romania - ultimele știri
Costurile medii orare cu forţa de muncă în întreaga economie erau estimate anul trecut la 31,8 euro în UE şi la 35,6 euro în zona euro, comparativ cu 30,2 euro în UE şi 34 euro în zona euro, în 2022, arată datele publicate miercuri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat), potrivit Agerpres.
Parlamentul a luat act, în şedinţa de marţi, de scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis prin care Legislativul este informat că Forţa de reacţie a NATO poate intra, staţiona sau tranzita România în scopul pregătirii şi/sau desfăşurării de operaţii militare, dacă va fi cazul, în anul 2024.
Stabilitatea politică nu e deloc ieftină și afectează grav democrația, după cum rezultă din diferite rapoarte, care arată că în România puterea devine opacă și justiția e în pericol.
De la ora 21.30 (Antena 1) se va juca cel mai puternic amical pe care l-am avut în ultimii trei ani și singurul test cu adevărat concludent înainte de Euro 2024. Columbia, naționala pe care o vom întâlni pe Estádio Cívitas Metropolitano, e neînvinsă de 20 de meciuri, din 2022.
În România se construiește cea mai mare bază NATO din Europa, ceea ce scoate în evidență importanța strategică a regiunii Mării Negre și atrage amenințări de la Moscova, scrie Neue Zürcher Zeitung.
România se confruntă cu vulnerabilităţi legate de conturile finanţelor publice şi ale balanţei externe, avertizează Comisia Europeană, care a publicat luni analize aprofundate pentru şase state membre
Realist vorbind, aveam nevoie de un duș rece, după ce începuserăm să visăm cai verzi pe pereți. „Adevărul“ prezintă punctele nevralgice ale naționalei pentru care urmează ultimul test adevărat înaintea turneului final: întâlnirea cu Columbia, la Madrid.
Fericirea și bunăstarea generală a oamenilor nu sunt aduse de bani, susține o analiză a Raportului Mondial al Fericirii, în care nordicii ies constant în top. Ingredintele fericirii nu au legătură nici cu vremea, nici cu moștenirea genetică, și nici cu rata sinuciderilor, mare în țările nordice.
Toți cei care au văzut amicalul cu Irlanda de Nord (1-1) au concluzionat că avem probleme mari. Iar o grupă pe care unii au catalogat-o drept „ușoară“, după tragerea la sorți, ne dă mari emoții acum, mai ales că, foarte probabil, va fi completată cu Ucraina.
Naţionala de fotbal a României a terminat la egalitate meciul cu echipa Irlandei de Nord, 1-1 (1-1), vineri seara, într-un meci amical desfăşurat pe Arena Naţională din Bucureşti
Ucraina sau Islanda va face parte din aceiași grupa cu naţionala de fotbal a României la EURO 2024, după ce ambele echipe au câștigat, joi seara, în semifinalele play-off-ului B pentru turneul final din Germania
Piaţa auto din Uniunea Europeană a crescut cu 10,1% în februarie 2024, față de februarie 2023, însă piaţa auto din România a înregistrat una din cele mai importante scăderi din rândul statelor UE.
Hornbach își întărește prezența pe plan local prin extinderea HUB-ului IT în România, unde speră că va atrage noi talente, a anunțat joi retailerul.
Raportul Mondial al Fericirii 2024, publicat recent de Gallup, a relevat faptul că tinerii din Statele Unite și Europa de Vest sunt din ce în ce mai puțin mulțumiți de viața lor.
Lumea stă pe un munte de datorii, iar acest lucru este îngrijorător, consideră analistul eToro Bogdan Maioreanu.
De la debutul războiului din Ucraina, NATO şi-a întărit puternic flancul estic. Raportul de forţe în regiune începe să se schimbe, notează cotidianul german Die Welt.
În următorii doi ani sunt așteptate peste 20 de deschideri importante de hoteluri în România, totalizând aproape 2.000 de camere, potrivit unei analize realizate de consultanții Colliers.
Opoziţia guvernului austriac faţă de extinderea spaţiului Schengen prin includerea României şi a Bulgariei este ruşinoasă, incorectă şi ineficientă, a spus Walter Baier, cap de listă al Partidului Stângii Europene la viitoarele alegeri europarlamentare din 6-9 iunie
Un cunoscut economist explică modul în care, egale în 2008, înaintea marii crize, economiile Uniunii Europene și Statelor Unite au evoluat total diferit. După criză, americanii au crescut constant, în timp ce europenii s-au plafonat și au intrat în declin.
Tot mai mulți români ezită dacă să se întoarcă acasă sau nu, mai ales într-o perioadă în care nivelul de trai se deteriorează tot mai mult în țările în care au mers pentru a-și face rost. Iar în unele cazuri, chiar și cei care au venituri mari se gândesc serios dacă merită sau nu să rămână acolo
Dmitri Medvedev a reacționat și el la adoptarea de către Parlamentul European a unei rezoluții privind tezaurul României de la Moscova.
Deși s-a născut și a locuit timp de trei decenii în Marea Britanie, un român a decis să se stabilească în țara sa de origine. Bărbatul a mărturisit într-o postare publicată pe Facebook că spre deosebire de țara în care a crescut, în România „este mai cald, mai ieftin, mai sigur”.
Parlamentul European solicită Federației Ruse să returneze integral României tezaurul național, sechestrat în Rusia în perioada 1916-1917, cu promisiunea că va fi redat proprietarului la cerere.
Dependența de importurile în energie în Europa nu a suferit modificări importante în ultimii ani, Europa rămânând puternic dependentă de importurile de energie chiar și după criza energetică.
Producția industrială a scăzut în majoritatea statelor membre în ianuarie, cel mai mult în Irlanda (-34%), Estonia (-8,6%) și Bulgaria (7,6%), în timp ce Germania a înregistrat - 5,4% și România - 4%.
Investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 189,3 miliarde de lei în 2023, în creştere cu 16,6%, comparativ anul anterior, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
Profesorul Cristian Păun avertizează că problemele cu care se confruntă economiile vestice s-au transmis deja și României. Iar dacă încă mai avem creștere economică aceasta e făcută pe deficit și datorie, așa că nu întâmplător România este printre țările cu cea mai mare scădere raportată la 2022
În data de 14 martie, Comisia Europeană va susține o declarație în fața eurodeputaților pe tema restituirii tezaurului românesc, însușit ilegal de Rusia în timpul Primului Război Mondial.
România a primit câștig de cauză în dosarul Roșia Montană la acuzațiile adresate de Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources, reclamanţii urmând să îi ramburseze şi cheltuielile de judecată aferente, a anunţat Ministerul Finanţelor
Guvernul a transmis că România a obţinut câştig de cauză în dosarul Roşia Montană judecat la Curtea de arbitraj internaţional de la Washington (ICSID) contra companiei Gabriel Resources
PIB-ul Zonei euro şi UE a stagnat, în ultimul trimestru din 2023, comparativ cu precedentul, însă România se numără printre ţările cu cea mai puternică contracţie a economiei, potrivit Eurostat.
Institutul Naţional de Statistică (INS) a revizuit în sus creşterea economică din 2023, la 2,1%, respectiv în jos pe cea din trimestrul IV al anului trecut, la -0,5%, conform datelor provizorii.
Până în 2030, în Europa vor exista peste 75 de milioane de vehicule electrice care vor circula între diferitele rețele de încărcare, avertizează specialiștii EY România.
Europarlamentarul Corina Crețu este disponibilă să colaboreze cu PSD la nevoie în interesul României
Trimisul special al AGERPRES, Luisiana Bîgea, a transmis că: Europarlamentarul Corina Crețu și-a exprimat în timpul unei întâlniri cu reprezentanți ai presei, disponibilitatea de a colabora cu PSD și de a continua activitatea în interesul României, după ce a demisionat din Pro România
În România nu mai poți cumpăra aproape nimic cu un leu. Jurnaliștii din Prahova au făcut un mic experiment.
Țara noastră a trimis la Moscova, în decembrie 1916 şi în iulie 1917, 91,5 tone de aur fin, în baza unui acord în care Rusia, țară aliată pe-atunci, se angaja să-l returneze la cererea proprietarului
Traian Băsescu consideră că existența unui candidat comun la alegerile prezidențiale din partea PSD-PNL ar însemna desființarea unuia dintre cele două partide
Președintele Traian Băsescu a fost întrebat, la Digi 24, ce părere cu privire la faptul că, după doi ani de război, aflăm că România nu are rezerviști pentru armată și că nu producem suficientă muniție NATO
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ţara este într-un „moment cheie", în care trebuie să-și asume un pas „hotărât” către Uniunea Europeană, reamintind că în noiembrie vor avea loc alegerile prezidenţiale, dar şi referendumul pe tema integrării în UE
În București consumul de droguri este asemănător cu cel din marile orașe europene. O arată o analiză a apelor reziduale care se realizează anual de către Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie în peste 100 de orașe europene.
Sărbătorirea Zilei Solidarităţii Româno-Polone reprezintă o dovadă a prieteniei istorice dintre România şi Polonia şi a angajamentului comun, a subliniat Guvernul României într-o postare pe platforma X.
Prim-viceprim-ministrul Georgiei Levan Davitashvili a numit cablul electric submarin o inițiativă ambițioasă, care, în special, va juca un rol decisiv în asigurarea unui lanț de transport durabil al energiei.
Decimați de accidentări, ”stejarii” vor să facă mâine surpriza și să se califice în finala mare de la Paris.