schengen - ultimele știri
Comisia Europeană a publicat un raport care arată că normele spațiului Schengen sunt bine aplicate, subliniind însă unele lacune în materie de implementare. Documentul invocă și necesitatea unei decizii a Consiliului UE privind integrarea deplină a României și Bulgariei.
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a participat, marți, la o întâlnire bilaterală cu ministrul Federal de Interne al Germaniei, Nancy Faeser, cu care a discutat inclusiv despre sprijinul acordat țării noastre pentru aderarea și cu frontierele terestre la spațiul Schengen.
Românii și bulgarii nu sunt primiți pe aeroportul din Viena fără formalități. Există un soi de marginalizare și dincolo de Schengenul aerian? Care sunt perspectivele după alegerile din Austria?
UE se confruntă cu o creştere a numărului de sosiri legale şi ilegale de migranţi, motiv pentru care unele state membre au decis să reintroducă temporar controale la frontieră în ceea ce este în mod normal un spaţiu larg de liberă circulaţie - zona Schengen, scrie Reuters.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, în cadrul reuniunii liderilor Partidului Socialiştilor Europeni, organizat la Palatul Parlamentului, că familia social-democraților „a fost mereu și rămâne principalul aliat al României la nivel European”.
Premierul Marcel Ciolacu a avut, sâmbătă, o întrevedere, la Palatul Victoria, cu cancelarul federal german, Olaf Scholz. Prim-ministrul român i-a mulțumit omologului său pentru sprijinul acordat pentru aderarea României la Schengen, subliniind necesitatea finalizării acestui proces.
Europarlamentarul Vlad Gheorghe (USR) afirmă că, în ciuda faptului că România a devenit membră a spațiului "Air Schengen" începând cu 31 martie, pașapoartele românilor sunt în continuare verificate pe aeroporturile din spațiul Schengen. Acesta va transmite plângeri oficiale Comisiei Europene.
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat, luni, că intrarea României în Schengen, aerian și naval, este un pas către demnitate, lansând și un atac la adresa formațiunilor extremiste.
Punerea în aplicare a deciziei privind intrarea României și Bulgariei cu granițele aeriene și maritime în spațiul european de liberă circulație deschide discuțiile cu privire la necesitatea unui termen care să permită o aderare completă.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis că, începând de duminică, 31 martie, ambasadele și consulatele României vor elibera vize pentru persoanele care vor să călătorească în țara noastră.
Premierul Marcel Ciolacu subliniat într-o postare pe Facebook că aderarea cu frontierele aeriene și maritime la spațiul de liberă circulație european „o reușită binemeritată de țara noastră”, fiind convins că, „prin seriozitate și stabilitate”, va fi atins și acest obiectiv.
Ministrul Afacerilor transmite că aderarea României la spațiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime reprezintă un punct crucial și subliniază că hotărârea de a extinde cu granițele terestre va fi una politică, exprimându-și convingerea că acest proces este fără întoarcere.
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a subliniat că PNL a contribuit la procesul prin care România a ajuns în spațiul Schengen, arătând că vor fi continuate eforturile pentru aderarea toatlă a țării.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, România intră oficial în spațiul Schengen, aerian și maritim. Iar autoritățile au repetat, joi, pe aeroportul din Otopeni, măsurile impuse în urma aderării la „Air Schengen“.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la inaugurarea noului terminal al Aeroportului Timişoara, că Guvernul are un plan pentru ca România să adere și cu granița terestră la spațiul Schengen, până la sfârșitul anului.
România intră în Schengen aerian și maritim, de duminică, 31 martie, iar oficiali din Ministerul de Interne au explicat că pe fluxurile de pasageri pentru aceste destinații nu vor mai exista controale de documente, ci numai verificări aleatorii.
Copiii vor putea trece la graniță pe baza declarației părintelui neînsoțitor, iar adolescenții de cel puțin 16 ani vor putea călători singuri în anumite condiții, din 31 martie, dată la care România intră în Air Schengen.
Autoritățile nu au stabilit dacă minorii însoțiți de părinți au nevoie sau nu de verificări suplimentare după ce vom intra în Air Schengen. O propunere legislativă care prevede menținerea controalelor pentru copii este în dezbatere, iar Asociația Aeroporturilor cere reanalizarea acesteia.
Opoziţia guvernului austriac faţă de extinderea spaţiului Schengen prin includerea României şi a Bulgariei este ruşinoasă, incorectă şi ineficientă, a spus Walter Baier, cap de listă al Partidului Stângii Europene la viitoarele alegeri europarlamentare din 6-9 iunie
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a susţinut că aderarea completă a României la spaţiul Schengen este un proces ireversibil, care trebuie finalizat în anul 2024 cu extinderea acquis-ului Schengen și la frontierele terestre.
Transportatorii afiliaţi UNTRR reclamă „ipocrizia Austriei”, spunând că nu este vorba de faptul că Schengen n-ar funcționa, ci că sistemul este valabil doar pentru țări prietene.
Premierul Marcel Ciolacu a precizat că o întâlnire „constructivă” cu cancelarul austriac Karl Nehammer pentru cooperarea statelor privind asigurarea securității și gestionarea granițelor, inclusiv cu Ungaria și Balcanii de Vest.
UNTRR solicitã din nou autoritãților române și europene sã ia mãsuri urgente pentru intrarea României în spațiul Schengen cu frontierele terestre în 2024
Cancelarul austriac, Karl Nehammer, a vorbit, în discursul susținut la Congresul Popularilor Europeni, care are loc la București, despre necesitatea întăririi granițelor UE, cu referire la migrația ilegală - tema invocată de Austria pentru blocarea aderării României la Schengen.
Negocierile între România și Austria pentru aderarea completă la spațiul Schengen vor continua, aceasta fiind concluzia președintelui Klaus Iohannis, după întâlnirea cu cancelarul Karl Nehammer. Nu a fost dat vreun termen privind momentul când ar putea avea loc extinderea zonei de liberă circulație.
Premierul Marcel Ciolacu a avut, joi dimineață, o întrevedere cu prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, la Palatul Victoria. În cadrul întâlnirii cu omologul elen, șeful executivului român a subliniat că cele două state ar trebui conectate „inclusiv prin aderarea la spațiul Schengen”.
„România este Schengen! Sunt cetăţean european şi am drepturi!”, a transmis cancelarului austriac Karl Nehammer, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel
Președintele Klaus Iohannis va avea, joi dimineață, la Palatul Cotroceni, o întrevedere cu cancelarul Austriei, Karl Nehammer, care se va afla la București pentru Congresul PPE. Ulterior, liderul de la Viena este așteptat și la Palatul Victoria de premierul Marcel Ciolacu.
Președintele PNL Nicolae Ciucă a avut miercuri o întrevedere cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul căreia a militat pentru susținerea integrării depline a României în spațiul Schengen, cât mai curând posibil.
Șeful PNL Nicolae Ciucă a punctat în cadrul Congresului PPE de la București că România aduce o contribuție importantă privind securitatea granițelor europene, mulțumind pentru includerea aderării complete a României la Spațiul Schengen în manifestul PPE care urmează să fie votat.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, miercuri, că a discutat cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, despre importanța menținerii coaliției democratice în legislativul european și a stabilității guvernamentale.
Premierul Marcel Ciolacu a discutat miercuri dimineață cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu privire la prioritățile europene ale României, printre care și aderarea completă la Schengen, dar și despre amenințările reprezentate de Federația Rusă.
Premierul Marcel Ciolacu, a declarat, luni seară, că România va adera complet la Schengen până la finalul acestui an. Potrivit premierului, începând cu anul viitor, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru SUA, iar în 2026 țara noastră va intra în OCDE.
Ministrul austriac de Interne Gerhard Karner, a declarat, marți, că țara sa va aștepta rezultatele deschiderii spațiului Schengen pentru Bulgaria și România pe calea aeriană și navală, și abia apoi va reflecta asupra deschiderii frontierelor terestre.
Europarlamentarul Rareș Bogdan așteaptă un anunț privind acordul Austriei pentru o aderare completă la Schengen din partea cancelarului Karl Nehammer, care va participa în perioada 6-7 martie la Congresul PPE de la București.
CNAB a anunţat că, începând din 1 martie, capacitatea de procesare pe Aeroportul Otopeni va fi redusă temporar, ca urmare a lucrărilor de relocare a unor ghișee de control de frontieră.
Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD) a declarat, joi, în cadrul unui interviu, că subiectul privind aderarea României la spațiul Schengen cu frontierele terestre ar putea fi redeschis abia spre finalul anului 2024, după ce se încheie alegerile din Austria.
Președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit, marți, cu noua ambasadoare a Greciei la București, Lili Evangelia Grammatika, și au discutat printre altele despre cooperarea economică dintre țările noastre și interconectarea regională.
Ministrul austriac de Interne Gerhard Karner a arătat că Austria își menține opoziția față de o aderare deplină la Schengen a României și Bulgariei.
Transportatorii cer autorităților române și ambasadorului român la Sofia să stopeze controalele abuzive ale autoritãților bulgare asupra camioanelor care transportã mãrfuri cãtre și din Austria.
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, luni, că sunt continuate demersurile pentru aderarea completă la Schengen, precizând că avut recent o discuție „foarte bună” cu omologul său austriac Gerhard Karner.
Președintele României, Klaus Iohannis, a subliniat în cadrul discursului său din Parlamentul European că este nevoie de o eficientizare a capacității UE de luare a deciziilor. Președintele a dat și un semnal cu privire aderarea completă a României și Bulgariei la Schengen.
Președintele Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, înaintea discursului din plenul Parlamentului European, că a discutat cu șefa legislativului, Roberta Metsola, inclusiv despre continuarea eforturilor pentru aderarea completă la Schengen, nu doar cu frontierele aeriene.
Preşedinţia belgiană a Consiliului UE şi negociatori ai Parlamentului European au ajuns marţi la un acord provizoriu privind amendarea legislaţiei UE care stabileşte regulile de funcţionare a zonei Schengen atât la frontierele externe, cât şi la cele interne.
Marți a fost încheiat cu succes acordul major între echipele de negociatori ale Parlamentului European și ai Consiliului privind reforma profundă, la nivel sistemic, a Codului Schengen în scopul de a clarifica și întări cadrul prevăzut pentru reintroducerea și prelungirea controalelor la frontiere.
Comisarul european pe Transporturi Adina Vălean a declarat, la Strasbourg, că un spațiu Schengen între România, Bulgaria și Grecia, propus de mai mulți europarlamentari, ar pune „o presiune fabuloasă” pe frontiera dintre România și Ungaria.
Ministra de Externe, Luminița Odobescu, care se află în vizită în Bulgaria la invitaţia primită de la vicepremierul și ministrul de Externe Maria Gabriel, a avut, luni, o întrevedere bilaterală, fiind purtate discuții inclusiv despre pașii pentru aderarea completă la Schengen.
Ministrul ungar al construcţiilor şi transporturilor, János Lázár, a arătat într-un interviu acordat la Cluj-Napoca, că UDMR trebuie să aibă rezultate bune la alegerile europene, locale şi parlamentare din acest an, astfel încât, dacă va fi cazul, să poată participa din nou la guvernare.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, joi, că va reuși să convingă Austria că România şi Bulgaria merită să devină membri deplini ai spaţiului Schengen, lucru de care Executivul UE e convins de mult.
Eurodeputatul Siegfried Mureșan a declarat, luni, că ideea ridicării controalelor la frontiera terestră între Bulgaria, România şi Grecia „este o copilărie” și că pune în pericol aderarea completă la spațiul Schengen. Comisia Europeană a refuzat să comenteze în legătură cu această propunere.
Franţa susţine aderarea completă a României la spaţiul Schengen, a declarat, într-un interviu pentru Agerpres, ambasadorul acestei ţări la Bucureşti, Nicolas Warnery.
Consiliul Federal al Elveției a decis, miercuri, ridicarea controalelor la frontierele aeriene pentru România și Bulgaria.
Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a afirmat joi, că decizia preşedinţiei spaniole a Consiliului Uniunii Europene, privind intrarea României şi a Bulgariei în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, este una „foarte, foarte importantă”.
Turiștii români și bulgari ar putea scăpa de cozile lungi de la intrarea în Grecia, dacă propunerea înaintată de un grup de europarlamentari ministrului grec al imigrației și azilului de a ridica controlul la frontiera terestră Schengen dintre Grecia, România și Bulgaria va fi acceptată.
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat marţi, după întâlnirea cu premierul Marcel Ciolacu și cu sindicaliștii din poliție, că bugetul pentru investiţii este de trei ori mai mare decât anul trecut, și că vor fi luate o serie de măsuri și prin prisma aderării parțiale la Schengen.
Cele în jur de 160 de persoane care au cerut în anul care tocmai a trecut azil la frontiera estică a Finlandei între timp s-au făcut nevăzute, având în vedere creșterea subită a numărului de solicitanți de azil care sosesc prin Rusia, a anunțat autoritatea finlandeză pentru imigrație.
Controalele la frontiera terestră sunt încă necesare, a declarat ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, subliniind că vrea să mențină dreptul de veto împotriva aderării României și Bulgariei la Schengen, dar că nu impune condiții concrete celor două țări.
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, evită să avanseze o dată la care România ar putea adera cu granițele terestre la spațiul european de liberă circulație Schengen, afirmând că negocierile vor începe anul acesta.
Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat, miercuri, despre acordul privind aderarea României la Schengen aerian, potrivit căruia ofițeri austrieci îi vor sprijini pe omologii români pe Aeroportul Otopeni, nu reprezintă o umilinţă.