premeditare - ultimele știri
Bărbatul care i-a dat foc mătușii sale în scara unui bloc din sectorul 6 al Capitalei a pregătit crima în amănunt. Suspectul, în vârstă de 33 de ani, a cumpărat mai întâi 5 litri de benzină de la o stație de carburant, au anunțat procurorii care anchetează teribila faptă.
Bărbatul de 53 de ani cu probleme psihice din comuna argeşeană Bascov care a omorât cinci membri ai familiei sale şi-a planificat cu câteva zile înainte faptele, notându-şi mai multe măsuri de precauţie....
Judecătorii Curţii de Apel Bacău au pronunţat sentinţa definitivă în cazul unei directoare de la Spitalul Judeţean Neamţ, care a fost ucisă de soţul gelos pe reuşitele profesionale ale femeii
Tânărul din Timişoara, reţinut în dosarul de omor în care este acuzat că şi-a incendiat vecina cu care era în conflict a premeditat crima.
Duminică, ambasadorul israelian în SUA şi la ONU, Gilad Erdan, a declarat că mişcarea palestiniană Hamas ar fi premeditat un război cu Israelul în scopul preluării puterii în Cisiordania. Erdan a făcut declaraţia în cursul unei reuniuni de urgenţă a ...
Membrii bandei conduse în Irlanda de un român, căruia i se spunea Împăratul, au primit sentinţe aspre pentru că au executat ordinul de a ucide un oponent
Sebastian Dumitru Patriche şi-a ucis soţia, care era director de îngrijiri medicale, într-un birou de la Spitalul Judeţean Neamţ şi a primit o sentinţă foarte aspră.
Judecătorii Tribunalului Neamţ l-au condamnat la 18 ani de închisoare pe un bărbat de 65 de ani, din comuna nemţeană Borleşti, care şi-a înjunghiat mortal partenera cu câţiva ani mai tânără. Magistraţii au considerat că infracţiunea a fost comisă cu ...
Reacţia dură a avocatului Piperea vine după ce Virgil Popescu, ministrul Economiei, a afirmat că este dezamăgit de calitatea măştilor de protecţie aflate pe piaţă. Fostul magistrat crede că situaţia a fost tolerată cu bună ştiinţă de autorităţi.
Un tânăr poliţist criminalist din Vâlcea şi-a pus capăt zilelor în urmă cu mai bine de o săptămână, din motive care nici până acum nu au fost elucidate. Ancheta merge greu, cunoscuţii victimei acuză o presupusă muşamalizare.
Takacs Gyorgy (46 de ani) a declarat poliţiştilor că şi-a ucis fiul de 8 ani pentru că acesta i-ar fi cerut-o, spunându-i că, în caz contrar, se va sinucide pentru că nu ar fi vrut să locuiască cu mama lui.
Takacs Gyorgy (46 de ani), care şi-ar fi ucis copilul de opt ani, sâmbăta trecută, a purtat cadavrul acestuia timp de două zile pe bancheta din spate a maşinii, rezultă din raportul Institutului de Medicină Legală. Judecătorii clujeni consideră că su...
Sebastian Dumitru Patriche şi-a ucis soţia într-un birou de la Spitalul Judeţean Neamţ şi riscă o pedeapsă de până la 25 de ani de detenţie
Coducerea unităţii sanitare trebuie să implementeze mai multe măsuri pentru creşterea siguranţei personalului şi a pacienţilor în Spitalul Judeţean Neamţ, după crima comisă asupra noii directoare medicale,
La Spitalul Judeţean Neamţ, unde noua directoare medicală a fost înjunghiată mortal, vineri, de către soţul cu care se afla în divorţ, nu există sistem de monitorizare a accesului în unitatea medicală, iar agenţii de pază nu pot face percheziţii corp...
Preotul de la biserica Întâmpinarea Domnului din Piatra Neamţ spune că bărbatul care şi-a ucis soţia în spitalul din Piatra Neamţ era o fire timidă şi că nu îl credea în stare să ucidă, ci, dimpotrivă, se temea că şi-ar putea lua viaţa.
O crimă a zguduit o comunitate dintr-o comună vâlceană. Unul dintre criminali făcea parte din familie, iar complicele a fost minor. Cei doi liceeni au omorât un bătrân pentru doar 1.000 de lei pe care i-au cheltuit rapid, iar anchetatorii au stabilit...
Dumnezeu ştie cum de nu s-a ajuns la victime călcate în picioare! Ucise în îmbulzeală! Ce s-a întâmplat toată noaptea aproape, consecinţele, efectele alarmei de luptă, atacurile forţelor de ordine la comandă politică şi din prostia şi incompetenţa pr...
Aceasta e ştirea care a bulversat mediul online duminică seara. Reprimarea manifestaţiilor de vineri seara fost lăsată în seama unei unităţi de elită a Jandarmeriei, o unitate cu competenţe şi atribuţii în combaterea terorismului. A furnizat SRI inf...
După mai bine de 12 ore, pompierii au stins al şaselea incendiu din acest an la groapa de gunoi a Clujului. Există suspiciuni că focul ar fi fost pus intenţionat....
Kovesi: În cazul atacului armat de la coafor s-a extins urmărirea penală şi s-a reţinut premeditarea
Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a declarat, astăzi, că în cazul atacului armat de la coafor, soldat cu uciderea a două femei, s-a extins urmărirea penală, schimbându-se încadrarea juridică a faptei şi reţinându-se premeditarea, după c...
Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak ar putea fi condamnat la pedeapsa maximă cu spânzurarea, dacă va fi găsit vinovat, potrivit cotidianului guvernamental Al-Ahram....
Poliţiştii au găsit în buzunarul tânărului un bilet de adio, adresat mamei sale. În câteva rânduri, Iulian Matac îi cerea să aibă grijă de fetiţa lui, însă nu explică în niciun fel gestul. În buzunarele lui s-au mai găsit câteva sute de lei, actul de...