pantilimon - ultimele știri
Legitimat la Denizlispor, ultima clasată în Superliga turcă, fostul internaţional român trăieşte un coşmar: e neplătit la o echipă în prag de colaps şi adună înfrângeri pe bandă.
Din 2011 până acum, selecţionerii care au trecut pe la prima reprezentativă n-au avut inspiraţia de a pregăti o rezervă de încredere pentru titularul indiscutabil al postului de portar care tocmai şi-a luat adio de la naţională.
După împrumutul eşuat la Deportivo la Coruna, portarul echipei naţionale a României, Costel Pantilimon, a fost trimis de Waford la o echipă din Championship.
În ultimii ani, portarul naţionalei fie că a fost rezervă, fie că n-a reuşit să-şi păstreze locul de titular, atunci când a prins primul „11“.
Cu cât se apropie „dubla“ cu Armenia (1 septembrie) şi Muntenegru (4 septembrie) din preliminariile Mondialului din 2018, cu atât devine mai importantă forma jucătorilor convocaţi de Christoph Daum.
Dacă Alin Toşca poate fi considerat performerul rundei, în schimb, goalkeeper-ul naţionalei a avut ghinion în Cupa Angliei.
Portarul Costel Pantilimon a primit patru goluri la primul meci jucat pentru echipa Watford în Premier League, în înfrângerea suferită, duminică, în deplasare, cu scorul de 6-1 (3-0), în faţa formaţiei FC Liverpool.
Tricolorii s-au reunit, astăzi, înaintea dublei cu Armenia (sâmbătă, ora 19.00, TVR1) şi Kazahstan (marţi, ora 19.00, TVR1) din preliminariile Mondialului din 2018.
Nu doar campionatul românesc a scăzut în valoare. În prăbuşire e şi cota jucătorilor din România, după cum se vede pe site-ul transfermarkt.de.
Cine a crezut că fotbalul englez e unul dominat de fair-play şi condus de oameni cu comportament de lord ar trebui să citească povestea alungării lui Costel Pantilimon de la Sunderland.
Unul dintre portarii naţionalei României, Costel Pantilimon, trăieşte în aceste momente o dramă din care nu înţelege prea multe nici măcar el....
Etapa disputată în prima zi de după Crăciun a produs o serie de rezultate-surprize şi, în mare parte, a pecetluit soarta olandezului Louis van Gaal, după ce echipa sa a ajuns la un bilanţ catastrofal.
Stranieri. Costel Pantilimon a fost titular în meciul pe care Sunderland l-a pierdut pe terneul lui Everton cu 6-2.
Primul antrenament al României înaintea confruntării cu Ungaria a fost precedat de o conferinţă de presă la care Anghel Iordănescu i-a avut alături pe Keşeru, Budescu Pantilimon şi Adi Popa.
Portarul Costel Pantilimon a evoluat în meciul amical susţinut de Sunderland în compania echipei FC Toronto şi a declarat, pentru Sunderland Echo, că este apt pentru startul sezonului în Anglia.
Federaţia Română de Fotbal a încheiat un contract prin care Joma devine sponsor tehnic al tuturor naţionalelor, selecţionata de seniori urmând să dispute partida cu Irlanda de Nord, din 13 iunie, cu noul echipament, de culoare galbenă, au declarat pe...
Internaţionalul togolez al echipei Tottenham Hotspur, Emmanuel Adebayor, ar putea scrie o carte cu întâmplările prin care a trecut cu fraţii şi cu mama sa.
Weekendul care a trecut a lămurit, în mare, soarta titlului în Spania, Franţa şi Portugalia, în timp ce, în Anglia, internaţionalii români au avut parte de experienţe total diferite.
Costel Pantilimon a avut câteva intervenţii salvatoare în meciul dintre Everton şi Sunderland, încheiat cu 2-0 în favoarea oaspeţilor.
Trei dintre internaţionalii români care evoluează în Germania, Anglia şi Franţa se confruntă cu aceeaşi problemă în acest sezon.
După succesul zdrobitor cu Şahtior Doneţk, 7-0, în Liga Campionilor, Bayern Munchen a mai făcut un meci perfect, de această dată în Bundesliga, unde a învins cu 4-0 pe Werder Bremen, detaşându-se în fruntea clasamentului.
Doar Pantilimon şi Ştefan Radu au mai spălat onoarea, în Big 5, principalele cinci ligi europene, ca valoare. În rest, avem jucători care nu fac parte din loturile echipelor lor, sau sunt printre primii schimbaţi, pe raţiuni tactice.
Zi neagră pentru românii care joacă în Anglia. Dacă Pantilimon nu a putut face nimic pentru a stăvili forţa lui Manchester United, Gardoş a jucat foarte slab şi a fost înlocuit la Southampton după doar 25 de minute.
La iniţiativa unei case de pariuri din Marea Britanie, 250 de femei din SUA, deloc familiare cu fotbalul (european) şi cu Premier League, au fost rugate să participe la un studiu. A rezultat un top al celor mai atractivi, dar şi mai puţin atractivi, ...
Chelsea şi Manchester City au remizat pe Stamford Bridge, scor 1-1. Gazdele au deschis scorul prin Remy, dar oaspeţii au egalat prin Silva, ambele goluri fiind marcate în prima repriză.
Sunderland-Liverpool a fost meciul prolog al etapei a 21 din Premier League, rundă în care sunt implicaţi, ca de obicei, trei români, Pantilimon, Chiricheş şi Gardoş. Primul dintre ei, portarul Pantilimon, a fost titular la Sunderland în eşecul cu 0-...
EuroSport, DigiSport şi DolceSport transmit peste 20 de partide de fotbal sâmbătă şi duminică. Punctele de atracţie sunt meciurile AS Roma – Lazio, Napoli – Juventus, Barcelona – Atletico Madrid, dar şi Anglia propune jocuri extreme de interesante în...
Costel Pantilimon, lăudat de antrenorul lui City. Florin Gardoş, criticat de tehnicianul lui Arsenal
Costel Pantilimon şi Florin Gardoş s-au aflat pe teren în prima zi a lui 2015, la Sunderland, respectiv Southampton. Portarul a fost integralist în eşecul cu Manchester City (2-3), fosta sa echipă, în timp ce fundaşul a jucat 70 de minute în victoria...
Sunderland, cu Pantilimon integralist, a marcat două goluri în patru minute şi a fost la un pas de a smulge un egal incredibil în faţa campioanei Manchester City, care s-a impus însă cu 3-2. La Southampton, Gardoş a început ca titular, dar n-a închei...
Fundaşul român Vlad Chiricheş a fost titular şi integralist în partida dintre Tottenham Hotspur şi Manchester United, scor 0-0, în vreme ce Florin Gardoş a intrat în repriza a doua a partidei pe care Southampton a terminat-o la egalitate cu Chelsea, ...
Chelsea şi Manchester City continuă disputa de la distanţă pentru primul loc în Premier League. Echipa lui Mourinho se deplasează la Southampton, unde dă piept cu Gardoş et comp.
Portarul român Costel Pantilimon a fost din nou titular între buturile lui Sunderland, în vreme ce Gardoş şi-a făcut apariţia, în premieră, în prima echipă a lui Southampton, într-un meci din Premier League. Doar Vlad Chiricheş n-a jucat deloc pentru...
Vineri, 26 decembrie, se joacă etapa a 18-a din Anglia, aşa numita Boxing Day. Portarul român Costel Pantilimon va fi din nou titular în buturile lui Sunderland.
Portarul Costel Pantilimon de la Sunderland a fost inclus de presa engleză în echipa etapei a XVII-a din Premier League, după evoluţia lui din meciul disputat, în deplasare, cu Newcastle United, scor 1-0.
Tottenham a pierdut în deplasare derby-ul londonez cu Chelsea (0-3), iar Sunderland s-a înclinat pe teren propriu în faţa campioanei Manchester City (1-4), două partide în care românii Chiricheş şi Pantilimon au fost titulari, dar au evut evoluţii sl...
Costel Pantilimon e primul portar care nu ia gol de la Chelsea Londra în acest sezon. Lideră autoritară în Albion, trupa lui Jose Mourinho a făcut doar 0-0 pe terenul lui Sunderland, meci în care atacaţii de superclasă ai lui Chelsea au dat peste un ...
Titular la Sunderland, portarul român Costel Pantilimon ar eo misiunea aproape imposibilă: să nu ia gol de la Chelsea, cea mai bună echipă engleză la ora actuală.
Reveniţi la echipele lor de club după convocarea la echipa naţională, Stancu, Puşcaş şi Bicfalvi au avut parte de un weekend excelent.
Florin Gardoş, convocat de principiu de Victor Piţurcă pentru "dubla" cu Ungaria şi Finlanda din preliminariile Euro 2016, devine treptat om de bază la Southamton, românul fiind folosit titular în partida cu Arsenal din Cupa Ligii Angliei.
Weekendul acesta progreamă trei întâlniri între jucători români, care evoluează în străinătate, două dispute în Anglia şi una în Italia.
Portarul Costel Pantilimon a semnat, luni, un contract pe patru ani cu gruparea Sunderland, a anunţat site-ul oficial al clubului care a încheiat pe locul 14 în Premier League sezonul trecut.
Al-Ain va marca finalul actualului sezon cu un meci de cinci stele, care va fi găzduit de noul stadion al clubului, care a costat 29 de milioane de euro.
Antrenorul echipei naţionale de fotbal, Victor Piţurcă, a declarat, după meciul amical de miercuri seară cu Argentina, încheiat cu scorul 0-0, că rezultatul înseamnă foarte mult pentru jucatorii selecţionatei României, iar rezultatul i se pare „echit...
Vlad Chiricheş a fost titular astăzi în ultimul meci al etapei a 20-a din Premier League, în derby-ul cu United. Deşi echipa sa a câştigat cu 2-1, românul n-a impresionat, ba chiar a greşit la câteva faze. Tot în prima zi a noului an, Raţ a evoluat ş...
Evoluţiile celor trei fotbalişti români care evoluează în Anglia sau a starurilor de zeci de milioane de euro pot fi urmărite din acest weekend şi în România.
Costel Pantilimon a încasat trei goluri de la Arsenal, dar paradele sale l-au convins pe analistul BBC Garth Crooks să-l includă în cel mai bun 11 al etapei.
Manchester City a zdrobit-o pe Tottenham, scor 6-0, meci în care Costel Pantilimon a fost titular la gazde, iar Vlad Chiricheş a rămas pe banca de rezerve a lui Spurs.
Tătăruşanu nu s-a pregătit nici marţi normal şi are şanse infime să apere vineri la Pireu (21.45, România TV). Aşa că selecţionerul Victor Piţurcă are de ales între Lobonţ şi Pantilimon pentru meciul tur cu grecii, din barajul pentru CM. Lui Lung Jr....
După gafele repetate ale lui Joe Hart, Manuel Pellegrini a decis să-l titularizeze pe român şi în campionat, nu doar în Cupă. Costel Pantilmon a "şomat" în poartă la meciul cu Norwich, controlat în totalitate de echipa sa.
Portarul român a fost folosit ca titular de antrenorul Manuel Pellegrini, iar Costel nu a dezamăgit, ba chiar s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor....
După ce a pierdut surprinzător Supercupa Germaniei, în faţa celor de la Borussia Dortmund, Bayern Munchen a cucerit "Audi Cup", unul dintre cele mai tari turnee internaţionale ale verii.
Manchester City şi-a început ieri turneul de pregătire şi promovare din Africa de Sud. Prima adversară a fost Supersport United, care a reuşit să-i provoace lui Pellegrini un eşec, la meciul de debut al chilianului pe banca „cetăţenilor“. Pantilimon ...
După două sezoane la Manchester City, acolo unde nu i-a putut lua faţa goalkeeper-ului titular al naţionalei Angliei, Joe Hart, „Panti“ se va despărţi de clubul milionarilor din Premier League.
Antrenorul italian Roberto Mancini a fost concediat de Manchester City, aproapde finalul unui sezon în care "cetăţenii" au terminat pe patru în grupele Ligii Campionilor, au rata Cupa Angliei, pierzând în finală, şi campionatul.
Costel Pantilimon va apăra poarta lui Manchester City, pe 11 mai, în finala Cupei Angliei, contra celor de la Wigan. Confirmarea a sosit astăzi, chiar de la Roberto Mancini, antrenorul „cetăţenilor”.
Cu o prestaţie excelentă în semifinala de Cupa Angliei cu Chelsea de ieri (2-1), Costel Pantilimon a fost lăudat de Roberto Mancini. Antrenorul lui City i-a dat asigurări goalkeeper-ului român că va fi titular şi în finala cu Wigan.
Costel Pantilimon s-a calificat astăzi, cu Manchester City, în finala Cupei Angliei, după 2-1 cu Chelsea. Portarul român a fost integralist în echipa “cetăţenilor” şi a avut câteva parade excelente în faţa starurilor de la Chelsea.
După ce a aflat că aproape sigur nu-l va avea la meciurile cu Ungaria (22 martie) şi Olanda (26 martie) pe Alexandru Maxim, Victor Piţurcă a primit şi două veşti bune.Summary