pacienti oncologici - ultimele știri
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) își propune să evalueze starea de sănătate a populației. Președintele CNAS, Valeria Herdea a transmis că nu putem vorbi depre un număr mare de concedii medicale, ci despre faptul că „populația este într-adevăr bolnavă”.
Peste 100.000 de români sunt diagnosticați anual cu diferite forme de cancer, iar dintre aceștia, aproape 20.000 pierd lupta pentru viață. Asta, deși boala de care suferă ar fi putut fi și prevenită, și tratată. La nivel de țară, statisticile sunt și mai îngrijorătoare.
Reprezentanții Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer atrag atenția că, în prezent, pacienţii oncologici sunt afectați de finanţarea insuficientă pentru tratamente.
Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România, a vorbit despre problemele pacienților oncologici în pandemie și a subliniat faptul că mii de astfel de suferinzi și-au pierdut viața pentru că nu au avut acces în spitale.
Pacienţii cu cancer sunt victime colaterale ale pandemiei de COVID-19. La Conferinţa Naţională a Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România au fost aduse în discuţie mai multe probleme pe care le are această categorie de pacienţi.
Cinci containere care formează prima fază a unui proiect destinat să ferească Institutul Clinic Fundeni de infecţia cu noul coronavirus au fost amplasate în curtea spitalului. Minimum 100.000 de lei mai sunt necesari pentru dotări.
Onco-Plan.ro este prima platformă cu informaţii despre nutriţie, sănătate emoţională şi comunicare dedicată pacienţilor oncologici. Lansată luni, aceasta permite fiecărui bolnav să realizeze un plan individualizat
Spitalul Clinic Colentina pune la dispoziţia pacienţilor un serviciu nou de diagnosticare de mare acurateţe pentru pacienţii oncologici, într-un stadiu incipient al bolii, urmat de elaborarea unui tratament personalizat adaptat nevoilor fiecărui paci...
Evenimentul teatral ”Sforăie... în locul meu”, în regia lui Ştefan Niţu, care va avea loc pe 7 aprilie, este o premieră pe scena călărăşeană şi are ca scop strângerea de fonduri pentru Asociaţia Pacienţilor Oncologici Călăraşi. Tichetele se pot obţi...