principesa elena - ultimele știri
Pe 15 noiembrie, în 1868, se năștea savantul Emil Racoviță, în 1932 murea Peneș Curcanul, erou al Războiului de Independență, iar în 1958 venea pe lume artista Doina Aldea-Teodorovici. În 1987 izbucnea Revolta anticomunistă de la Braşov, iar în 2008 aveau loc exploziile de la mina Petrila.
Fostul principe Nicolae a continuat să posteze pe Facebook fotografii care îl înfăţişează alături de bunicul său, Regele Mihai, însoţite de mesaje emoţionate. Asta după ce, încercarea de la începutul săptămânii de a-şi vedea bunicul, aflat într-o sta...
Fostul principe Nicolae i-a dat replica mamei sale, principesa Elena, care se arătase dezamăgită de atitudinea fiului ei. La rândul său, Nicolae s-a declarat dezamăgit şi profund îndurerat de încrâncenarea membrilor Casei Regale, precum şi a mamei sa...
Principesa Elena va merge luni în Elveţia, pentru a fi alături de părinţii săi, regele Mihai I şi regina Ana, în contextul în care regele a fost diagnosticat cu o boală gravă, fiind operat şi primind tratament la o clinică din Lausanne.
Alteţa Sa, Regele Mihai I, i-a retras titlul de Principe al României şi calificativul de Alteţă Regală nepotului său, Nicolae, fiul Principesei Elena.
Coana Europa îşi aminteşte cu plăcere de epopeile homerice, de războiul iscat din cauza Elenei din Sparta, care a ales să plece cu Paris Alexandros în Troia. Dar parcă în nicio ţară, acest nume nu a iscat atâtea polemici decât în România.