salariile medicilor - ultimele știri
Guvernul ar urma să adopte, miercuri, o Ordonanţă de Urgenţă care „să creeze cadrul legal necesar pentru ca niciun angajat din sistemul sanitar să nu obţină venituri sub nivelul celor aferente lunii februarie 2018”, potrivit ministrului Sănătăţii, So...
Conducerea Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iaşi a publicat salariile angajaţilor din subordine, după majorarea de la 1 martie 2018.
Florian Chirculescu, vicepreşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară, a declarat luni seară, după întâlnirea cu ministrul Muncii şi cu ministrul Sănătăţii, că activitatea din sistemul sanitar nu va mai fi blocată, iar medicii vor face în continuar...
În urma discuţiilor de la nivelul Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice urmează să fie elaborat un ordin de ministru prin care gărzile pe care le fac cadrele medicale să fie considerate v...
Am citit zilele acestea atîtea informaţii despre medici şi legionari că ele s-au amestecat în mintea mea urît de tot. Dar mi-am amintit de o poveste stranie, dar foarte actuală.
În spaţiul public, în aceste zile, se vorbeşte despre medici, generic, ca şi cum ar fi vorba de un singur grup unitar, cu interese şi valori comune. În realitate avem de-a face cu două grupuri, ele însele eterogene: cel al medicilor de Facebook şi ce...