securitate regionala - ultimele știri
Președintele României, Klaus Iohannis, a primit scrisorile de acreditare din partea mai multor ambasadori, discutând cu aceștia despre relațiile economice între state, dar și teme precum securitatea regională.
Președintele României, Klaus Iohannis, a avut discuții, joi, cu mai mulți lideri de stat, printre aceștia fiind și cel al Poloniei, tema principală fiind securitatea în Flancul Estic al NATO.
Premierul Marcel Ciolacu şi preşedintele polonez Andrzej Duda au abordat în cadrul întrevederii teme legate consecinţele agresiunii ruse asupra Ucrainei, dar și referitoare la relațiile economice între cele două state.
Premierul României a precizat, în discursul său de la Forumul de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări, că statele trebuie să se gândească de acum la reconstrucția Ucrainei, precum și extinderea UE, o aluzie la primirea inclusiv a Rep. Moldova în proiectul european.
Președintele României, Klaus Iohannis, a subliniat importanța obiectivelor economice pe care le-a avut Summitul Inițiativei celor Trei Mări, fiind amintit rolul Statelor Unite pentru sporirea securității.
La Summitul de la București vor fi adoptate decizii privind consolidarea și diversificarea instrumentelor financiare ale Inițiativei și privind direcțiile de acțiune pentru dezvoltarea interconectărilor transfrontaliere în domeniul infrastructurii de transporturi, energie și digitalizării.
Emmanuel Macron a subliniat susţinerea ţării sale pentru întărirea NATO în Flancul Estic, a promis sprijin suplimentar pentru România, dar a lansat şi mesaje cu tentă electorală....
Două noi iniţiative de cooperare în care s-au implicat Bucureştiul şi Varşovia ar putea duce la îmbunătăţirea securităţii regionale, mai ales dacă acestea vor atrage de partea lor noi state.
Regimul nord-coreean a anunţat vineri dimineaţă desfăşurarea cu succes a ”detonării unor focoase nucleare” pentru a contracara ostilitatea Statelor Unite. Anunţul vine după ce reprezentanţii guvernamentali sud-coreeni şi japonezi au acuzat desfăşurar...
NATO se arată îngrijorată de escaladarea tensiunilor dintre Moscova şi Kiev, iar activitatea militară rusă de la frontierele peninsulei Crimeea ”nu ajută” în ceea ce priveşte calmarea situaţiei actuale, susţine sub protecţia anonimatului un oficial a...
New Strategy Center şi Center for American Seapower din cadrul Hudson Institute au realizat în luna iunie un studiu privind provocările de securitate în regiunea Mării Negre. Acest demers comun româno-american îşi propune să contribuie la conştientiz...
Lituania se teme că după Brexit Europa se va arăta mai puţin fermă faţă de Moscova şi doreşte ca Uniunea Europeană şi Marea Britanie să îşi păstreze pe cât posibil relaţiile, a afirmat luni seară şeful diplomaţiei de la Vilnius, citat de AFP....
Ministerul român al Afacerilor Externe consideră că afirmaţiile preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, în legătură cu scutul antirachetă din România pot fi interpretate ca o ameninţare la adresa securităţii regiunii, Putin ignorând caracterul pur defe...
Armata Statelor Unite a ordonat, marţi după-amiază, evacuarea din sudul Turciei a rudelor personalului militar american, „din raţiuni de securitate regională“....
Şeful Cancelariei Prezidenţiale, Dan Mihalache, şi ambasadorul României în SUA, George Maior, au avut o întâlnire cu James Townsend, adjunct al asistentului secretarului apărării pentru NATO şi Europa, ocazie cu care a fost apreciată valoarea decizie...
Preşedintele Nicolae Timofti se va întâlni, marţi, la Suceava, cu omologul său român, Klaus Iohannis, cei doi oficiali urmând să susţină o declaraţie de presă comună la „Universitatea Ştefan cel Mare", informează. Cei doi şefi de stat vor discuta des...
Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a supus, joi, dezbaterii Parlamentului un proiect de lege care ar urma să permită Kievului să adere la NATO pentru a-şi asigura securitatea în faţa ameninţărilor Rusiei, potrivit Agence France Presse (AFP).