segarcea - ultimele știri
articol publicitar
În urmă cu doi ani, de Ziua Iei, Domeniul Coroanei Segarcea lansa prima gamă dedicată în exlusivitate soiurilor de struguri autohtone, într-o colecţie care reprezintă o reverenţă către arta ţesăturilor şi cusăturilor populare, a simbolurilor tradiţio...
„Adevărul” a obţinut motivarea sentinţei prin care Tribunalul Dolj a obligat Consiliul Local Segarcea să anuleze hotărârea prin care i-a fost retras titlul de cetăţean de onoare scriitorului Vintilă Horia. Titlul de cetăţean de onoare al oraşului Seg...
Şoferul unui autoturism Dacia Logan, care circula cu viteză, a lovit în plin un tânăr care a trecut strada prin loc nepermis în localitatea Segarcea, judeţul Dolj.
Alexandru şi Marinel, doi elevi din oraşul Segarcea, au murit înecaţi miercuri seara, după ce au susţinut proba la matematică la Evaluarea Naţională. Copiii erau buni prieteni, iar rudele au decis să îi înmormânteze vineri.
Doi adolescenţi din Segarcea, ambii în vârstă de 15 ani, s-au înecat într-un lac situat în apropierea oraşului. Tinerii au fost găsiţi în urmă cu puţin timp de pompieri.
Tragedia copilului din Teleorman care a căzut într-o fântână este trasă la indigo cu povestea lui Gabriel, un băiat din Segarcea care în 2013 a trecut prin clipe asemănătoare.
Sărbătoarea Trifonului este considerată ocrotitorul viilor, iar în fiecare an pe data de 1 februarie preoţii stropesc podgoriile cu agheasmă.
La doi ani de la tragedia din Segarcea care a făcut înconjurul României, după ce un tânăr cu HIV a murit alertând întreaga comunitate, disperarea a rămas în sufletele celor care l-au cunoscut pe Danie Secu.
La presiunile Institutului „Elie Wiesel“ scriitorul Vintilă Horia nu mai este „cetăţean de onoare post mortem“ al oraşului natal Segarcea.
Dosar penal pentru moarte suspectă în cazul femeii care a murit în spital de la o injecţie cu Piafen
O femeie în vârstă de 67 de ani, din comuna doljeană Cerăt, a murit în urmă cu o săptămână la spital, după ce a intrat în şoc anafilactic. Rudele susţin că o asistentă i-a administrat un medicament la care era alegică.
Otilia Constantin, în vârstă de 67 de ani, din comuna doljeană Cerăt, a murit la două zile după ce a mers să facă o operaţie la picior la spitalul din Segarcea. O asistentă i-a administrat o injecţie cu Piafen, iar femeia era alergică. La scurt timp ...
Pe data de 1 februarie în fiecare an de Sărbătoarea Trifonului sunt stropite viile cu agheasmă de preoţi, pentru belşug.
Vinul produs la Domeniul Coroanei Segarcea este băutura care a făcut istorie alături de Familia Regală, iar acum merge la export în China şi ţările nordice.
Alexandru Stoica, în vârstă de 48 de ani, din comuna doljeană Cerăt, a dat foc casei concubinului fostei neveste. Bărbatul a declarat că a recurs la acest gest dingelozie.
Un bărbat de 48 de ani din comuna doljeană Cerăt a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore după ce a incendiat casa concubinului fostei neveste.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au clasat dosarul în cazul tânărului din oraşul Segarcea care şi-a infectat intenţionat iubitele cu virusul HIV.
Trei cazuri noi de HIV au fost descoperite în judeţul Dolj în luna decembrie, în urma testelor care s-au efectuat. În urmă cu trei luni un tânăr din Segarcea şi-a intenţionat iubitele cu virusul imuno-deficitar.
Pacienţii care au trecut pragul spitalelor din judeţul Dolj povestesc că au fost internaţi cu o afecţiune şi au ieşit bolnavi de nervi. Oamenii recunosc că nu au primit tratamentul de care au avut nevoie.
Daniel Secu, în vârstă de 25 de ani, din Segarcea, şi-a infectat intenţionat iubitele cu virusul HIV. În luna octombrie 291 de persoane au cerut să facă testul HIV/SIDA la cerere. Opt noi cazuri au fost confirmate.
Elevii din oraşul Segarcea discută la orele de dirigenţie despre educaţie sexuală. Copiii pun întrebări despre bolile cu transmitere sexuală. Decizia a fost luată după ce Daniel Secu a răspândit virusul HIV.
Ministru Sănătăţii, Nicolae Bănicoiu, a declarat că în mod normal oamenii trebuie să ştie care sunt riscurile şi consecinţele acţiunilor pe care le desfăşoară. Direcţia de Sănătate Publică Dolj şi procurorii din cadrul parchetului de pe lângă Tribuna...
Peste 20 de ONG-uri cer ca educaţia sexuală să devină materie obligatorie în şcoli, după cazul tânărului din Segarcea care a infectat cu HIV mai multe persoane. Specialiştii susţin că, deocamdată, mai fezabilă pare îmbunătăţirea cursului opţional de ...
Daniel Secu, în vârstă de 25 de ani, din Segarcea, şi-a infectat intenţionat iubitele cu virusul HIV. Fetele au fost internate în stare gravă la Spitalul de Boli Infecţioase din Segarcea. Ultima parteneră a lui Daniel a fost externată din spital săpt...
Peste 20 de organizaţii nonguvernamentale solicită introducerea educaţiei sexuale ca materie obligatorie în şcoli, într-o scrisoare trimisă miniştrilor de la Educaţie şi de la Sănătate, după cazul tânărului din Segarcea care a infectat cu HIV mai mul...
Daniel Secu, în vârstă de 25 de ani, din oraşul Segarcea, şi-a infectat intenţionat iubitele cu virusul HIV. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au deschis o ancheta în acest caz.
În România se vorbeşte despre educaţie sexuală şi necesitatea ei numai când ajungem la cazuri extreme. Cel mai recent astfel de caz extrem este cel de la Segarcea. Un tânăr care suferea de HIV-SIDA de la 3 ani a murit de curând, lăsând în urma lui un...
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lânga Tribunalul Dolj au început urmărirea penală în cazul lui Daniel Secu, tânarul din Segarcea care şi-a infectat intenţionat iubitele cu virusul HIV.
După ce a aflat o ţară întreagă de povestea tânărului din Segarcea, care şi-a infectat cu bună-ştiinţă fostele iubite cu HIV, şi presa internaţională a început să scrie despre Daniel Secu din Dolj. După „Daily Mail”, şi „The Mirror” a publicat un mat...
Daniel Secu, în vârstă de 25 de ani, din oraşul Segarcea, şi-a infectat intenţionat iubitele cu virusul HIV. Două fete sunt internate în stare gravă la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova. Una dintre acestea a ajuns să cântărească 30 de kilogram...
Înfiorătorul caz din oraşul doljean Segarcea unde Daniel Secu (24 de ani), bolnav de SIDA, ar fi îmbolnăvit zeci de tinere cu HIV a ajuns şi în presa internaţională. Publicaţii precum Daily Mail, Yahoo News şi 24horas.cl (Chile) redau cumplita întâmp...
Psihologii susţin că în momentul în care Daniel Secu a aflat că are o boală incurabilă a suferit un dezechilibru sufletesc. Tânărul infectat cu virusul HIV a întreţinut relaţii intime neprotejate cu zeci de fete.
Familia lui Daniel Secu susţine sus şi tare că băiatul s-a îmbolnăvit la spitalul din oraşul Segarcea. Rudele au povestit că şi alţi tineri din localitate au avut soarta lui Daniel şi au fost infecaţi cu virusul HIV.
Două foste iubite ale lui Daniel Secu au fost depistate cu virusul HIV, după ce au întreţinut relaţii intime neprotejate cu acesta. Oamenii legii au început primele audieri în acest caz.
Tragedia lui Daniel Secu, tânărul infestat cu HIV care a murit, săptămâna trecută, a stârnit o adevărată nebunie în Segarcea. Zeci de persoane care au avut relaţii intime cu el sau cu fostele lui partenere de viaţă aşteaptă cu sufletul la gură rezult...
Oamenii legii au demarat o anchetă în cazul tânărului în vârstă de 25 de ani, din oraşul Segarcea, care a murit săptămâna trecută. Poliţiştii trebuie să identifice toate femeile cu care tânărul purtător al virusului HIV a întreţinut relaţii intime ne...
Familia lui Daniel Secu a povestit că băiatul le spunea iubitelor cu care a întreţinut relaţii intime că a fost infectat la vârsta de trei ani cu virusul HIV.
Daniel Secu, în vârstă de 25 de ani, din oraşul Segarcea, a fost infectat la vârsta de 3 ani cu HIV. Tânărul a întreţinut relaţii intime neprotejate cu zeci de femei.
Daniel Secu, în vârstă de 25 de ani, din oraşul Segarcea, a murit săptămâna trecută, iar familia a ascuns adevărul şi a susţinut sus şi tare că băiatul a suferit un infarct. După autopsie, medicii au descoperit că, de fapt, tânărul era infectat cu vi...
Un tânăr de 25 de ani din Segarcea a murit săptămâna trecută, iar diagnosticul iniţial a fost de infarct. După autopsie, medicii au descoperit că, de fapt, tânărul avea SIDA. În prezent, 40 de persoane au mers să îşi facă analizele pentru a vedea dac...
Medicul ginecolog Barham Khalil a fost trimis în judecată în anul 2012 pentru comiterea infracţiunii de luare de mită. Doctorul de origine arabă de la Spitalul Orăşenesc Segarcea este acuzat că a primit bani de la paciente, pentru a le face întrerupe...
Adolescentul care pe data de 13 aprilie 2013 şi-a riscat viaţa salvând-o pe cea a unui copil de 3 ani căzut într-o fântână a decis să renunţe la şcoală. Visul lui Cristi Becheru de a deveni pompier s-a spuberat.
Trei tineri sunt cercetaţi în stare de libertate pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Bărbaţi sunt acuzaţi că au sustras cinci motoare electrice de la Staţia de irigaţii Segarcea.
Marian Becheanu, în vârstă de 15 ani, din Segarcea, a salvat anul trecut în luna aprilie un copil de trei ani căzut într-o fântână.
În Segarcea, judeţul Dolj, sunt 570 de hectare de viţă-de-vie nobilă în proprietate privată, iar 200 aparţin cunoscutului brand Domeniile Coroanei, lansat pe vremea lui Carol 1.
Parfumul strugurilor în miez de toamnă nu este singurul lucru magic în ceea ce priveşte viile din România. În miezul verii, podgoriile care încă mai există în regiunile istorice se răsfaţă sub soare, răsfirate pe dealuri, pregătindu-se să dea naştere...
Oraşul Segarcea este localitatea care ţine judeţul Dolj pe harta viticolă a României. Trei vinuri produse de casa de vinuri Domeniul Coroanei au luat două medalii de aur şi una de argint la concursul Challenge Internaţional du Vin, care s-a desfăşura...
Marian Becheanu, în vârstă de 14 ani, din oraşul Segarcea, şi-a riscat viaţa şi a coborât în fântâna adâncă de 15 metri pentru a-l scoate la suprafaţă pe Gabariel.
FOTO VIDEO Eroul de la Segarcea care a scos un copil de trei ani din fântână a mai salvat doi oameni
Marian Becheanu, eroul de 14 ani, din Segarcea, care pe data de 13 aprilie a salvat un copil de trei ani din fântână vrea să devină salvator profesionist.
Marian Becheanu a devenit erou în ochii unei ţări întregi. Băiatul de 14 ani l-a salvat sâmbătă, pe un copil căzut în fântână.
Marian Becheanu, în vârstă de 14 ani, din Segarcea, a fost declarat eroul localităţii. Băiatul şi-a riscat viaţa, a coborât în fântâna adâncă de 15 metri şi a reuşit să îl scoată pe Gabriel la suprafaţă. Copilul în vârstă de trei ani a căzut ieri în ...
Senatorul USL Mircea Geoană şi-a lansat, sâmbătă, la Segarcea în judeţul Dolj, candidatura pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie, îndemnându-i pe oameni să vină la vot, întrucât nouă din cei 20 de milioane de români trăiesc sub pragul sărăcie...
Circulaţia rutieră va fi restricţionată începând de luni, ora 24,00, între strada Valea Argeşului şi strada Segarcea din Drumul Taberei, pentru construirea Magistralei 5 de metrou....
Se făcu mai bine de un secol de când viticultorii din Segarcea merg cu preoţii în vie în ziua Sfântului Trifon ca să o sfinţească. S-a pomenit din bunic, în tată-n fiu ca prima zi din februarie să fie toată o sărbătoare pentru segărceni, căci este zi...
Spitalul Orăşenesc Segarcea s-a aprovizionat cu alimente pentru următoarele şase luni. Printre produsele puse la depozit sunt fasole, mazăre şi conserve de carne de vită....
Valentin Mitrică, edilul comunei Giurgiţa, şi contabilul Marian Nica au fost arestaţi în luna iunie, pentru abuza în serviciu, delapidare şi fals intelctual....
George Bogdan Daşu este cercetat pentru ultraj contra bunelor moravuri, după ce azi-dimineaţă s-a pus pe scandal la o terasă din Dăbuleni. Tatăl tânărului este preşedintele Judecătoriei Segarcea....
Birourile vor fi deschise în zone cu o populaţie semnificativă de etnie romă şi vor furniza, printre altele, servicii de informare şi consiliere profesională pentru persoanele care sunt în căutarea unui loc de muncă....
Şoferii care trebuie să ajungă la Segarcea vor circula de astăzi pe un singur sens în zona Gura Văii din cauza unei alunecări de teren.