socialisti - ultimele știri
Consiliul Republican al Partidului Socialiştilor consideră că Republica Moldova se confruntă cu cea mai mare criză social-economică din ultimii 20 de ani, iar formaţiunea este responsabilă pentru viitorul poporului moldovenesc. În cadrul unei şedinţe...
Partidul Acţiune şi Solidaritate se prăbuşeşte în sondaje, iar opoziţia parlamentară - BECS şi Partidul „ŞOR” cresc tot mai mult în preferinţele alegătorilor. Cel puţin asta arată cel mai recent sondaj IMAS, făcut public miercuri, 20 iulie.
Deputatul Partidului Socialiştilor din R. Moldova, Alla Dolinţă, a depus o cerere de demisie miercuri, 13 iulie, în care îşi motivează decizia prin faptul că nu este de acord cu poziţia pe care o are formaţiunea sa în raport cu războiul din Ucraina.
Universitatea Agrară de Stat trebuie să devină un centru ştiinţifico-didactic cu absorbirea instituţiilor de ştiinţă specializate în cadrul universităţii pentru elaborarea recomandărilor, politicilor, poziţiilor. Atentarea la independenţa acesteia es...
Consilierii din Consiliul municipal Chişinău încep de miercuri colectarea semnăturilor pentru organizarea referendumului local cu privire la Stadionul Republican. Consilierii PSRM spun că, deşi nu pot interveni într-o proprietate privată, locuitorii ...
Deputaţii Partidului Socialiştii îl ameninţă pe ministrul Educaţiei şi Cercetării, Anatolie Topală, că, dacă acesta nu va asigura o consultare publică largă a reformei învăţământului superior, vor înainta moţiune simplă. Socialiştii au solicitat audi...
Socialiştii au organizat o nouă acţiune de protest în faţa Parlamentului vineri, 1 iulie, în timp ce se desfăşura şedinţa în plen. Aceştia au criticat politica guvernării PAS, spunând că este antipopulară şi distructivă, transmite IPN.
Socialiştii consideră că hotărârea prin care starea de urgenţă a fost prelungită cu 45 de zile este neconstituţională. Deputaţii Partidului Socialiştilor s-au adresat la Curtea Constituţională, transmite IPN.
Membrii şi simpatizanţii Partidului Socialiştilor au organizat joi, 23 iunie, un nou protest în faţa Parlamentului. Manifestanţii acuză guvernarea de incompetenţă, inechitate socială şi de faptul că promovează politici antipopulare şi iresponsabile, ...
Membrii şi simpatizanţii Partidului Socialiştilor au protestat astăzi în faţa Parlamentului, unde are loc şedinţa în plen. Aceştia s-au declarat nemulţumiţi de scumpirile şi ilegalităţile care se produc în ţară, cerând echitate socială, stoparea majo...
Simpatizanţii şi membrii Partidului Socialiştilor au organizat o acţiune de protest în faţa sediului Ministerului Finanţelor. Manifestanţii au criticat guvernarea, declarându-se nemulţumiţi de scumpirile la diferite produse şi servicii. De asemenea,...
Deputaţii socialişti au părăsit şedinţa Parlamentului de joi, 26 mai, anunţând că merg la protestul organizat în susţinerea lui Igor Dodon. Aceştia au mai acuzat majoritatea parlamentară că ignoră proiectele opoziţiei şi că s-a transformat într-o maş...
Membrii şi simpatizanţii Partidului Socialiştilor au ieşit la protest după ce oamenii legii au efectuat percheziţii în această dimineaţă la preşedintele de onoare al formaţiunii, fostul şef stat, Igor Dodon. Manifestanţii au scandat în faţa Parlament...
Reprezentanţii Partidului Socialiştilor au pichetat vineri, 20 mai, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, cerând demisia conducerii instituţiei, dar şi a întregului Guvern. Aceştia au protestat împotriva majorării preţurilor la produsele ...
Deputaţii din Fracţiunea parlamentară a Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor au părăsit şedinţa Parlamentului. Aceştia s-au declarat nemulţumiţi de faptul că mai multe propuneri de-ale lor nu au fost introduse pe ordinea de zi, transmite IPN.
Deputaţii din Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor vor boicota şedinţa de joi a Parlamentului, invocând „acţiuni ilegale în raport cu preşedintele raionului Cahul, Marcel Cenuşă”. Despre aceasta a anunţat vicepreşedintele Parlamentului, socialistul V...
Secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, împreună cu Olga Cebotari, membru al Comitetului Executiv al PSRM şi Constantin Starîş, secretar executiv al Partidului Comuniştilor, au susţinut o conferinţă de presă comună în cadrul căreia au explicat c...
Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor a înregistrat în Parlament un proiect de lege care are drept scop ameliorarea impactului negativ asupra persoanelor fizice şi juridice, prin reducerea preţului la accize pentru produsele petroliere de bază cu 50% ...
Deputaţii din Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor insistă ca indexarea pensiilor să aibă loc de două ori pe an în contextul în care preţurile cresc galopant. De asemenea, comuniştii şi socialiştii propun ca Guvernul „să îngheţe” preţurile pentru o s...
Deputaţii Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor vin cu un proiect de lege în Parlament care propune consolidarea mecanismelor de asigurare a neutralităţii permanente a Republicii Moldova, transmite IPN.
Preşedintele PE, italianul David Sassoli a anunţat că nu intenţionează să se retragă la încheierea jumătăţii sale de mandat (doi ani şi jumătate din cinci).
Deputaţii socialişti au prezentat marţi, 16 noiembrie, cea de-a doua parte a raportului alternativ al celor 100 de zile de mandat a Guvernului Gavriliţa, analizând situaţia în domeniul economic.
Deputatul PNL Alexandru Muraru subliniază că este pentru prima dată, de la aderarea României la Uniunea Europeană, când PSD ar pregăti şi vota o moţiune de cenzură alături de un partid extremist, aşa cum este considerat de acesta AUR.
Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, va încredinţa ultimul mandat de formare a guvernului celui de-al treilea cel mai mare partid din parlament, Partidul Socialist Bulgar (BSP). Socialiştii au anunţat deja că vor returna mandatul şi că nu vor propune...
Bulgaria va organiza din nou alegeri generale, în luna iulie, după ce socialiştii au devenit sâmbătă al treilea partid care a refuzat să formeze guvernul, în urma alegerilor parlamentare de luna trecută, transmite Reuters.
Anul 2021 a început prost în Republica Moldova. Nu pentru că nu există un Guvern decât interimar şi ciopârţit, după ce guvernul de consilieri a lui Dodon a ales să îşi ia tălpăşiţa, chiar dacă era interimar – nicăieri în lume un ministru nu pleacă ni...
Parlamentul muntenegrean a validat vineri un ''guvern de experţi'' care va fi condus de premierul Zdravko Krivokapic, susţinut de Biserica Ortodoxă Sârbă, punându-se astfel capăt celor trei decenii de guvernare a socialiştilor preşedintelui Milo Djuk...
Noua majoritate din parlamentul de la Chişinău, socialiştii preşedintelui pro-rus Igor Dodon şi oameni oligarhului Şor din formaţiunea „Pentru Moldova”, a votat, joi, în prima lectură, anularea legii „anti-propagandă. Documentul prevede şi reducerea ...
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, condus de facto de către Igor Dodon, a condamnat declaraţiile diplomaţilor români de la Chişinău, făcute cu prilejul Zilei Armatei Române la Cimitirul de Onoare al Eroilor Armatei Române din Mana, raionul...
În sfârşit: politicienii unionişti şi-au dat mâna şi au anunţat astăzi că toate partidele unioniste se vor alătura într-o singură expresie politică. Recent sondajele de opinie au arătat că numărul cetăţenilor care susţin ideea de unire dintre Republi...
Candidatul Partidului Socialist din Republica Moldova (prorus), Ion Ceban, a câştigat alegerile pentru funcţia de primar al municipiului Chişinău, în faţa proeuropeanului din blocul ACUM Andrei Năstase. Rusia se poate bucura, strategia sa a dat roade...
Am asistat săptămâna trecută la o ofertă cel puţin ciudată a preşedintelui pro-rus Igor Dodon faţă de partenerii săi de mezalianţă şi majoritate de la Chişinău care poate să anunţe o schimbare de tactică a Rusiei în Republica Moldova – test pentru în...
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a salutat, duminică seară, victoria Noii Democraţii în alegerile anticipate care au avut loc în Grecia, apreciind că alegătorii au sancţionat ” discursul populist şi promisiunile nesustenabile” ale socialiştilor. ”Oam...
Am vizitat Chişinăul pentru a vedea starea de spirit după marea victorie repurtată în revoluţia antioligarhică din Republica Moldova....
E o victorie a democraţiei şi a valorilor europene în România: prin validarea referendumului pentru justiţie, prin prezenţa la europarlamentare şi prin rezultatul alegerilor. Am dovedit, ca popor, o maturitate democratică mult peste calculele unora d...
Funcţia de preşedinte al Parlamentului ar fi o garanţie pentru socialişti pentru că preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost suspendat de cinci ori în ultimii doi ani jumătate. Atunci când sunt încercări de a destitui şeful statului, rămân...
Un peisaj politic fragmentat, aşa arată Spania şi după alegerile legislative anticipate de duminică. Premierul socialist, Pedro Sanchez, a câştigat scrutinul cu aproape 29% din voturi şi va avea 123 de deputaţi în Parlament, potrivit rezultatelor dup...
Partidul Socialist spaniol (PSOE) al şefului Guvernului în exerciţiu Pedro Sanchez se clasează pe primul loc în urma alegerilor legislative anticipate de duminică, însă fără să dispună de o majoritate în Parlament, porivit unui exit-poll realizat de ...
Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat joi, la Antena 3, referindu-se la anunţul PES privind îngheţarea relaţiilor cu PSD, că nu există aşa ceva în statut şi că este 99% motivaţie electorală în acest gest.
Formaţiunile de centru-dreapta ar urma să rămână prima forţă politică în Parlamentul European (PE) în alegerile europene de la 23-26 mai, în pofida unei ascensiuni a naţionaliştilor eurosceptici, relevă un sondaj publicat vineri, relatează Reuters.
Premierul Viorica Dăncilă susţine că prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a primit-o cu căldură la Congresul socialiştilor europeni de la Madrid. Un clip postat pe contul oficial de Twitter al Partidului Socialiştilor Europeni ...
Cu siguranţă, România va intra în istorie. Poate, şi de data asta, să fie adevărată aserţiunea că nu contează cum, pe unde şi cu preţ, totul este să intri în cartea de istorie deoarece, odată cu trecerea timpului, se mai atenuează ceea ce, pentru mom...
Aproximativ 45.000 de persoane, între care scriitorul Mario Vargas Llosa, au fost prezente, duminică, în centrul Madridului, la manifestaţia împotriva Guvernului Pedro Sánchez, unde a fost citit un manifest comun al partidelor din opoziţie care au ce...
Manfred Weber, liderul grupului PPE din Parlamentul European, a anunţat că familia politică pe care o conduce va vota rezoluţia privind România. De asemenea, şi socialiştii vor susţine rezoluţia.
Liberalii europeni şi partidul preşedintelui Macron fac front comun pentru europarlamentare, popularii şi-au ales candidatul pentru şefia executivului european, socialiştii mizează pe olandezul Frans Timmermans.
Olandezul Frans Timmermans a rămas luni singurul candidat al Partidului Socialist European în cursă în vederea succesiunii lui Jean-Claude Juncker la şefia Comisiei Europene (CE), după retragerea slovacului Maros Sefcovic, relatează AFP.
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan a declarat, pentru Adevărul, că „PSD nu participă la dezbaterile europene şi nu poate obţine nimic pentru România în Europa, la fel cum a pierdut găzduirea Agenţiei Europene a Medicamentului şi a votat tăierea ...
Nu este o întrebare nici răutăcioasă, nici lipsită de sens. Dimpotrivă, deoarece, veţi vedea, izolarea PSD are urmări importante care, din păcate, afectează în acest moment România....
Cum se explică procesul de izolare care înconjoară România asemenea unui nor toxic, ameninţând ca, foarte curând, să se transforme într-un cordon sanitar?
Unioniştii nu vor putea să se bucure de Marea Adunare Centenară în întreg perimetrul Pieţei Marii Adunări Naţionale din Chişinău (PMAN), eveniment preconizat pentru ziua de sâmbătă, 1 septembrie. Întrucât, pentru aceeaşi zi, şi Partidul Socialiştilor...
Europarlamentarul Cătălin Ivan, ales pe listele PSD, dar retras din partid, a anunţat marţea trecută, că a cerut excluderea PSD din familia social-democrată europeană, condamnând modul în care Liviu Dragnea gestionează situaţia din partid. Cu toate a...
După reacţia politicenilor danezi la petiţia anti-PSD, doi social-democraţi elveţieni au reacţionat şi ei, spunând că „violenţa total disproporţionată şi motivată politic” a mitingului din 10 august din Piaţa Victoriei îl au pe liderul PSD, Liviu Dra...
Candidatul socialiştilor, Ion Ceban, are şansa istorică de a câştiga Primăria municipiului Chişinău la alegerile locale noi. Acest lucru s-ar putea datora inclusiv faptului că nu există unitate între reprezentanţii eşichierului politic de dreapta, a ...
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) a organizat marţi, 1 mai, tradiţionalul marş dedicat Zilei Internaţionale a Solidarităţii Oamenilor Muncii. La eveniment a participat şi Igor Dodon. Manifestaţia s-a tranformat în una electorală, în...
Candidatul Partidului Socialiştilor la funcţia de primar al Chişinăului, Ion Ceban, susţine că, imediat ce va ajunge la şefia Primăriei, va înăspri controlul cu privire la dotarea cu echipamente de protecţie împotriva incendiilor a tuturor instituţii...
Parlamentul va examina vineri, 23 februarie, moţiunea simplă pe economie înaintată la şedinţa din 15 februarie de către deputaţii socialişti, care au invocat o situaţie dezastruoasă în domeniu.
După ce mai multe primării din Republica Moldova au semnat declaraţii simbolice de unire cu România, socialiştii au început în paralel colectarea de declaraţii privind condamnarea unionismului. Deputatul PSRM Vlad Bătrîncea susţine că deja 217 primăr...
Campania electorală este în toi în Republica Moldova. În timp ce liberalii anunţă că deja a 15-a primărie a semnat o declaraţie simbolică de unire cu România, socialiştii afirmă că peste 100 de primării au semnat declaraţii de anti-unire.
Deputaţii socialişti au înregistrat în Parlament un proiect de Declaraţie prin care condamnă adoptarea de către unii aleşi locali a declaraţiilor de unire cu România. Socialiştii spun că aceste acţiuni sunt anticonstituţionale, ilegale şi urmăresc ca...