rafinaria petromidia - ultimele știri
Femeia care a căzut în bazinul de azot la Rafinăria Petromidia a murit după cinci zile de la accident, a anunțat joi Rompetrol. Numărul victimelor decedate a ajuns astfel la două persoane.
Două persoane au căzut, sâmbătă, 13 mai, într-un bazin cu azot la Rafinăria Petromidia Năvodari. La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de pompieri şi medicale.
Rafinăria Petromidia își va reduce activitatea, în următoarea perioadă,pentru efectuarea unor operațiuni tehnologice programate, a informat luni Rompetrol.
Expertul în energie Dumitru Chisăliţă a explicat tertipurile folosite de ruşi în scopul închiderii conductei care aducea 85% din ţiţeiul importat de România.
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International, a finalizat cu succes lucrările de revizie din rafinăriile Petromidia Navodări şi Vega Ploieşti şi a iniţiat procedurile de repornire a unităţilor de producţie.
Rafinăria Petromidia este aprovizionată cu ţiţei, în ciuda incidentelor din portul Novorossiysk, a informat joi KMG International, precizând că două tancuri petroliere urmează să ajungă în portul Midia.
Imaginile cu pompierii istoviţi după intervenţia la explozia şi incendiul de la Rafinăria Petromidia din Năvodari au devenit virale pe internet, fiind distribuite inclusiv de către vicepremierul Dan Barna şi ministrul de Interne, Lucian Bode.
Premierul Florin Cîţu a reacţionat după explozia de la Rafinăria Petromidia. Cîţu i-a solicitat şefului DSU, Raed Arafat, să analize, împreună cu specialiştii, dacă se impune luarea unor măsuri suplimentare de siguranţă, inclusiv evacuarea persoanelo...
Grupul petrolier KazMunaiGaz, controlat de către guvernul Kazahstanului, ar putea cere României despăgubiri de două miliarde de dolari la Tribunalul Internaţional de Arbitraj de pe lângă Banca Mondială (ICSID), oficialii săi afirmând că până acum nu ...
Grupul petrolier KazMunaiGaz, deţinut de către autorităţile din Kazahstan, renegociază termenii înţelegerii privind vânzarea diviziei KMG International, fostul Rompetrol Group, către chinezii de la CEFC Energy, în condiţiile în care procurorii DIICOT...
Cei trei bărbaţi răniţi în incendiul de la Năvodari sunt în continuare spitalizaţi, cel internat la Spitalul Bagdasar Arseni fiind în continuare intubat şi prezentând leziuni serioase ale căilor respiratorii. Ceilalţi doi sunt stabili hemodinamic, tr...
Angajaţii rafinăriei Petromidia sunt îngrijoraţi în privinţa viitorului lor, după ce procurorii DIICOT au pus sechestru pe active, iar Fiscul a pus sigiliu pe staţia de îmbuteliere de la Năvodari a Rompetrol Gas, a declarat Petre Tancău, liderul Sind...
Ministerul Energiei va desemna în perioada următoare compania care va negocia înfiinţarea fondului de investiţii de un miliard de dolari, fond la care statul român trebuie să se asocieze împreună cu KazMunaiGaz International, fostul grup Rompetrol, a...
Ministerul Finanţelor Publice a respins reautorizarea ca antrepozit fiscal a staţiei de îmbuteliere GPL din Năvodari, aflată pe platforma Petromidia, ceea ce a dus la suspendarea activităţii acesteia şi la sigilarea unităţii de către autorităţile vam...
KMG International, fostul Rompetrol Group, aşteaptă de mai bine de trei ani acordul statului pentru înfiinţarea fondului de investiţii şi răscumpărarea cu 200 de milioane de dolari a 26,7% din acţiunile deţinute de stat la Rompetrol Rafinare, a decla...
Ministerul Energiei s-a constituit parte civilă în dosarul Rompetrol, deschis de către procurorii DIICOT, a anunţat miercuri ministrul Victor Grigorescu, instituţia considerând că statul a fost prejudiciat prin conversia în acţiuni a datoriilor Rompe...
Alexandru Nicolcioiu, vicepreşedintele grupului Rompetrol, a vrut să se facă petrolist şi s-a făcut. Pe viaţă. Lucrează de peste 35 de ani la Rafinăria Petromidia, a trăit aici momente grele, dar şi de glorie, şi niciodată nu a renunţat. Pentru că ai...