raport de activitate - ultimele știri
Judecătorii din Bistrița-Năsăud au fost criticați în raportul de activitate al Tribunalului pe anul 2023 că au folosit în mod excesiv tehnica copy-paste, pentru a-şi uşura activitatea, şi pentru că au redactat hotărârile cu întârziere.
Prefectul Judeţului Suceava, Iulian Cimpoeşu, a transmis duminică, 5 septembrie, raportul de activitate pentru primele şase luni de mandat. El a ţinut să precizeze că demersul său n-are legătură cu actuala criză guvernamentală....
Monica Gubernat va fi demisă, după ce raportul de activitate pentru anul 2020 al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) a fost respins cu unanimitate de voturi, marţi, în plenul Parlamentului.
Preşedintele Klaus Iohannis a participat miercuri la prezentarea raportului de activitate al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru anul 2020. Iohannis şi-a experimat încrederea că, în perioada următoare, cadrul care gestionează funcţionarea jus...
Conducerea ANAF a solicitat rapoarte de activitate pentru anul 2020 de la persoanele cu funcţii de conducere din ANAF, până la nivel de şef de serviciu, potrivit informaţiilor obţinute de Profit.ro şi citate de news.ro.
Arbitrul pieţei asigurărilor, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), pare mai preocupat de rezolvarea problemelor service-urilor auto, decât de îngrijorătoarea situaţie a industriei asigurărilor, un deputat liberal propunând demiterea conducer...
Premierul Pavel Filip a prezentat în plenul Parlamentului vineri, 11 mai, raportul de activitate al Guvernului pentru anul 2017. Potrivit prim-ministrului, în 2017 au fost puse „bazele unor procese de reformă, iar în 2018 începem să construim”.
Ministrul în exerciţiu al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, susţine că în 100 de zile de activitate instituţia pe care o conduce a reusit să diminueze pierderile companiei AIR Moldova de la 108 la 50 de milioane lei, să...
Demiterea lui Stelian Tănase va fi votată miercuri în plen. Kelemen: Decapitarea TVR este o greşeală
Raportul de activitate al TVR pe anul 2014, respins de Comisiile reunite pentru Cultură săptămâna trecută, va fi dezbătut şi votat în plenul reunit al Parlamentului în şedinţa de miercuri, a anunţat luni preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgon...
Restabilirea relaţiilor cu partenerii de dezvoltare, verificarea legalităţii concesionării Aeroportului, iniţierea procedurii de lichidare a băncilor cu probleme şi achitarea salariilor în sectorul public sunt câteva dintre meritele pe care şi le asu...
Directorii de şcoli din municipiul şi judeţul Brăila au fost chemaţi, astăzi, la Inspectoratul Şcolar pentru a-şi prezenta rapoartele de activitate în faţa unei comisii....
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului trebuia să dezbată, marţi, raportul de activitate al TVR pe 2014, însă Comisiile de Cultură reunite nu au putut depune raportul din lipsă de cvorum.
Raportul de activitate al TVR pe 2014 se va dezbate, marţi, în plenul Parlamentului, sub rezerva primirii raportului de la Comisiile de cultură, a declarat liderul deputaţilor PNL Ludovic Orban....
Centrul Naţional Anticorupţie a depistat aproximativ 600 de infracţiuni în anul 2014, cu 20% mai multe comparativ cu anul 2013. CNA şi-a prezentat Raportul de activitate pentru anul trecut....
Directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), George Maior, a declarat miercuri că a prezentat în comisia parlamentară de resort Raportul de activitate al SRI pe 2013 şi s-a referit la „diverse vulnerabilităţi interne legate de corupţia din admin...
Comisia juridică a Senatului va discuta, astăzi, de la ora 13.00, raportul de activitate al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) în intervalul 2013-2014, la solicitarea mai multor senatori, care au cerut dezbaterea raportului Agenţiei în plen....
Casa Albă a decis să publice, miercuri, integral, raportul privind practicile de supraveghere ale Agenţiei americane pentru Securitatea Naţională (NSA), relatează AFP.
Institutul Cutural Român (ICR) a depus raportul de activitate pe 2012 la Senat, însă preşedintele Comisiei pentru buget-finanţe, Cosmin Nicula, consideră incomplet documentul, catalogându-l drept o fiţuică....
Doi avocaţi bucureşteni au fost excluşi din profesie, unuia i s-a interzis să profeseze timp de trei luni, şapte au primit mustrare şi un avocat a primit avertisment. Aşa arată Raportul de activitate al Comisiei de Disciplină a Baroului Bucureşti pe ...
Prezent astăzi la bilanţul pe 2012 al Poliţiei Române, premierul Victor Ponta i-a asigurat pe reprezentanţii armelor că „pe cât este posibil“, vor fi la distanţă de factorul politic şi vor fi sprijiniţi să îşi păstreze independenţa, stabilitatea şi ...
Analiza pe 2012 a rezultatelor echipei naţionale de fotbal a României, realizată de Victor Piţurcă, i-a scos din sărite pe membrii Comitetului Executiv al FRF. Unii dintre ei au izbucnit în râs când au auzit raportul prezentat de secunzii selecţioner...
Ieri, în ziua în care Biroul Politic al Partidului Liberal l-a confirmat pe Dorin Chirtoacă în calitate de candidat la funcţia de primar general al Capitalei, acesta a prezentat raportul pentru patru ani de activitate.