pavilionul central - ultimele știri
Volumul „Ulysses, 732“ al profesorului universitar Mircea Mihăieş a fost lansat sâmbătă, în cadrul târgului de carte Gaudeamus, invitat la lansare cărţii fiind şi filosoful Horia-Roman Patapievici.
Târgul de Carte Gaudeamus, care a început miercuri, are peste 50.000 de mii de vizitatori, după primele trei zile de desfăşurare la Romexpo. Până sâmbătă la prânz, când s-au desfăşurat cele cele mai importante lansări, veniseră peste 50.000 de vizita...
Sâmbătă, de la ora 16.30, la standul Editurii Humanitas, va fi lansată cartea scriitorului Radu Paraschivescu, intitulată "România în 7 gesturi". Alături de autor, la lansare vor participa Gabriel Liiceanu şi Sever Voinescu. Radu Paraschivescu a fost...
Editurile româneşti au pregătit pentru ediţia din acest an a Târgului de Carte Gaudeamus foarte multe surprize, lansări unde cititorii îşi pot întâlni scriitorii preferaţi, dar şi reduceri consistente, vizitatorii având astfel ocazia de a cumpăra căr...