simona halep la singapore - ultimele știri
Simona Halep a fost învinsă de Caroline Wozniacki de o manieră total neaşteptată şi trebuie să învingă în ultimul meci pentru a merge în semifinale.
Simona Halep a fost învinsă net de Caroline Wozniacki, în faza a doua a Grupei Roşii, de la Turneul Campioanelor, de la Singapore.
Simona Halep a pierdut fără drept de apel meciul contra danezei Caroline Wozniacki, scor 6-0, 6-2, având o prestaţie palidă în sala de la Singapore.
Simona Halep a urcat ultima pe scena de la Singapore, acolo unde au fost prezentate cele opt jucătoare care participă la Turneul Campioanelor.
Garbine Muguruza (6 WTA) a fost prima jucătoare care a ieşit din cursa pentru calificare la Singapore. Ea a fost urmată de Simona Halep (4 WTA), după ce românca a pierdut în minimum de seturi în confruntarea cu Dominika Cibulkova (8 WTA).
Românca a părăsit Turneul Campioanelor la fel ca în 2015: a câştigat primul meci, le-a pierdut pe următoarele două. Cibulkova (8 WTA) s-a năpustit din primul game asupra unei adversare care a avut probleme mari în a se deplasa pe teren.
Ocupanta locului 4 mondial a spus că problemele de la genunchiul stâng, puternic bandajat, au uşurat misiunea adversarei.
Simona Halep a fost învinsă de Dominika Cibulkova şi a părăsit Turneul Campioanelor de la Singapore, unde a fost prezentă a treia oară consecutiv.
Simona Halep a început Turneul Campioanelor cu o victorie, însă l-a încheiat cu o mare dezamăgire, fiind învinsă atât de Kerber (1 WTA), cât şi de Cibulkova (8 WTA).
Jucătoarea din Slovacia a fost victima regulamentului strâmb. Chiar dacă a fost dezavantajată flagrant, ea nu şi-a pierdut cumpătul şi, la final, a povestit cum a reuşit să o învingă pe Halep.
Constănţeanca de 25 de ani a intrat pe teren cu genunchiul stâng bandajat puternic. A început meciul cu Cibulkova (8 WTA) catastrofal, a pierdut primul set, însă, în al doilea, s-a luptat admirabil, fiind ajutată şi de arbiraj. Chiar şi aşa, a cedat ...
Omul care dirijează din umbră cariera Simonei n-a fost foarte surprins după ce ocupanta locului 4 WTA a făcut un meci solid cu Keys (7 WTA), pentru ca, după 48 de ore, să fie de nerecunoscut cu Kerber (1 WTA).
După un joc exact şi inteligent cu Keys (7 WTA) în prima zi, ieri, în a doua etapă din Turneul Campioanelor, Halep a fost nervoasă, a greşit în momentele-cheie, iar pe final a abandonat lupta cu Kerber (1 WTA), neştiind nici măcar cât e scorul.
Simona Halep a fost învinsă în al doilea meci pe care l-a disputat la Turneul Campioanelor de la Singapore, ea pierzând în faţa liderului mondial WTA, Angelique Kerber.
După o victorie cu Madison Keys (7 WTA) şi o înfrângere cu Angelique Kerber (1 WTA), ocupanta locului 4 WTA încă depinde numai de ea pentru a ajunge în fazele eliminatorii la Turneul Campioanelor.
La scurt timp după ce românca a fost învinsă de Kerber, partida Keys – Cibulkova s-a încheiat cu scorul de 6-1, 6-4. Astfel, totul e posibil în ultima zi.
După o prestaţie solidă cu Keys (7 WTA), constănţeanca de 25 de ani ne-a arătat că, în continuare, e fragilă din punct de vedere mental. Kerber a învins-o nemţeşte, jucând la acelaşi nivel înalt de la început până la sfârşit.
Halep o va întâlni, astăzi (ora 14.30, Digi Sport, Dolce Sport), pe liderul mondial în cel de-al doilea meci de la Turneul Campioanelor. Nemţoaica e jucătoarea în faţa căreia Simona a pierdut cele mai multe meciuri în acest an.
Ocupanta locului 4 WTA are o relaţie specială cu australianul de 51 de ani, dovadă că nici nu se mai gândeşte la schimbarea antrenorului.
După ce a trecut, relativ uşor, de Madison Keys (7 WTA) în partida disputată ieri, constănţeanca de 25 de ani va reveni, marţi, pe teren.
Turneul Campioanelor a avut un meci de deschidere în care Simona a „pulverizat-o“ pe Keys în doar 68 de minute. Concluzia specialiştilor? Românca e îndreptăţită să se gândească la trofeu.
Dacă românca a avut o partidă lejeră şi scurtă, de doar 68 de minute cu Madison Keys (7 WTA), în schimb, confruntarea Kerber (1 WTA) – Cibulkova (8 WTA) a durat peste două ore.
Constănţeanca de 25 de ani a fost într-o formă devastatoare în prima partidă din Turneul Campioanelor 2016. Loviturile ei câştigătoare au făcut ca sala să „explodeze“ în mod repetat.
Simona Halep a avut o galerie mare la Singapore, în frunte cu părinţii ei şi mai mulţi invitaţi. Lângă Tania Halep s-a aflat mai mereu aceeaşi femeie, iar cei care au văzut imaginile au făcut o gafă simpatică.
Eliminarea Simonei Halep din Turneul Campioanelor de la Singapore a provocat dezamăgire, dar şi un val de reacţii la adresa ei.
Simona Halep a pierdut ultimul meci din Grupa Roşie a Turneului Campioanelor, de la Singapore, fiind învinsă de Agnieska Radwanska, şi a părăsit competiţia.
Simona Halep a avut 5-1 la tie-break, în primul set, însă a pierdut cu 7-5, cedând şase puncte la rând. Imediat după terminarea jocului, Agnieszka RadwanskaAgnieszka Radwanska Simona Halep Colaj FOTO AP (Polonia, 6 WTA) a comentat modul în care a reu...
Simona Halep a fost lăudată de una dintre cele mai mari jucătoare din istoria tenisului, după victoria cu Flavia Pennetta, însă prestaţia româncei în confruntarea cu Agnieszka Radwanska (Polonia, 6 WTA) i-a adus critici din partea celei care a triumf...
Maniera în care Simona Halep a cedat în confruntarea cu Agnieszka Radwanska (Polonia, 6 WTA), părăsind Turneul Campioanelor, i-a şocat pe specialiştii care au urmărit jocul.
Simona Halep va juca, joi (ora 09.00, Digi Sport, Dolce Sport), ultimul ei meci în Grupa Roşie a Turneului Campioanelor. Constănţeanca a enumerat punctele forte şi cele slabe ale adversarei ei.
Simona Halep a cedat în al doilea ei joc din Grupa Roşie a Turneului Campioanelor, însă comentatorii televiziunii britanice au găsit şi aspecte pozitive în prestaţia sportivei din România.
Presa americană a anticipat, în avancronicile confruntării de marţi, înfrângerea ocupantei locului 2 WTA în faţa Mariei, chiar dacă aceasta jucase doar trei meciuri de la 7 iulie din cauza accidentărilor.
Simona Halep a cedat în al doilea joc din Grupa Roşie a Turneului Campioanelor, iar „Nasty“ e de părere că la înfrângere a contribuit şi o declaraţie dată de constănţeancă înainte de meci.
Maria Şarapova a învins-o în două seturi pe Simona Halep, la Turneul Campioanelor, obţinând a şasea victorie în faţa ei.
Departe de meciurile de la Singapore, americanii au lansat o bomba, prin care anunţă indirect că Simona Halep va fi numărul unu mondial....
Învinsă de Maria Şarapova la Turneul Campioanelor, 6-4, 6-4 pentru rusoaică, Simona Halep a oferit primele reacţii la conferinţa de presă.
Simona Halep a avut un prim meci excelent la Turneul Campioanelor şi e la o victorie de semifinalele competiţiei. George Cosac a avut însă un mesaj de avertisment pentru ocupanta locului 2 în lume.
Prima confruntare a zilei din Grupa Roşie a Turneului Campioanelor a furnizat rezultatul perfect pentru constănţeanca de 24 de ani.
Simona Halep a pierdut al şaselea meci din şase cu Maria Şarapova (Rusia, 4 WTA) şi a irosit şansa de a rezolva calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor, înaintea duelului de joi cu Agnieszka Radwanska.
Simona Halep a pornit ca din tun în Turneul Campioanelor, demolând-o pe Flavia Pennetta (Italia, 8 WTA). Cu toate acestea, constănţeanca are parte de o presă negativă în America.
Reputatul site ESPN a analizat Turneul Campioanelor din care s-a retras liderul mondial şi a minimalizat rezultatele obţinute de constănţeanca de 24 de anii.
FOTO Simona Halep la Singapore. Jucătoarea noastră a fost surprinsă dormind alături de antrenorul ei
Simona Halep va juca azi, de la ora 13.30, la Turneul Campioanelor, de la Singapore, contra rusoaicei Maria Şarapova.
Simona Halep şi Maria Şarapova se vor întâlni la Turneul Campioanelor, de la Singapore, partida urmând a se disputa marţi.
Simona Halep a debutat fulminant la Turneul Campioanelor, de la Singapore, unde a trecut în primul meci cu un categoric 6-0, 6-3 de italianca Flavia Penetta.
Un practicant şi un bun cunoscător al sportului alb, Cristian Tudor Popescu a făcut o cronică savuroasă, după victoria obţinută de Simona în primul meci din Turneul Campioanelor 2015.
„Adevărul“ prezintă calculele calificării în următoarea fază din Turneul Campioanelor, după primele două partide din Grupa Roşie.
Eşecul categoric suferit de Flavia Pennetta (Italia, 8 WTA) în confruntarea cu a doua jucătoare a lumii i-a surprins pe ziariştii italieni care au recunoscut însă superioritatea indiscutabilă a Simonei.
Simona Halep a fost chinuită din cauza durerilor la tendonul lui Ahile în cele trei turnee pe care le-a jucat în China, la Guangzhou, Wuhan şi Beijing. Duminică, după confruntarea cu Flavia Pennetta (Italia, 8 WTA), ea a fost întrebată despre starea ...
Victoria cu Flavia Pennetta, scor 6-0, 6-3, a transmis un mesaj clar către celelalte şapte jucătoare aflate la Singapore: după ce a jucat finala în 2014, acum Halep vrea să ia trofeul.
Prestaţia pe care Halep a avut-o în primul ei meci de la Turneul Campioanelor a fost analizată, în detaliu, de postul britanic BT Sport. Iar cei aflaţi în studio au ajuns la o concluzie unanimă în privinţa jucătoarei din România.
Simona Halep a pornit ca din tun la Turneul Campioanelor, acolo unde a avut nevoie de doar 72 de minute pentru a trece de deţinătoarea trofeului US Open 2015.
Simona Halep (2 WTA) şi Flavia Pennetta (Italia, 8 WTA) au deschis Turneul Campioanelor 2015. A fost un meci, aproape fără istoric, în care Simona a spulberat-o pe Flavia.
Surpriză la Singapore, acolo unde specialiştii în pariuri nu o văd pe Simona Halep drept principala favorită pentru cucerirea ediţiei din acest an a Turneului Campioanelor.
Simona Halep şi Flavia Pennetta vor deschide proba de simplu la Turneul Campioanelor, duminică, de la ora 09.00, ora României.
Simona Halep va debuta, duminică, de la ora 09.00, ora României, în grupa roşie a Turneului Campioanelor. Până atunci, ea a analizat ultima competiţie la care va participa în 2015 şi a oferit detalii despre situaţia ei medicală.
Simona Halep e favorita numărul 1 la Turneul Campioanelor (25 octombrie – 1 noiembrie), iar constănţeanca tocmai a aflat din ce grupă va face parte la ultima competiţie la care va participa în 2015.
Ocupanta locului 2 WTA are bilanţ pozitiv cu trei jucătoare şi e la egalitate cu alta. Sunt şi trei sportive care o conduc pe Halep în confruntările directe.