pompe de caldura - ultimele știri
Comisia Europeană a ținut să precizeze că UE nu interzice centralele de apartament și alte sisteme de încălzire care folosesc combustibili fosili, ci doar vrea să le elimine treptat.
Statele UE trebuie să renunțe la sobele pe lemne și centralele de apartament. Ce termen a avansat CE
România, ca și celelalte state membre ale UE, trebuie să renunțe la sistemele de încălzire poluante, precum sobele pe lemne și centralele de apartament, după cum reiese dintr-un document al CE.
Piața pompelor de căldură crește în ritm accelerat, doar anul trecut fiind instalate 1,6 milioane de unități, potrivit unui studiu realizat în nouă state europene, printre care și România.
Samsung Electronics Air Conditioner Europe (SEACE) va participa pentru prima dată la ISH 2023, cel mai important târg dedicat sistemelor HVAC și de apă. Compania va oferi în cadrul evenimentului o prezentare completă a soluțiilor sale rezidențiale în ceea ce privește utilizarea pompelor de căldură.
Panourile fotovoltaice vor avea TVA redusă de la 19% la 5% pentru panourile fotovoltaice și pompele de căldură, legea fiind promulgată joi de președintele Klaus Iohannis.
Criza energetică a declanșat o goană după panouri fotovoltaice și pompe de căldură. Dar costurile în astfel de sisteme nu sunt deloc mici. Doi specialiști au explicat cum trebuie făcute socotelile pentru investiție.
Bihorenii care își încălzesc locuinţele cu pompe de căldură şi centrale electrice, între care se numără şi fostul fotbalist Mihai Neşu, acuză Guvernul de discriminare.
Ministerul Energiei are în plan derularea unui al doilea apel al programului Electric Up, anul viitor, care ar putea include şi pompe de căldură, spune un oficial din cadrul ministerului.
Fără furnizor de energie electrică sau gaze naturale și fără combustibili fosili, sistemul inovativ dezvoltat de Universitatea Politehnică București poate încălzi un spațiu de 400 mp.
Măsura plafonării preţului pentru lemnul de foc ar putea conduce la efecte nedorite, opuse celor scontate, susţine Asociaţia Industriei Lemnului - Prolemn.
Eficienţa energetică revine ca temă cheie, atunci când preţul energiei atinge vârfuri record. Între modalităţile de a reduce factura energetică se află şi pompele de căldură, care pot practic să răcorească vara şi să încălzească iarna, arată Claudiu ...
Eficienţa, rentabilitatea investiţiei pe termen lung şi impactul redus asupra mediului sunt doar câteva dintre motivele pentru care tot mai mulţi români caută să înlocuiască echipamentele mai vechi de încălzire cu pompe de căldură care utilizează ene...
Scumpirea gazelor şi electricităţii a crescut afacerile cu pompe de căldură cu 30%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, anunţă reprezentanţii Trust Expert, companie specializată ȋn soluţii HVAC.
Centrul Cultural Poşta Veche, imobil aflat în plină modernizare cu bani europeni, va fi prima clădire publică din Călăraşi climatizată cu pompe de căldură.
Administraţia Fondului pentru Mediu a dat publicităţii, în 28 aprilie, listele respinşilor în urma evaluării primelor dosare din programul „Casa Verde“ destinat persoanelor fizice.
Căldură în casă şi o factură cât mai scăzută, este varianta pe care ne-o dorim cu toţii în sezonul rece. Pentru a ne bucura de facturi mai mici în timp, specialiştii susţin că trebuie să investim, mai ales că variante există pentru orice buzunar. De ...
Înfofoliţi, înveliţi cu pături şi cuibăriţi în scaunele aduse de acasă sau zgribuliţi în autoturisme, peste 100 de sălăjeni şi-au petrecut noaptea de duminică spre luni în faţa sediului Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sălaj. Lor li s-au adăugat sp...
Sezonul rece a început deja, dar gazele se scumpesc an de an, până în 2018, ca parte a măsurilor de liberalizare impuse de FMI şi UE, astfel că o parte dintre români deja caută alte soluţii. „Adevărul“ vă prezintă alternative la încălzirea cu gaze na...
Vreţi să aveţi căldură în casele dumneavoastră la iarnă şi nu ştiţi ce variantă ar fi cea mai convenabilă din punct de vedere calitate-pret? Dacă sunteţi dispuşi să faceţi o investiţie mai mare, factura va fi mult mai mica în timp. Există variante pe...
Într-o perioadă în care sistemele de termoficare ale oraşelor sunt tot mai ineficiente şi mai costisitoare, oamenii caută soluţii alternative de aclimatizare în sezonul rece. Vă prezentăm cele mai noi metode de încălzire....
Pentru al doilea an consecutiv, Bihorul se află pe locul doi în topul judeţelor cu cele mai multe dosare depuse pentru programul guvernamental „Casa Verde". Programul „Casa Verde" 2011 a fost un succes în Bihor. Şi în acest an, bihorenii s-au arăt...
Pentru al doilea an consecutiv, Bihorul se află pe locul doi în topul judeţelor cu cele mai multe dosare depuse pentru programul guvernamental „Casa Verde". Programul „Casa Verde" 2011 a fost un succes în Bihor. Şi în acest an, bihorenii s-au arătat ...