reptile - ultimele știri
Autoritățile din Colorado au confirmat moartea unui localnic în vârstă de 34 de ani, la patru zile după ce a fost mușcat de unul dintre cei doi monștri Gila pe care îi ținea ca animale de companie, potrivit BBC News.
Imaginile reptilei masive, cu o lungime de aproximativ doi metri, s-au răspândit rapid pe rețelele de socializare, după ce au fost distribuite de un vânător profesionist de șerpi.
Un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din Graz, Austria, a fost muşcat de pitonul vecinului său în timp ce se afla pe vasul de toaletă. Reptila de 1,6 metri lungime a „evadat” din apartamentul proprietarului şi a ajuns în cel al vecinului, prin canaliza...
Oamenii şi alte mamifere au potenţialul genetic de a deveni toxici şi să producă venin similar reptilelor, arată un studiu realizat de cercetători japonezi şi australieni şi publicat în jurnalul ştiinţific PNAS.
Dinozaurii au stăpânit Pământul vreme de 180 de milioane de ani. S-au dezvoltat, au evolut şi la un moment dat au dispărut în mod misterios, lăsând în urmă doar fosile. Nici până astăzi nu se ştie cu exactitate de ce şi cum au dispărut dinozaurii. Au...
Embrionii au la mâini muşchi asemănători celor ai unor reptile, vechi de 250 de milioane de ani, dar aceştia, în majoritatea cazurilor, dispar înainte de naştere. Acestea sunt rămăşiţe firave, însă dintre cele mai vechi, ale evoluţiei observate până ...
Reptile sunt privite cu teamă sau respingere de unii dintre noi, în schimb alţii le preferă chiar ca animale de companie. Iată câteva curiozităţi despre aceste creaturi care stârnesc interesul.
La început de sezon estival, salvamontiştii au demarat o campanie de informare a turiştilor în privinţa pericolului reprezentat de o eventuală întâlnire cu şerpii.
Muzeul Judeţean a amenajat cea mai mare colecţie de şerpi din ţară. În terarii sunt închise vipere cu corn, cobre, vipera africană uriaşă, dar şi anaconde, tarantule sau şopârle. Expoziţia poate fi vizitată de vineri, 23 septembrie şi ar putea rămâne...
Muzeul Judeţean Buzău, în colaborare cu o firmă din Bucureşti, organizează expoziţia temporară de reptile vii ”Top 10 ucigaşi cu sânge rece”. Vizitatorii au ocazia să vadă şerpi precum: taipanul australian, cobra egipteană, vipera uriaşă africană, an...
Modelul italian Roberta Mancino este protagonista unei şedinţe foto extraordinare, care s-a desfăşurat pe parcursul a zece zile în Mexic, la Banco Chinchorro, o lagună unde trăiesc peste 700 de crocodili.
Un severinean a fost prins de poliţiştii de frontieră mehedinţeni şi comisarii Gărzii de Mediu Mehedinţi în timp ce încerca să comercializeze două broaşte ţestoase din specia ţestoasa de uscat bănăţeană (testudo hermanni).
Una dintre cele mai frumose Grădini Zoologice din România îşi deschide larg porţile, luni, 1 iunie, de Ziua Copilului. Amatorii de plimbări de în aer liber pot face gratuit turul Grădinii, aşa cum se obişnuieşte în fiecare an, spre bucuria prichindei...
Dinozaurii, cele mai mari animale care au trăit pe Terra, erau vieţuitoare cu sânge cald, la fel ca mamiferele şi păsările din zilele noastre, potrivit unui studiu realizat recent de un cercetător american, informează Reuters....
Printre cele 70 de specii de reptile periculoase pot fi văzute şi două exemplare de varani aduşi direct din Africa. Expoziţia va fi deschisă penă pe 7 iunie.
Hunedorenii sunt invitaţi la o expoziţie inedită organizată la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, în care „vedetele” vor fi reptile şi nevertebrate vii. Peste 50 de specii vor fi expuse vizitatorilor.
O familie din satul Foişor, din comuna doljeană Drănic, trăieşte de mai bine de o lună un adevărat coşmar. În casa lor şi-au făcut cuib peste 14 şerpi.
Clădirea care va adăposti păsări exotice şi reptile din peste 50 de specii este una specială. Mediul creat în mod artificial imită condiţiile în care trăiesc aceste specii în libertate....
Clădirea specială care adăposteşte reptilele şi păsările exotice va fi deschisă publicului începând de săptămâna viitoare....
Faptul că anul 2014 a reprezentat unul dintre cei mai slabi din ultimele două decenii în ceea ce priveşte încasările la box office poate fi explicat în parte prin ieşirea la rampă a unor personaje care au umbrit noţiunea de „star de cinema“. Astfel, ...
Una dintre zonele frumoase ale judeţului Arad este Parcul Natural Lunca Mureşului, care este situat în vestul României. Parcul se întinde până în judeţul Timiş, iar unele trasee pot fi parcurse la pas. „Adevărul“ vă prezintă în cadrul campaniei „125 ...
Un botoşănean a trăit clipe de groază după ce a fost atacat şi muşcat de un şarpe. Culmea nu se afla pe câmp sau la pădure, ci chiar în zona centrală a municipiului Botoşani. Bărbatul se află sub tratament, iar autorităţile au dat dispoziţie să fie g...
Înfiinţată în anul 1980, Grădina Zoologică din Călăraşi, printre cele mai mari din ţară, îşi deschide larg porţile de 1 iunie. Copii, părinţi şi bunici, toţi pot face, gratis, turul parcului cu animale....
Aproximativ 70 specii de reptile vii, foarte periculoase, vor putea fi văzute aici de public. Organizatorul a declarat că cei care vor vizita expoziţia vor putea descoperi aici primele zece reptile catalogate a fi cele mai periculoase de pe glob....
Elefanţii care astăzi au defilat prin centrul oraşului i-au convins pe piteşteni să vină la spectacolele care încep de mâine.
Australienii se confruntă cu ameninţarea celor mai veninoşi şerpi din lume, într-o ţară care are mediul ideal pentru unele dintre cele mai periculoase reptile. Acestea sunt coşmarul oricărui australian, trăind în casele oamenilor mai mulţi ani, fără ...
Grădina Zoologică va fi promovată în mediul virtual printr-o serie de fotografii pe care vizitatorii sunt provocaţi să le realizeze de către Tineretul Conservator, filiala Călăraşi. Pe 9 august când se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Grădinilor, c...
Numărul crocodililor din Australia a explodat în ultimele decenii, după interzicerea vânării lor în 1971. Acum, oamenii sunt nevoiţi să înveţe să convieţuiască alături de aceste reptile periculoase care le invadează, în mod frecvent, grădinile şi loc...
Timp de trei săptămâni, iubitorii animalelor, dar în special a reptilelor pot vizita zilnic una dintre cele mai frumoase expoziţii de gen din România.
De luni 17 decembrie şi până pe 3 februarie 2013 băcăuanii pot admira la Vivariu peste 70 de specii de reptile exotice.
Descoperită în estul statului american Montana, în anul 1974, şopârla a fost iniţial clasificată ca făcând parte din specia „Leptochamops denticulatus “, pentru ca mai apoi oamenii de ştiinţă să realizeze că aveau de-a face, de fapt, cu o specie nouă...
fără imagine
Parcul Natural Lunca Mureşului invită arădenii la vernisajul expoziţiei de fotografie cu tema „Peştii, reptilele şi amfibienii din Parcul Natural Lunca Mureşului”.
Cei mai periculoşi şerpi din lume vin la Călăraşi! Taipanul, mamba neagră, cobra cu gâtul negru, pitonul şi anaconda sunt doar câteva dintre speciile inedite care pot fi admirate la galeriile Arcadia. Deschiderea expoziţiei are loc sâmbătă, 13 octomb...
În perioada 11-13 mai, la Era Park va fi organizată o expoziţie de animale de companie şi de curte, vor fi prezente şi exemplare exotice, iar pe 12 mai se organizează şi o Expoziţie Canină la care vor fi prezenţi cei mai frumoşi patrupezi din ţară....
Vizitatorii pot vedea la Muzeul Județean «Alexandru Ştefulescu» din Târgu-Jiu o expoziție de reptile și chiar pot pleca acasă cu un șarpe.
"Expo reptile vii", expoziţie găzduită de Muzeul de Ştiinţe ale Naturii din Roman s-a prelungit până pe 22 ianuarie, datorită solicitărilor venite de la vizitatori....
Cristian Florin Gînga, student în anul II la Facultatea de Zootehnie, este pasionat de animale exotice. Tânărul are în colecţia sa 15 tarantule, şase scorpioni, cinci şerpi, doi cameleoni, patru colonii de gândaci de madagascar şi trei şopârle Gecko....
Comportamentul neobişnuit al animalelor înainte de un cutremur a fost observat din cele mai vechi timpuri. Reprezentanţii unei gradini zoologice din SUA au analizat reacţiile animalelor în cazul cutremurului de 5,8 grade care a avut loc marţi în Virg...
Vedeta care ţine capul de afiş al expoziţiei „Germany’s Reptilarium” este un şarpe boa constructor cu două capete, originar din Mexic, care are un metru lungime şi va împlini trei ani....
Peste 300 de reptile au putut fi admirate la expoziţia organizată la Sala Sporturilor din Bănie. Animalele aparţin unei familii din Germania.
Are peste cinci metri lungime şi capul de dimensiunea unei broaşte ţestoase medii: aşa arăta şarpele care, de două zile, îi înspăimântă de moarte pe cei peste 3000 localnici ai comunei constănţene Cuza Vodă.
O expoziţie inedită este găzduită în acest weekend la Sala Sporturilor. Aproape 300 de reptile, adunate din tată în fiu de o familie din Germania, îşi aşteaptă vizitatorii. Cele mai inedite exponate sunt un şarpe boa cu două capete şi o broască ţesto...
Municipiul Târgu-Jiu găzduieşte pe insuliţa de pe Jiu una dintre cele mai mari expoziţii de reptile periculoase din ţară.
Secţia „Ştiinţele naturii" a Muzeului Brăilei vă invită la sediul din Parcul „Monument", în perioada 4 mai - 5 iunie, pentru a viziona cea mai mare colecţie de reptile vii din România.
Până pe 5 iunie, Secţia „Ştiinţele naturii" a muzeului din Parcul Monument este gazda celei mai mari colecţii de reptile vii din România. În vivariumuri sunt expuse cobre, anaconde, crocodili, pitoni, mamba, mamba neagră, vipera de apă....
Cea mai mare expoziţie de reptile vii din România, care aparţine unui arădean, este interactivă şi cu vânzare. Publicul va descoperi 60 de specii de reptile şi nevertebrate de pe diferite continente: Asia, Africa, Europa, Australia şi America....
Deschisă publicului larg, cea mai mare expoziţie de reptile vii din România, îţi va închide porţile de abia la fârşitul acestei luni. Datorită fluxului mare de vizitatori, organizatorii au ales să se întoarcă şi în acest an la Arad.
Muzeul Judeţean Olt găzduieşte „Expo live natura”, o expoziţie inedită de reptile vii de pe toate continentele- iguane, varani, cobre, vipere, şerpi cu clopoţei, pitoni sau şopârle....
Cele circa 70 de exponate, printre care cei mai veninoşi şerpi din lume, pot fi văzute până pe 15 martie.
Muzeul de Ştiinţe Naturale Piatra Neamţ găzduieşte, în perioada 21 ianuarie – 27 februarie o expoziţie de şerpi şi şopârle.
Adrian Vasile, cel care se ocupă de îngrijirea animalelor , a adus de la Deva, pentru a doua oară la Pitești , colecția care numără 30 de animale....
80 de reptile, broaşte ţestoase, tarantule, scorpioni şi crocodili, din toate colţurile lumii, pot fi văzute, în cadrul unei expoziţii.Preţul unui bilet la expoziţie e de 5 lei pentru elevi şi 7 lei pentru adulţi....
Specii de şerpi, reptile, păianjeni şi crocodili pot fi admirate la mall-ul din Alba Iulia, dar şi la muzeul din Aiud.
O expoziţie de reptile, cu vânzare, este deschisă până în 7 iulie la Muzeul Naţional al Unirii. Vedeta expoiziţiei este un piton de cinci metri, în vârstă de 15 ani, care poate fi cumpărat pentru 2000 de euro....
Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia găzduieşte în perioada 7 mai - 7 iunie 2010, o interesantă expoziţie de reptile. Vizitatorii vor putea să vadă zeci de reptile, unele de dimensiuni mari.
Circul „Americano" are un program cu totul nou şi se află într-un turneu ce cuprinde Germania, Ungaria, Serbia, Croaţia şi România....
Din 31 martie 2010, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, va fi redeschisă expoziţia de reptile vii aparţinând lui Florin Sârb din Bucureşti. Aproximativ 70 specii de reptile vii foarte periculoase vor putea fi văzute aici de publicul vizi...
Timişorenii pot vizita la Muzeul Banatului o expoziţiei inedită de reptile vii, cu peste 60 de specii de şerpi şi nevertebrate. Printre exponate se află crocodilul Pitic African, cât şi cei mai veninoşi şerpi din lume....