psiholog - ultimele știri
Telefoanele mobile nu mai sunt, de mulți ani, doar un mijloc de comunicare. Astfel, foarte multe persoane petrec, ore în șir, în fața ecranelor luminoase. Din păcate, susțin psihologii, mulți dintre utilizatori sunt copii la vârste foarte fragede.
Viața este o călătorie în care învățăm continuu, iar cele mai importante lecții vin adesea îmbrăcate ca greșeli sau eșecuri. Acceptă-le, învață din ele și mergi mai departe este sfatul psihologilor.
Un studiu realizat în Statele Unite pe parcursul a 14 ani arată că oamenii căsătoriți sunt mai fericiți. Psihologii explică rezultatele cercetării prin aceea că omul este un animal social care vrea să împărtășească iar tot ceea ce i se întâmplă, pozitiv sau negativ.
Folosim smartphone-ul pentru a face plăți, pentru a ne conecta cu oamenii apropiați, pentru cumpărături, pentru a găsi o rețetă, pentru a citi, iar lista poate continua la nesfârșit. Cei mai mulți dintre noi stau zilnic peste 7 ore cu telefonul în mână, iar asta înseamnă dependență.
Banii aduc vrajbă în familii. Mai exact, 8 din 10 români spun că banii sunt principalul motiv de ceartă în cuplu. Psihologii explică faptul că într-o relație nu există „banii mei și banii tăi“ și că primordial este ca banii să fie puși la comun.
Simona Halep (32 de ani) a reamintit un moment în care Darren Cahill (58 de ani), antrenor cu care a colaborat timp de 6 ani, a amenințat-o că va rupe înțelegerea
De la Alina Uricec, psiholog la Pagina de Psihologie, aflăm cât durează dragostea? Trei ani sau cât țin banii? Cum salvăm iubirea după ce se liniștesc hormonii?
În România, copiii învață să utilizeze platformele de social media înainte să știe alfabetul. Cel puțin așa arată ultimul studiu Salvați Copiii. 32% dintre părinții cu copii între 5 și 10 ani susțin că fiul/fiica lor utilizează TikTok, 21% Instagram, 19% Facebook și 17% Snapchat.
Mulți dintre noi au un prost management al eșecurilor. De cele mai multe ori devin frustrați, invidioși și depresivi când nu reușesc să își ducă proiectele la capăt sau când acestea se dovedesc neviabile
Mulți dintre noi ezită să își facă planuri pentru un nou an de teamă ca la finalul lui să nu fie puși în postura de a recunoaște că nu le-au putut duce la îndeplinire sau că nu a ieșit așa cum și-au dorit.
A treia zi de luni din ianuarie, „Blue Monday“, este considerată a fi cea mai deprimantă zi a anului. În 2024, „Lunea Tristă“ este pe 15 ianuarie. Specialiștii spun că popularitatea unei astfel de zile îi poate afecta pe cei care suferă în mod real de depresie.
Perioada sărbătorilor este una aparte. Pentru cei cu familii numeroase, este o perioadă agitată. Cadouri, pregătiri de sărbători, curățenie generală, meniu ales, musafiri. Totul e un du-te, vino, care ne obosește și ne face să ne dorim să treacă mai repede această perioadă
Ca în fiecare an, Google a dat publicității cele mai populare căutări ale românilor din ultimul an. Topul arată care au fost curiozitățile oamenilor din țara noastră, dar și ce momente din an au generat cel mai mare interes în căutări. Experții spun că „peisajul este unul sofisticat“.
Copiii din zilele noastre primesc de sărbători și de zece ori mai multe cadouri decât au nevoie. De aceea, experții atrag atenția că regula „celor patru cadouri“ ne poate ajuta să păstrăm bugetul propus pentru darurile de Moș Nicolae și de Moș Crăciun.
Un cuplu s-au despărțit pentru că soția era nemulțumită din cauza faptul că soțul său îi cerea de prea multe ori să facă dragoste, în timp ce femeia nu dorea decât odată pe săptămână să aibă relații intime.
Alexia Eram, fiica Andreei Esca, se bucură de un adevărat succes pe rețelele de socializare, unde e creator de conținut, influencer. Are multe campanii în online, multe colaborări, care îi rotunjesc veniturile. Chiar și cu așa succes, Alexia Eram recunoaște că trece și prin momente mai delicate.
Trecerea de la ora de vară la cea de iarnă aduce modificări în comportamentul oamenilor, suntem mai irascibili, melancolici și putem avea insomnii sau resimți oboseală.
Unul din zece adulți este dependent de alimente nesănătoase. Practic, consumul de înghețată, chips-uri sau sucuri duce la o creștere rapidă a nivelului de dopamină, care este urmată de o scădere bruscă, de aici și pofta continuă pentru astfel de alimente, asemănătoare cu cea pentru droguri.
Discuții gratuite cu un psiholog și ateliere în cadrul Cinicii PSY cu ocazia Zilei sănătății mintale
Eugen Hriscu, medic psihiatru și psihoterapeut anunță lansarea unor consultații gratuite și ateliere în zilele de sâmbătă din luna octombrie, în cadrul Cliniciilor Atelier Psy, cu ocazia Zilei mondiale a sănătății mintale.
Neuroștiințele și psihologia relațională a câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, îndomeniul cercetărilor. Astfel, în domeniul relațiilor s-a produs o adevărată revoluție, la nivel internațional.
În zilele noastre, foarte multe persoane se confruntă, zi de zi, cu situaţii stresante şi cu un ritm al vieţii alert. Cei care au animale de companie, susţin psihologii, sunt de multe ori mai fericiţi şi relaxaţi.
Fericirea este un sentiment pe care cu toții dorim să îl simțim. Uneori însă apar diferite piedici, iar anumite trăiri nu sunt de natură să fie împărtășite cu cei din jur. Pentru a le putea depăși, psihologul Diana Pîrje a conceput un jurnal dedicat femeilor.
În mod paradoxal, tocmai oamenii care se plâng de sărăcie dau adevărate averi la jocurile de noroc. Ulterior, își îneacă amarul în...alcool. Este povestea tot mai multor români care cad într-o astfel de capcană.
În ultimii ani, să vedem copii în faţa telefoanelor, calculatoarelor sau tabletelor a devenit o obişnuinţă. Chiar dacă tinde să devină un lucru normal, psihologii atrag atenţia părinţilor şi le solicită să fie atenţi la conţinutul pe care cei mici îl urmăresc în mediul online
Incertitudine, nesiguranță, nevoia permanentă de a cere aprobare oamenilor din jur și frica de a nu te face de ras. Toate sunt semnele unei persoane care nu are încredere în sine.
Moda jocurile de societate a luat amploare în ultimii ani iar ele pot fi găsite de foarte multe ori şi în casele românilor. Acestea, conform psihologilor, ajută la dezvoltarea personală.
În ultimii ani, foarte mulți români au început să apeleze la ajutorul psihologilor. Acest lucru, susțin specialiștii, se întâmplă din cauza faptului că ritmul în care trăim a devenit foarte alert
O crimă oribilă a avut loc la Dezmir, în județul Cluj, unde o femeie și-a ucis soțul chiar de față cu mezinul familiei, un copilaș de trei ani. Expertul în psihologie judiciară Gabriela Groza a explicat pentru „Adevărul” ce va urma pentru familia greu încercată și pentru micuț
Psihologul Bianca Pescaru este de părere că incidentul de la Colegiul Național „Ion Creangă” din Capitală, în care un elev de clasa a X-a și-a înjunghiat profesoara, nu a fost nicidecum o simplă întâmplare.
Tot mai multe persoane sunt singure de sărbători și tot mai greu reușesc să găsească un strop de fericire. Ce trebuie să facă pentru a depăși această perioadă, ne spune psihologul Ramona Pantea.
Tudorel Butoi, reputat criminalist, a realizat profilul psihologic al fraților Tate, milionarii arestați în România pentru trafic de persoane și viol. Specialistul spune că aceștia au "profil de psihopați, iar infractorii din acest tipar trebuie aspru pedepsiți".
“Vai, ce o să se întâmple”este modul de gândire pe care îl au cei mai mulți oameni. El reprezintă stresul la cote maxime care aduce boală și nefericire
Ce înseamnă noua normalitate și cum o înțelegem? Cum să trăversăm prin haosul perfect: războiul la granițele noastre, criza economică, explozia facturilor la energie, inflația, recesiunea?
Psihologul Stelian Chivu crede că mulți dintre noi retrăiesc la nesfârșit propriile traume când își spun poveștile de viață. Doar după ce conștientizează că pot ieși din acest cerc vicios, își pot rescrie povestea și se pot vindeca
Căldura din ce în ce mai mare cu care ne confruntăm în ultimii ani a crescut la cote alarmante și nivelul de stres, astfel că acum problema nu mai este una strict fizică, ci a devenit și psihologică.
Cei mai mulți dintre noi neglijează modul în care se raportează la propriul corp și semnalele pe care acesta le transmite.
Cei mai mulţi dintre noi fug de orice nu le este familiar. Preferă confortul rutinei zilnice, dar în timp asta nu duce decât la plafonare. În realitate, frica de necunoscut se poate transforma în asul nostru din mânecă....
Mulţi dintre noi îşi aleg profesia în funcţie de criterii care nu au nicio legătură cu pasiunea lor, banii înclinând de cele mai multe ori decisiv balanţa. Partea financiară este importantă, evident, dar nu este totul. Dacă reducem ceea ce facem doar...
Starea de bine a fiecăruia dintre noi depinde de gândurile şi emoţiile pe care le avem. Dacă nu ne controlăm stările, vom ajunge foarte repede la depresie şi anxietate, iar sănătatea noastră va fi pe butuci. Secretul stă în conştientizarea emoţiilor ...
Puţini dintre noi dau importanţă faptului că îşi preiau informaţiile din exterior în moduri diferite. Unii o fac kinestezic (prin atingere), alţii prin ceea ce văd, iar unii prin ceea ce aud. Să ştii cum faci acest lucru poate constitui un mare avan...
Psihologii sunt de părere că cei mai mulţi dintre noi se sabotează singuri când vine vorba să îşi pună în practică proiectele. Explicaţia este destul de simplă: mintea umană este setată să nu meargă decât pe „căi bătătorite”. De aceea, concluzionăm r...
Psihologii spun că oamenii care resimt acut sentimentul de inutilitate şi ajung treptat să se autodistrugă. La polul opus, starea de utilitate ne oferă vitalitatea de care avem nevoie, stimulează inspiraţia şi creativitatea şi ne echilibrează mental ...
Cei mai mulţi dintre noi fac un duş la sfârşitul unei zile grele de muncă şi se prăbuşesc în pat. Apa le purifică însă doar partea fizică a corpului, nu şi pe cea emoţională şi mentală, care sunt la fel de importante....
Tulburările alimentare sunt frecvente şi pot avea la bază tulburări emoţionale. Mâncatul emoţional este una dintre cele mai des întâlnite şi determină persoana afectată să consume alimente doar pentru a se simţi mai bine. Efectele şi cauzele acestei ...
Potrivit psihologului Stelian Chivu, soluţia este la îndemână oricui care înţelege că multe din aceste şabloane mentale sunt moştenite de la strămoşi, iar vindecarea vine prin întoarcerea către sine şi auto-analiză....
Autocontrolul la vârste mici este aproape imposibil. Creierul aflat în dezvoltare al copiilor nu poate gestiona emoţiile puternice aşa cum o face un adult. Asta înseamnă însă că părintele este cel care trebuie să dovedească autocontrol, atunci când c...
Românii trăiesc în secolul trecut, susţin specialiştii care au studiat raportul „Ierarhia valorilor la români”, potrivit căruia, dacă sunt puşi să aleagă între libertate şi egalitate, românii aleg libertatea, deşi în Occident oamenii se luptă pentru ...
Absolvenţii de clasa a VIII-a vor susţine marţi, 14 iunie, prima probă scrisă la Evaluarea Naţională – cea de Limba şi literatura română. Psihologul Mihai Copăceanu ne spune cum pot fi reduse emoţiile inerente.
Prinşi în rutina zilnică de la job, mulţi dintre noi uită de multe ori când ajung acasă că trebuie să renunţe la limbajul profesional şi mai ales la atitudinea dominatoare de la serviciu pentru a păstra armonia în familie....
Ruşinea este definită de specialişti ca un sentiment de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greşeală. Cei mai mulţi dintre noi au nativ un simţ al ruşinii, pe care îl manifestă atunci când viaţa îi pune în situaţii ruşinoase sau de care ...
Toţi am trăit cel puţin o dată emoţii negative precum furia, frustrarea sau orice fel de emoţie care exprimă nemulţumirea. Uneori, aceste emoţii negative sunt impulsul care ne determină reacţiile cele mai ciudate. De asemenea, pot sta la baza unor ac...
Mulţi dintre noi paralizează de frică la cea mai mică provocare de care se lovesc în viaţa de zi cu zi, până la punctul în care devine un reflex. Fără conştientizare şi vindecare, este calea sigură pentru pierderea contactului cu realitatea....
Se întâmplă să îi auzim pe cei care merg la psihoterapie spunând: „Am fost la psihoterapie, am ventilat emoţiile şi mă simt mai bine!” Cât adevăr există aici şi dacă apar beneficii reale în acest proces, explică dr. Gina Chiriac....
Recunoştinţa este cea mai sănătoasă emoţie umană, iar cei care o trăiesc constant vor avea parte de un somn mai bun, de o stimă de sine crescută, iar sistemul imunitar se va întări considerabil....
Şeful Colegiului Psihologilor Vâlcea, expertul Adrian Sandu, a vorbit pentru „Adevărul” despre impulsul de necontrolat al omului de a distruge tocmai lucrurile după care tânjeşte, cum ar fi transportul în comun modern, util şi civilizat.
De ce drumul spre boală începe când încerci să mulţumeşti
pe toată lumea. Explicaţiile unui psiholog
Cei mai mulţi dintre noi acţionează aproape instinctual când vine vorba să se facă plăcuţi. Îndură apropourile răutăcioase, chiar şi jignirile, doar ca să nu fie percepuţi ca antisociali sau duşmănoşi....
Depresia nu se manifestă întotdeauna prin tristeţe şi izolare. De multe ori, persoanele afectate vor încerca să fugă de aceste sentimente, încercând să le ascundă. Astfel, vor ava un comportament ce nu va da de bănuit nimănui despre ce se petrece în ...