scriitori - ultimele știri
La Ipoteşti, în ţinutul copilăriei lui Eminescu, se desfăşoară unul dintre cele mai interesante ateliere literare, din România, dedicate poeţilor aflaţi la debut. Propriu-zis este un incubator de creaţie şi inspiraţie, unde poeţii experimentează, le...
Humanitas şi Humanitas Fiction vă aşteaptă la Bookfest 2022, ediţia XV-a, în perioada 1–5 iunie, cu evenimentele editoriale ale ultimelor luni, noi titluri de autori români şi străini, publicate în îndrăgitele colecţii de istorie, memorii-jurnale, es...
Editura Polirom participă în perioada 1-5 iunie 2022 la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia a XV-a, cu peste 1.000 de titluri la reducere. Bookfest 2022 va avea loc în pavilionul B2 al Complexului Expoziţional Romexpo din Bucureşti, iar i...
În cadrul unei eveniment organizat de Muzeul Literaturii Române din Bucureşti (marţi, 24 mai 2022, ora 19.30), au fost anunţaţi nominalizaţii pentru Premiile FICŢIUNEA.
Asociaţia Creatorilor de Ficţiune anunţă instituirea Premiilor Ficţiunea. Acestea vor fi acordate pentru cel mai creativ artist vizual, pentru cel mai creativ scriitor şi, de asemenea, vor viza Personalitatea artistică a anului.
Scriitorii din Republica Moldova califică drept o catastrofă umanitară agresiunea militară rusă din Ucraina şi spun că în contextual crizei de securitate din regiune, sunt necesare voci care să explice societăţii ororile războiului, notează IPN.
Te crezi as în noţiuni de cultură generală? Vezi cât eşti de informat cu ajutorul acestor 27 de întrebări, clasificate pe mai multe domenii de interes.
Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, Radu Paraschivescu a vorbit despre cum ne raportăm în România la anii de pandemie, cum rezistăm în faţa unor crize majore şi ce mai înseamnă pentru noi patriotismul, subiecte abordate, de altfel, şi în cea ...
Curtea Veche Publishing, una dintre cele mai mari edituri din România, alături de Asociaţia Curtea Veche, se alătură eforturilor de ajutorare a refugiaţilor din Ucraina. Profiturile din vânzarea cărţilor scrise de autori ruşi disidenţi, cât şi toate ...
Un lucru este cert: capitala Cehiei nu lasă uitării trecutul, fie că vorbim despre artă şi arhitectură, scriitori şi meşteşugari, fie că vorbim despre istoria îndepărtată sau cea apropiată, apăsătoare.
Scriitori extrem de cunoscuţi, între ei fiind şi români, au relatat în operele lor despre molimele cărora le-au fost contemporani sau care i-au afectat direct.
Te crezi as în noţiuni de cultură generală? Vezi cât eşti de informat cu ajutorul acestor 27 de întrebări, clasificate pe mai multe domenii de interes.
Nouă scriitori povestesc câteva momente de neuitat din perioada Paştelui, de pe vremea când erau nişte copii lipsiţi de orice grijă. Pe atunci, cele mai mari preocupări erau cine bătea la ciocnitul ouălelor roşii sau dacă primeau ori nu pantofi noi.
La începutului secolul XX, lumea literară urmărea cu stupoare evoluţia tragică a unui triunghi amoros format din doi prieteni – poeţii Şt. O. Iosif şi Dimitrie Anghel – şi Natalia Negru, o scriitoare aspirantă, care a ajuns să plângă la căpătâiul fie...
Aurora Cornu, prima soţie a scriitorului Marin Preda, a murit la Paris. A început să scrie versuri la 14 ani, de numele ei legându-se şi existenţa mănăstirii Cornu.
Acordarea celui mai important premiu literar de Ziua Culturii Române a fost amânat din cauza pandemie. Totodată premiul naţional pentru debut literat a fost decernat on-line. Activităţile de la Botoşani au fost multe reduse.
Chiar dacă anul a fost cum a fost pentru toată lumea, scriitorul a reuşit să scoată în 2020 două cărţi, absolut remarcabile. Ambele sunt atipice pentru scrisul său şi, chiar dacă nu sunt cele mai importante pentru opera sa, sunt demne de a fi luate î...
Scriitorii Mircea Cărtărescu (64 de ani) şi Ioana Nicolaie (46 de ani) s-au căsătorit religios în această vară, la Sângeorz, după 22 de ani de viaţă împreună.
Colecţionarea de peruci, pasiunea pentru animale de companie, băutul exagerat de cafea, lipsa igienei personale, plimbările foarte lungi sau vorbitul cu pietre în gură - aceste rutine zilnice nu sunt desprinse din filme, ci din realitatea unor scriit...
Maratonul liric „Noapte de muzică şi poezie”, desfăşurat, timp de şase ore, în grădina Institutului Cultural Român din Bucureşti, miercuri, 24 iunie, a reunit peste 50 de scriitori români, dovedind că poezia reprezintă, chiar şi în era distanţării so...
În timpul celor peste 40 de ani de comunism s-a scris enorm în genurile aşa-numite „populare“, impropriu tratate de critică drept literatură de consum. Sefişti precum Vl. Colin sau Bărbulescu şi Anania, autori de poliţiste ca L. Neamţu şi Vl. Muşates...
Grigore Alexandrescu şi Duiliu Zamfirescu sunt doar doi dintre scriitorii celebri care au luat contact direct cu viaţa din orăşelele mici.
Materialul conţine o listă de 22 de figuri culturale esenţiale din perioada comunismului high şi late, aşadar perioada 1965-1989 (de la venirea la putere a lui Ceauşescu până la Revoluţie), ocultate multă vreme şi neglijate, în mod voit sau, câteodat...
Acolo unde Mircea Cărtărescu sugerează căutarea spirituală cu precizia unui chirurg, Dan Stanca se aruncă deznădăjduit în ea, cu patos şi disperare existenţială. Acolo unde Cărtărescu este precis şi calculat, Dan Stanca e febril şi necontrolat, scrii...
Juriul manifestării, care s-a desfăşurat la Casa Memorială Creangă de la Humuleşti, i-a atribuit premiul scriitorului Dan Stanca.
La ediţia din 2020, premiul îi va reveni unuia dintre scriitorii Gabriela Adameşteanu, Ştefan Agopian, Petru Cimpoieşu, Radu Cosaşu, Florina Iliş, Bujor Nedelcovici, San Stanca, Dumitru Ţepeneag şi Varujan Vosganian.
E încă vremea bilanţurilor (de an sau de deceniu), şi putem spune că, anul trecut, dar şi în ultimii ani ai deceniului (late 2010s), colecţia de proză română contemporană a editurii Humanitas, „821.135.1“, coordonată de scriitoarea Andreea Răsuceanu,...
Pentru cei care îşi amintesc limpede ziua în care au aflat cine e, de fapt, Moş Crăciunul din viaţa lor, dar şi pentru cei care au uitat-o, am adunat poveşti de la actriţa Ada Galeş şi de la scriitorii Bogdan Răileanu, Diana Bădica, Marius Chivu, Aug...
De la Aristotel la Austen modul în care vedem lumea este modelat de scrierile marilor autori. Ceea ce pare greu de crezut este că unele dintre capodopere au fost create de scriitori orbi sau aproape orbi.
Indiferent câte cărţi au publicat sau câte premii au câştigat, toţi marii scriitori au avut micile lor obsesii, obiceiuri, ciudăţenii, nelinişti şi credinţe bizare. Unii au dus vieţi duble, alţii au avut hobby-uri ciudate, iar unii au fost pur şi sim...
Invitaţii au citit din propriile texte sau din textele scrise de colegii lor, au rememorat, au reimaginat, au reinterpretat oraşul ce îi adăposteşte.
Cezar Petrescu, George Cosbuc, Bogdan Petriceicu Hasdeu sunt doar trei dintre marii scriitori români care au trăit drama pierderii copiilor lor atunci când viaţa abia începea pentru ei.
Cei mai cunoscuţi romancieri şi poeţi ai Franţei au sfârşit după suferinţe lungi provocate de afecţiuni grave sau în urma unor accidente.
Oamenii din vagon au nişte mutre de zombi. Ei dau cu degetele pe smartphone-uri. Puţini pasageri citesc cărţi şi vreo doi-trei sunt la fel ca mine: se uită aiurea, nicăieri, ba la unul, ba la altul....
Cei mai cunoscuţi romancieri, poeţi şi dramaturgi ruşi au sfârşit răpuşi de boli grave sau în urma unor accidente.
De Dragobete, vă propunem şapte poveşti în care muzica şi dragostea şi-au dat mâna pentru amintiri care nu pier. Ştiţi cum unele melodii rămân amprentate de un anumit moment sau de chipul unei persoane iubite? Şapte scriitori ne-au povestit despre mo...
Scriitorii ăştia sînt o naţie ciudată, o branşă dubioasă, nişte aiuriţi. Fac personaje pe cine vrei şi pe cine nu vrei din viaţa reală şi dintre prieteni, i-apucă scrisul şi inspiraţia tocmai cînd trebuie înfăşurate sarmalele, dată jos zăpada de pe m...
Astăzi, Botoşaniul a fost o adevărată capitală a poeziei româneşti. Cu ocazia celebrării naşterii, acum 150 de ani, a poetului Mihai Eminescu, a fost organizată cea de-a 28 a ediţie a Zilelor Eminescu, eveniment ce a reunit o bună parte a celor mai i...
Un viitor sumbru, fanfaronadă şi ipocrizie, mai multe fapte şi mai puţine declaraţii, armonie şi bun gust reprezintă caracterizarea prezentului şi dorinţe pentru viitorul României exprimate de şapte scriitori şi artişti cu ocazia a 100 de ani de la M...
Vă puteţi testa nivelul cunoştinţelor în acest domeniu parcurgând chestionarul alăturat. Ne puteţi scrie în secţiunea comentarii la câte întrebări aţi ştiut răspunsul.
Christian Moraru (58 de ani) este profesor de literatură americană şi teorie critică la Universitatea Carolina de Nord din Greensboro, SUA, şi susţine importanţa literaturii române în rândul studenţilor americani.
Un preot din localitatea gălăţeană Lieşti a fost la un pas să fie linşat de câţiva enoriaşi, după ce la o întâlnire culturală a făcut afirmaţii jignitoare la adresa românilor plecaţi să muncească în străinătate. Mai mulţi scriitori şi profesori preze...
De ce statul trebuie să „împingă” oamenii să ia decizii corecte, cum se nasc noi legături dintre neuroni şi ce a determinat fizicienii să lase în pace pisica lui Schrödinger. Acestea sunt câteva dintre subiectele cărţilor unora dintre laureaţii premi...
Hai să ne gîndim la unsprezece scriitori români reprezentativi şi unsprezece scriitori occidentali. Ca amuzament, la un astfel de meci în sprijinul culturii, jucătorii ambelor tabere vor purta tricouri cu nume de scriitori iar în locul cifrelor, una ...
Vă propunem un chestionar de cultură generală în care testăm cunoştinţele despre cugetările pe tema rostului vieţii, atribuite unor scriitori români.
Aproape 300 de artişti -actori, cântăreţi, scriitori, coregrafi, fotografi- au iniţiat o petiţie prin care cer coaliţiei de guvernare modificarea Codului Fiscal şi spun că nu vor depune declaraţia 600, asumându-şi riscurile financiare. Semnatarii pet...
O poetă invitată la gala Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” a scandalizat audienţa. Medeea Iancu a recitat un poem-manifest plin de cuvinte argotice, considerat vulgar de o parte a publicului şi total nepotrivit de organizatorii evenimentu...
Autorii unor volume de proză, poezie şi articole jurnalistice îşi aduc aminte de darurile pe care le-au desfăcut de Crăciun: unele dintre ele, experienţe; altele, jucării sau scrisori. Au povestit la gura sobei: T. O. Bobe, care a scris cărţi precum ...
Expresia are legătură cu decizii luate de comandanţi şi oameni politici, în timpul războaielor, prin trimiterea la moarte sigură a militarilor.
Observ, nu de ieri de azi, că foarte mulţi scriitori uită (nu ştiu de ce) că o carte ajunge la cititor singură, neînsoţită de cronicile encomiastice, scrise ori la „cerere“, ori cumetrial, după principiul „eu zic de tine, tu de mine“ -- chestiune dej...
Cea mai reprezentativă manifestare culturală pentru Bărăgan s-a deschis la Slobozia. Salonul anual de carte, organizat de Biblioteca Judeţeană Ştefan Bănulescu-Ialomiţa, cuprinde douăsprezece evenimente distincte, programate pe tot parcursul lunii oc...
La sfârşitul anilor '60, am mai scris, mi se pare, mai exact, am stabilit deunezi, în 1967, am făcut, la Paris, cu sprijinul „logistic“ al diplomatului de excepţie care a fost ambasadorul Dumitru Aninoiu, prieten apropiat, o vizită la Eugen Ionesco a...
Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT anunţă numele autorilor români care vor lua parte la sărbătoarea literaturii, în perioada 4-8 octombrie 2017, la Iaşi. Printre aceştia Mircea Cărtărescu,Mircea Mihăieş. Andrei Oişteanu,...
Miza disputelor între marii scriitori români era reprezentată de funcţii şi de bani. Nicolae Ceauşescu era considerat la acea vreme un reformator al culturii.
Fundaţia Culturală „Georgeta şi Mircea Cancicov” organizează cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului Naţional de Creaţie Literară „Avangarda XXII“, manifestare care îşi propune să descopere şi să promoveze creatori de poezie, proză scurtă, teatru scurt,...
Marii scriitori Grigore Alexandrescu şi Duiliu Zamfirescu au lăsat în corespondenţele lor mărturii despre lumea din oraşele pe care le vizitau.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor va dezbate azi ordonanţa de urgenţă (OUG) adoptată anului trecut de Guvernul Cioloş prin care deţinuţilor li se scad 20 de zile din pedeapsă indiferent de numărul cărţilor pe care le scriu. În urmă cu o lună, î...
Uniunea Scriitorilor din România este o organizaţie nedemocratică finanţată din bani publici. Când şi când, în cadrul unor şedinţe extraordinare, extraterestre şi extraatmosferice, aşa-numitul Consiliu al Uniunii dispune, prin vot, excluderea scriito...
Editura Caiete Silvane a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj organizează o nouă ediţie a Concursului de debut, dedicat scriitorilor aflaţi la început de drum.