salariu minim pe economie - ultimele știri
Varianta finală a creşterii salariului minim va fi stabilită în şedinţa de marţi, 28 septembrie, a Consiliului Tripartit, a precizat marţi premierul Florin Cîţu.
Majoritatea patronilor ar fi de acord cu o creştere a salariului minim brut pe economie anul viitor, potrivit unui sondaj realizat de CNIPMMR, şi doar 33% ar dori ca venitul angajaţilor să rămână la nivelul actual.
De când e lumea lume, societatea (în diferitele ei forme evolutive, pe care le ştim) s-a închegat, în exclusivitate, ierarhic, stabilindu-se statute, roluri, consolidându-se meserii, funcţii, ţinându-se cont de importanţa materială, de importanţa vit...
Executivul va pune de miercuri în transparenţă o Hotărâre de guvern prin care salariul minim pe economie va fi majorat cu 100 de lei, a anunţat, marţi, ministrul demis al Muncii, Marius Budăi.
Salariul minim pe economie ar putea creşte şi în anul 2020, aşa cum a promis Executivul în programul său de guvernare, creşterea urmând să fie aplicată diferenţiat în funcţie de studii.
Un studiu realizat de Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM) la nivelul economiei naţionale arată că numai 15,34% din totalul contractelor de muncă pentru normă întreagă (CIM) au salariul brut peste 4.500 lei, în timp ce 39,20% abia luau salari...
După majorarea recent adoptată de Guvern a salariului minim, începând cu 1 ianuarie 2019, lucrătorii cu ziua vor beneficia de un tarif orar mai mare. Actul normativ care stabileşte noul nivel al salariului minim brut a fost oficializat ieri....
Avocatul Gheorghe Piperea a analizat impactul creşterii salariului minim pe economie de la 1 ianuarie, arătând care sunt bilele albe şi care sunt neajunsurile acestei măsuri.
Testul IMM, efectuat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), arată că 52,20% din managerii firmelor mici şi mijlolcii iau în calcul concedierile, din cauza majorării salariului minim pe economie încep...
Nivelul salariului minim pe economie, chiar şi după ce va fi majorat la 2.080 lei brut, este absolut insuficient pentru un trai decent, adică pentru acoperirea tuturor nevoilor biologice şi sociale generale. Un studiu complet, care cuprinde toate pro...
Codul Muncii va fi modificat prin Ordonanţă de Urgenţă, măsura impunându-se pentru a fi consemnate modificările în privinţa salariului minim pe economie.
Ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu anunţă că salariul minim pe economie ar putea creşte la anul la 2.070 de lei, în loc de 2.050 de lei, pentru ca majorarea să fie de 100 de lei pe net.
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat că va creşte salariul minim pe economie din 2019, gradual, cu câte 150 de lei în fiecare an până în 2021, măsură pe care angajatorii spun că nu o pot susţine, cu atât mai mult cu cât propunerea vine c...
Ideea eliminării salariului minim pe economie din sectorul privat şi menţinerea lui doar pentru bugetari stârneşte ample controverse în piaţă: sindicatele critică măsura, arătând că se doreşte introducerea sclavagismului, patronatele agreează ideea, ...
Ministerele de Finanţe şi Fondurilor Europene vor lucra la eliminarea restricţiei de angajare a străinilor în România cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, a spus recent Dan-Octav Paxino, secretar de stat din Ministerul Fondurilor Europene.
Datele publicate vineri de Eurostat arată că România are al treilea cel mai mic salariu minim pe economie din UE, cu doar 8 euro mai mare decât în Lituania. Cel mai mic salariu din Uniunea Europeană este înregistrat în Bulgaria, cu numai 261 euro.
Salariul minim este o problemă controversată nu de ieri de azi. Cercuri de afaceri se opun unei asemenea măsuri recuzând principial intervenţia statului în economie. Alt argument, într-un fel înrudit, priveşte funcţionarea pieţelor: creşterea salari...
Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat că pensiile vor fi majorate cu cinci procente începând cu ianuarie 2015, precizând că ministerele Finanţelor şi Muncii lucrează acum la o măsură prin care ar putea fi majorate şi pensiile mici, tot de anul vi...
Modificarea Codului muncii nu are efectele pe care şi le-ar dori românii. Drept urmare, legislaţia permisivă face ca aproape un sfert dintre angajaţi să fie remuneraţi cu salariul minim pe economie.