paritate - ultimele știri
În România se vorbeşte cu prea multă uşurinţă de „oportunitatea“ intrării rapide în zonă euro. Termenii sunt următorii: atât timp cât îndeplinim criteriile nominale, avem şi o ţintă oficială, de ce n-am intră? Sau de ce să nu intrăm măcar în ERMII, d...
Experta în respectarea egalităţii gender, Olga Nicolenco, susţine că femeile din politică nu au reuşit să formeze propria imagine, iar o cauză ar fi că au fost selectate greşit femeile care au fost promovate la posturile înalte în stat.
Mai deunăzi pe benzile de ştiri, informaţia că francul elveţian a ajuns sus, i-a dat palpitaţii Coanei Europa, mai precis celor ce l-au ocolit la credite pe copilul ei, Euro.
Vicepreşedintele social-democraţilor Constantin Niţă consideră că ministerul de Finanţe ar trebui să revină partidului său, fiindcă premierul „trebuie să aibă întotdeauna, zi şi noapte, un ministru de Finanţe care să-i dea soluţiile necesare de imple...
Moneda europeană a atins astăzi valoarea minimă din acest an şi a coborât şi sub nivelul de 1,24 dolari pe pieţele internaţionale. Mai mul! Analiştii susţin că există şanse mari ca euro să ajungă la aceeași valoare cu dolarul în cazul în care Grecia ...