scoala generala - ultimele știri
După absolvirea studiilor universitare cine vrea să devină profesor „nu mai intră direct la clasă”, ci „face un an de stagiatură”, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, într-un discurs susţinut la Institutul Aspen, potrivit Edupedu.
Un număr de 22 de persoane au votat pe listele suplimentare la Şigău (judeţul Cluj), în condiţiile în care doar 7 dintre cei 20 de oameni de pe listele permanente au ajuns până acum la secţia de votare de la şcoala generală din localitate.
În prima etapă din calendarul înscrierii copiilor în învăţământul primar în anul şcolar 2018-2019, au fost depuse şi validate, la nivel naţional, 152.962 de cereri. Dintre acestea, au fost admise 151.959 de cereri, reprezentând 99,34% din solicităril...
Miercuri seară, la rezidenţa Scena 9, a avut loc o dezbatere despre relaţia mai mult sau mai puţin apropiată pe care românii o au cu poetul Mihai Eminescu, despre locul lui în programa şcolară, despre poezia şi actualitatea lui. Au vorbit poeţii Svet...
Una dintre cele mai râvnite şcoli generale în municipiul Iaşi se află într-o anchetă declanşată de şefii Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, după ce mai mulţi părinţi au reclamat supraaglomerarea şi schimbări în programul claselor.
În ultimii ani, în societatea românească s-a stârnit o controversă privind predatul Religiei în şcoli, unii fiind pro alţii, fiind contra învăţării obligatorii a acestei materii de către elevi. Discuţiile au ajuns până acolo încât un deputat a solici...
Evaluările naţionale de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, ale căror note nu se trec în catalog, vor avea loc în intervalul 6 - 29 mai, în două sesiuni, a doua fiind rezervată elevilor care au lipsit, din motive întemeiate, la prima sesiun...
Elevii, care sunt suspectaţi de către autorităţi că ar fi întreţinuţi relaţii sexuale pe malul unui râu de lânga Şcoala Generala din Băbana, sunt băieţi şi au vârste de 13 şi respectiv 14 ani. Copiii spun că nu au făcut altceva decât ceea ce au văzut...
Prima zi de şcoală nu a trecut neobservată astăzi în Bucureşti. Aglomeraţia din intersecţii şi mijloacele de transport, agitaţia de pe străzi, invazia de ghiozdane, mulţimea de flori şi terasele neîncăpătoare de la orele prânzului i-au făcut chiar şi...
Pe primele trei poziţii, la nivel de judeţ, sunt Colegiul Naţional Andrei Şaguna, Liceul Johannes Honterus şi Şcoala Generală nr. 6 „Iacob Mureşianu”. Clasamentul a fost făcut de bzb.ro după analizarea rezultatelor la Evaluarea Naţională 2013....
Secretarul şcolii generale din Ilva Mică a recurs la soluţii disperate pentru a putea înapoia banii dascălilor care nu şi-au primit salariile din cauza sa. Acesta se împrumută la bancă pentru a putea să le dea salariile oamenilor.
„Vino cu mine, şcoala e şi pentru tine“ este campania de incluziune a elevilor cu nevoi speciale în instituţiile cu profil general care a fost lansată ieri de Ministerul Educaţiei şi UNICEF Moldova....
Cei mai buni elevi de la Şcoala generală nr. 1 din Târgu Jiu au dansat pe bănci. Printre aceştia, s-a numărat şi o elevă care a obţinut locul I la Olimpiada judeţeană de limba şi literatura română şi s-a calificat, astfel, la faza naţională.
Ionel Dănciulescu a devenit weekend-ul trecut jucătorul cu cele mai multe prezenţe în Liga I, 491. Atacantul lui Dinamo a bătut astfel recordul de 490 de meciuri al lui Costică Ştefănescu, fixat pe 22 iunie 1988....
Cu o săptămână înainte de înscrierile la testele de evaluare naţională, elevii dintr-a VIII-a au organizat banchetul de absolvire a şcolii generale.
Zeci de elevi din clasele I-VIII s-au distrat copios la Şcoala Generală din Dumbrăviţa cu delicii culinare, concursuri, desen şi multe premii. Copiii de la mai multe şcoli din oraş au participat la activităţi creative diversificate cu ocazia Zilelor ...
Profesorul giurgiuvean de geografie, Ion Velicu (55 de ani) a recunoscut pentru „Adevărul de Seară” că a cedat avansurilor fetei de 15 ani, dar spune că nu a ameninţat-o vreodată....
Trei tineri au fost reţinuţi de poliţiştii mureşeni săptămâna trecută după ce au fost prinşi la furat în incinta şcolii din Lunca Bradului, judeţul Mureş.
Un număr de 115 elevi ai claselor a III-a şi a IV-a de la Şcoala cu clasele „Mihai Eminescu“ din Alba Iulia participă săptămâna viitoare la proiectul „Traffic Snake Game“ (Jocul şarpelui de trafic) -În siguranţă şi prietenos, pentru mediu la şcoală!...