sange - ultimele știri
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede reducerea impozitului pe clădiri și terenuri pentru persoanele care donează sânge constant. Va rămâne la latitudinea consiliilor locale să stabilească dacă vor acorda această reducere.
Deputații au adoptat un proiect legislativ care prevede o reducere a impozitului pe clădiri și terenuri pentru românii care donează sânge de cel puțin trei ori pe an. Aceasta va putea fi cumulată inclusiv cu reducerea de 10%, acordată celor care plătesc anticipat impozitele.
Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti a anunţat vineri că, începând cu data de 15 ianuarie, cei care vor să doneze sânge trebuie să-și facă o programare în aplicaţiile Donorium şi BlooDoChallenge. Majorarea tichetelor de masă a dus la un număr record de donatori.
Numărul donatorilor de sânge a crescut chiar și de 10 ori după ce tichetele pentru aceștia au fost majorate de la 67 de lei la 280 de lei.
România este, conform datelor Eurostat, țara cu cei mai mulți săraci, iar salariile și așa mici sunt impozitate draconic. Un tânăr profesor este printre milioanele de români care ar putea confirma datele oficiului pentru statistică al UE
Din București și până în pensiunile agroturistice din vârf de munte, românii se confruntă tot mai mult cu o problemă căreia cu greu i se găsește o rezolvare. Oamenii sunt tot mai disperați și caută soluții, însă miracolele întârzie.
Cei care donează sânge de cel puțin 3 ori pe an ar putea beneficia de o reducere a impozitului pe clădiri și teren, potrivit unui proiect de lege depus la Parlament.
Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice este celebrată în întreaga lume în a treia sâmbătă din septembrie. În cei 10 ani de existență, în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice s-au înscris 96.921 de donatori potențiali.
Cercetătorii au evidențiat recent potențialul remarcabil al unui nou tratament în lupta împotriva îmbătrânirii. Este vorba despre transfuzii de sânge de la persoane mai tinere.
O cafenea din Japonia a concediat o chelneriță care ar fi turnat sânge în cocktailurile pe care le-a servit clienților. Proprietarul cafenelei a scris pe Twitter că localul a fost închis pentru o zi, timp în care toate paharele au fost aruncate și înlocuite cu altele noi.
O Unitate Mobilă de Transport Sânge (UMTS), un vehicul special dotat, se va putea deplasa, pe bază de solicitare, oriunde pe teritoriul României, pentru a ajuta la prelevarea sângelui.
Un pasager recalcitrant a fost încătușat înainte să poată urca Cluj - Bruxelles Charleroi, duminică, 5 martie. Reprezentanții companiei aeriene care efectuează zborul respectiv au fost cei care au chemat poliția, însă există martori care spun că măsurile ar fi fost excesive.
Moartea cumplită a Anei Oros, femeia sfâșiată de o haită de câini maidanezi, a șocat întreaga țară. Legiștii au stabilit că aceasta a decedat în urma hemoragiei masive provocate de zeci de mușcături. Se pune întrebarea dacă ar fi putut fi salvată și cât sânge poate pierde un om fără să-i fie fatal?
Pacientul de 54 de ani a ajuns în Terapie Intensivă intoxicat cu anticoagulantul administrat greșit. A decedat după 4 zile de la internare. Polițiștii au deschis o anchetă pentru ucidere din culpă.
Preşedintele american Joe Biden, care s-a întâlnit cu Mohammad bin Salman în Arabia Saudită, „are pe mâini sângele” următoarei victime a prinţului moştenitor, a afirmat pe Twitter, vineri, logodnica jurnalistului omorât în anul 2018, Jamal Khashoggi,...
De Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, 14 iunie, cei care doresc să salveze vieţi pot dona sânge în centrele de transfuzii fixe din Bucureşti, Constanţa şi Galaţi. Bonus, ei primesc un abonament gratuit la festivalul Neversea.
Un şofer din Iaşi care în urmă cu un an a fost implicat într-un accident rutier a contestat în instanţă procesul verbal prin care i-a fost ridicat permisul de conducere pe motiv că la testul de alcoolemie i-a ieşit un rezultat de 0,06 la mie alcool p...
O tânără în vârstă de 21 de ani, din comuna vasluiană Gârceni, a fost reţinută miercuri, 25 mai, sub acuzaţia de omor. Aceasta şi-ar fi atacat soţul cu un cuţit şi a sunat la 112 abia după ce a şters urmele de sânge de pe cuţit şi a anunţat că bărbat...
Tinerii braşoveni au putut dona sânge în schimbul unui abonament la Untold sau Neversea în 2022. Campania continuă până în 3 iulie în alte oraşe din ţară.
"Dacă cineva vrea să-şi ofere ajutorul făcând o donaţie, nu există niciun motiv ca el să fie împiedicat din cauza orientării sale sexuale sau a identităţii de gen", a declarat ministrul ecologist al sănătăţii Johannes Rauch, citat într-un comunicat.
Şoferul recalcitrant parcase într-o staţie destinată mijloacelor de transport în comun, în apropierea Serviciului de Paşapoarte din Iaşi, o zonă extrem de aglomerată.
Un bărbat a creat un scandal uriaş la spitalul din Făurei. Supărat că un amic fusese adus pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, individul i-a înjurat şi ameninţat cu moartea pe poliţiştii care îl însoţeau pe şofer....
Armata moldavă este pregătită cu brio să reziste unui asalt din partea actorilor secesionişti din Transnistria, dar este foarte greu de crezut că dacă Ucraina va fi îngenuncheată, R.Moldova poate rezista unei invazii ruseşti, mi-a declarat, într-un i...
Câteva sute de femei şi copii din Ucraina au protestat, sâmbătă, 16 aprilie, în faţa Consulatului Federaţiei Ruse din Constanţa faţă de atacarea ţării lor de către Vladimir Putin.
Dr. Paul Ichim, chirurg la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, susţine că se confruntă cu din ce în ce mai multe cazuri disperate, pacienţi cu afecţiuni oncologice grave ajungând să practice „o chirurgie a disperării”....
Un studiu arată că poluarea cu microparticule de plastic a fost detectată pentru prima dată în sângele uman. Oamenii de ştiinţă au identificat particule minuscule la aproape 80% dintre persoanele testate.
Din cauza unei scăpări legislative, persoanele care vin să doneze sânge la Centrul Regional de Transfuzii Galaţi nu mai primesc tichete de masă şi sunt puşi pe liste de aşteptare. Aceste tichete de masă nu mai pot fi date pe suport de hârtie, ci doar...
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomiţa şi-a arătat solidaritatea printr-o acţiune de donare de sânge faţă de militarii şi civilii din Ucraina, care au luptat şi au fost răniţi în urma războiului, precum şi pentru creşterea rezervelor de sânge din...
Aproximativ 40 de poliţişti gorjeni au donat sânge, joi, 10 martie, pentru a ajuta persoanele rănite în urma războiului din Ucraina.
În întreaga ţară s-au organizat campanii de donare sanguină pentru a sprijini Ucraina. Centrul Regional de Transfuzii Sanguine din Iaşi şi-a prelungit programul pentru ca mai mulţi voluntari să poată veni să doneze.
Buzoienii sunt aşteptaţi la Centrul de Transfuzii să doneze sânge pentru militarii răniţi pe frontul din Ucraina. Campania a debutat luni, însă deocamdată numărul donatorilor nu a fost unul ridicat.
Centrul de Transfuzii Sanguine Călăraşi îşi deschide uşile în urmăătoarele două săptămâni, prelungind programul de lucru, pentru toţi cei care doresc să doneze sânge pentru răniţii din Ucraina.
Lumea întreagă a rămas impresionată de scenele de război din Ucraina. The Sun a publicat imagini îngrozitoare cu civili răniţi, după ce Rusia a bombardat un bloc de locuinţe, fiind ucis un băiat, în Harkov.
Demersul tinerilor seminarişti din Galaţi, de a dona sânge, vine într-o perioadă foarte grea pentru sistemul sanitar românesc: din cauza pandemiei, numărul de donatori a scăzut dramatic, iar nevoie de sânge a crescut foarte mult.
Un tânăr în vârstă de 26 de ani, diagnosticat cu COVID-19, se află în stare gravă în secţia ATI a spitalului din Alba Iulia.
Trei oficiali americani au declarat pentru agenţia de presă Reuters că preşedintele rus Vladimir Putin face noi pregătiri militare la graniţa cu Ucraina.
Un nou val de proteste cuprinde Polonia, după ce o femeie căreia i-a fost refuzată o întrerupere de sarcină s-a stins din viaţă. Evenimentul tragic vine la un a după ce ţara a introdus una dintre cele mai restrictive legi în privinţa avortului, scrie...
Din cauza pandemiei, la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Galaţi vin din ce mai puţini donatori. Numărul acestora s-a înjumătăţit, însă nevoia de sânge este în continuare extrem de mare. Pentru a rezolva problema, miercuri, 26 ianuarie, s-a org...
Un bărbat de 53 de ani şi-a înjunghiat mortal partenera, în vârstă de 40 de ani, după ce şi-a pierdut cumpătul, pe fondul geloziei. Crima s-a petrecut în localitatea Plopana din judeţul Bacău....
Au trecut 32 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989, care a produs victime şi printre buzoieni. Momentul a fost marcat în municipiul Buzău printr-o ceremonie militară şi religioasă de comemorare a eroilor martiri căzuţi atunci.
Conflict sângeros în cartierul Vidin, din Brăila, unde trei indivizi au lovit cu topoare geamurile unui fost cafe bar şi s-au luat la bătaie cu alţi patru bărbaţi. Două persoane au fost rănite şi au ajuns la spital pentru îngrijiri, iar atacatorii su...
11 poliţişti din oraşul Turceni, judeţul Gorj, au mers miercuri, 15 decembrie, la Centrul de Transfuzii Sanguine din municipiul Târgu Jiu pentru a dona sânge.
Jandarmii ialomiţeni sunt alături de Maria Gabriela, fiica unui funcţionar din crdrul Primăriei Slobozia, care a fost diagnostică cu o boală cruntă. Fata, elevă în clasa a VI-a, suferă de leucemie. Familia, dar şi Primăria Slobozia, au făcut un apel ...
Un apel umanitar, lansat de fiica unui fermier care a suferit un groaznic accident, nu a rămas fărâ ecou, zeci de persoane donând sânge.
Angajaţii Consiliului Judeţean Buzău au participat la o campanie de donare de sânge organizată chiar în incinta instituţiei. Întregul demers medical a avut loc pe holul Sălii Mari a Consiliului Judeţean, unde Centrul de Transfuzii a amenajat un punct...
Iubitorii de alergare sunt chemaţi de 321sport, probabil cea mai frumoasă şi responsabilă comunitate sportivă din România, să doneze sânge în perioada 6-20 decembrie, în cadrul campaniei #MyBloodIsGold.
În luna iulie a anului 1099 a avut loc unul dintre cele mai cumplite masacre din istorie, pe criterii etnice şi religioase. Zeci de mii de oameni, inclusiv femei şi copii au fost ucişi fără milă de o armată dezlănţuită care, culmea, lupta în numele C...
Poliţiştii braşoveni s-au dus din dimineaţa de luni, 25 octombrie, la Centrul de Transfuzii să doneze sânge pentru semenii pentru care acesta face diferenţa dintre viaţă şi moarte.
Un număr de 26 de poliţişti ialomiţeni au pus astăzi umăr lângă umăr şi au donat împreună picături de viaţă, însemnând aproximativ 12 litri de sânge.
Nu pare a fi nimic deosebit la un baton nutritiv de ciocolată numit Hematogen şi creat în Rusia. Miroase bine şi aroma le place atât copiilor, cât şi adulţilor. Denumirea indică faptul că este realizat cu sânge, mai precis are ca ingredient principal...
Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a avut nevoie de doi ani pentru a stabili că faptele de care erau acuzaţi poliţiştii ”nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor vizate”. Nici Poliţia nu îi mai poate cerceta disciplinar pentru că...
„Îi ţâşnea sânge de peste tot“, relata la anchetă un individ care a violat şi ucis o bătrânâ, zilele trecute el fiind iarăşi arestat pentru că a siluit altă octogenară
După ce a străbătut ţara, caravana donării de sânge Untold face ultimul popas înainte de întoarcerea la Cluj. La Braşov, numărul donatorilor a fost mai mult decât dublul unei zile obişnuite
Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomiţa are un nou sediu, pe strada Răzoare nr 3. La inaugurarea noii clădiri, angajaţi ai Consiliului Judeţean Ialomiţa au mers să doneze sânge pentru a-i încuraja şi pe alţi oameni de bine să facă acest gest.
O botoşăneancă de 50 de ani şi-a omorât soacra în bătaie. Trupul neînsufleţit a fost găsit într-o baltă de sânge. Femeia suspectată de crimă a fost deja reţinută pentru 30 de zile.
În istoria medievală a românilor au existat mai multe momente de cotitură, situaţii care au schimbat destinul principatelor româneşti. Câteva dintre acestea au fost scrise cu sânge în judeţul Botoşani fiind puţin cunoscute, descoperite cu greu din do...