sorin bocancea - ultimele știri
Filozoful și sociologul Petre Andrei a avut un cult pentru educație, iar acest lucru se observă în perioada în care a fost subsecretar de stat în Ministerul Instrucțiunii Publice.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a României a condamnat patru cadre didactice, cea mai dură sentinţă fiind pronunţată în cazul unui lector ce este şi avocat şi care a primit trei ani de închisoare cu executare....
Curtea de Apel Iaşi a decis, luni, 8 ianuarie, ca fostul rector al Universităţii „Petre Andrei”, Sorin Bocancea să fie condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare cu executare, decizia nefiind definitivă....
Mai multe cadre universitare de la Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi au fost trimise în judecată de DNA într-un dosar în care sunt acuzaţii de luare de mită, fals, sau favorizarea făptuitorului.
Rectorul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, dar şi alte două cadre didactice ale acestei universităţi, acuzate de infracţiuni de favoriyarea infractorului şi fals, au fost plasaţi în arest la domiciliu în noaptea de joi spre vineri.
Afacerea cu diplome de la Universitatea privată „Petre Andrei” din Iaşi se derula în pizzeria unui afacerist, care juca rolul de intermediar. După ce procurorii au intrat pe fir, rectorul Sorin Bocancea a încercat să-l acopere pe prodecanul Facultăţi...
Procurorii DNA au făcut publice detaliile anchetei întreprinse la Universitatea privată "Petre Andrei" din Iaşi, într-un caz de suspiciune de luare de mită în care au fost reţinute preventiv cinci persoane care lucrează la instituţia de învăţământ, p...
Procurorii DNA au descins în după-amiaza zilei de 9 iunie la Universitatea "Petre Andrei" din Iaşi. După mai multe ore de audieri, rectorul universităţii, alături de alţi doi profesori, au primit mandat de reţinere pentru 24 de ore.
În România sunt multe iniţiative frumoase şi proiecte pe termen mediu şi lung; din păcate, puţine dintre ele se materializează şi ajung, apoi, să constituie o tradiţie. Sfera culturii nu face excepţie de la această „regulă“ a debutului cu aplauze fur...
Tragedia din Clubul Colectiv în care şi-au pierdut viaţa mai mulţi tineri din ţară a provocat mai multe manifestaţii de solidaritate, dar şi de revoltă împotriva principiului „merge şi aşa”. Reprezentanţi ieşeni din diferite medii văd în protestele d...
Invitatul jurnalistului Grigore Cartianu la Adevărul Live a fost Sorin Bocancea, doctor în ştiinţe politice. Cei doi au dicutat pe margine cărţii nou-apărute „Je suis Charlie?“ şi a actelor de terorism, în contextul ultimelor evenimente....
Comparativ cu România din primul deceniu postcomunist, şi în Republica Moldova de acum electoratul este mai convins de ideea europeană decât sunt politicienii. Cu toate că este membru al NATO şi al UE, România nu poate rămâne indiferentă faţă de agre...
Rolul şi statutul femeii în societatea comunistă au fost dezbătute în cadrul unei conferinţe organizate cu ocazia zilei de 8 martie la Universitatea "Petre Andrei" Iaşi.
Colegii au grijă. De asta le mulţumim. Dar textul domnului Bocancea, cu care de altfel am şi fost coleg la Iaşi, mi-a amintit involuntar de o aventură importantă din viaţa mea. Era toamna anului 1989. Un amic mă sună că e o urgenţă: să ne vedem la de...