserate trei ghiulele arzând, elemente heraldice care amintesc de începutul Războiului de Independenţă.
Fostul general Victor Atanasie Stănculescu, condamnat pentru reprimarea Revoluţiei de la Timişoara, a declarat duminică seara, la B1TV, că România nu este pregătită pentru aflarea adevărului despre Revoluţia din 1989....
„Adevărul” vă prezintă istoria halucinantă a rechizitoriilor catastrofale întocmite de procurorul Dan Voinea, cel care a lăsat în urmă un dezastru imprescriptibil. Dan Voinea i-a băgat la puşcărie pe Stănculescu şi pe Chiţac. Şi tot el a comis gafe h...
Fostul general Victor Atanasie Stănculescu (82 de ani) a vorbit în cartea "În sfârşit, adevărul..." despre legăturile pe care le-a avut cu serviciile secrete străine înainte de Revoluţie....
În cadrul dezvăluirilor pe care B1 şi Adevărul le fac despre evenimentele din decembrie 1989, Generalul Victor Atanasie Stănculescu, prezent în emisiunea "Naşul" a afirmat că Iliescu ştia că Militaru este spion KGB şi GRU, deoarece au fost în aceeaşi...
Din Penitenciarul-Spital Jilava, generalul Victor Atanasie Stănculescu a acordat un interviu exclusiv pentru ziarul „Adevărul“. Astăzi, în prima parte a interviului, Victor Atanasie Stănculescu vorbeşte despre calităţile de „balerin“ ale lui Ion Ilie...
fără imagine
Generalul Victor Atanasie Stănculescu afirmă, într-un interviu acordat jurnaliştilor de la Adevărul, că în ceea ce priveşte caseta cu execuţia şi procesul Ceauşeştilor, înregistrarea video are lipsuri din cauza cameramanului "care a smuls aparatul d...
fără imagine
Pentru prima dată în viaţa mea, ieri am intrat în puşcărie. La Jilava, aproape de Bucureşti.
Cu două ore înainte de a fi ciuruit, dictatorul încă mai credea că Victor Atanasie Stănculescu a venit să-l salveze. De trei zile se tot amăgea că generalul e de partea lui. Fatală eroare! Ajuns în curtea UM 01417 Târgovişte, generalul Stănculescu a ...
Apariţia generalului Victor Stănculescu la Târgovişte i-a dat speranţe dictatorului. După aproape două ore însă, a urmat execuţia. Întreaga poveste, mâine dimineaţă în „Adevărul"...
Din ordinul generalului Victor Stănculescu, opt paraşutişti de la Boteni au fost îmbarcaţi în două elicoptere pentru o „misiune de gradul zero“. Ei nu ştiau că merg să execute pe cineva. Căpitanul Ionel Boeru şi cei şapte subofiţeri din subordinea sa...