provizoriu - ultimele știri
Podul din Vrancea era afectat de la inundaţiile catastrofale din anul 2005 şi abia de curând s-a început reabilitarea lui.
Peste 500 de locuitori ai satului Vadu Roşca sunt nevoiţi să ocolească acum 15 kilometri pentru a avea acces la serviciile de interes public din comuna de reşedinţă, după ce un pod din Vrancea s-a prăbuşit.
Marea Adunare Naţională avea să fie desfiinţată în anul 1990 de către Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN), condus chiar de către Ion Iliescu, cel care a fost preşedinte al României timp de 10 ani.
După numărătoare paralelă făcută de partide la alegerile parlamentare 2020, rezultatele provizorii arată că pe primul loc s-a situat PSD, urmat de PNL iar pe locul trei se află USR-PLUS. Un scor foarte bun a fost înregistrat de AUR.
Şeful Poliţiei propune amenajarea unui pod provizoriu lângă cel aflat în reparaţii, de la Mărăcineni
Autorităţile buzoiene sunt îngrijorate de modul în care se va desfăşura traficul rutier pe podul de la Mărăcineni, începând din martie, atunci când efectiv vor începe lurările de reabilitare a obiectivului. Asta, chiar dacă zece poliţişti se vor afla...
Măsurile sunt într-un proiect de regulament care a fost în dezbatere publică şi care urmează să fie adoptat de către Consiliul Local. Aplicarea lui ar putea începe în forţă chiar din primăvara acestui an, vizate de demolare imediată fiind circa 30% d...
Poliţiştii clujeni au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat de 59 de ani, din comuna Pălatca, judeţul Cluj, care este bănuit că şi-a ucis tatăl, de 87 de ani, cu un topor....
Cel mai nou proiect de film al regizorului Cristian Mungiu, "Provizoriu", a primit o finanţare de 400.000 de euro din partea fondului Consiliului Europei, Eurimages, informează variety.com, citat de Mediafax.
De câţiva ani conducătorii auto aşteaptă să vadă că lucrările la noul pod peste râul Argeş, în zona satului Ioneşti, măcar demarează....