orientare - ultimele știri
ÎPS Calinic, arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, a fost întrebat de un credincios „ce se întâmplă cu cei care au altă orientare sexuală”. Ierarhul a publicat răspunsul pe site-ul instituţiei bisericeşti....
Majoritatea părinţilor ar răspunde cu un „NU” răspicat la întrebarea dacă şi-ar înscrie copiii la şcoala profesională, iar eforturile responsabililor din liceele tehnologice de a forma astfel de clase o confirmă. Paradoxal, deşi există zeci de mii de...
Alexandru Macedon a fost una dintre cele mai fascinante personalităţi ale lumii antice, primul cuceritor european al Asiei şi unul dintre oamenii care au revoluţionat civilizaţia europeană şi orientală răspândind helenismul. Deşi binecunoscută, biogr...
Eugen Sechila (40 de ani), din Bucureşti, fost luptător în Legiunea Străină timp de 16 ani, organizează în România „tabere de haiducie“ dedicate celor care vor să se rupă de rutină şi să înveţe tehnici de supravieţuire....
Fiecare început vine cu provocări, frică de eşec, emoţii cât carul, probleme cu integrarea şi orientarea în spaţiu şi multe altele care, adunate în mintea unui boboc venit la facultate într-un oraş nou, par o încărcătură prea greu de dus. Toate sunt ...
Mare iubitor de munte şi ultramaratonist, Radu Milea este unul dintre cei mai tineri şi mai apreciaţi alergători montani români, specialist în orientare. Este directorul sportiv al Asociaţiei „Sport la Orice Vârstă“, secretar general al Federaţiei de...
Patru studenţi români, dintre care trei botoşăneni şi unul din Paşcani, susţin că au inventat un sistem performant de „pilot automat“ pentru prototipurile de automobile din următoarea generaţie. Aceştia au proiectat macheta unei maşini care merge făr...
O drumeţie în munţi riscă să se termine într-un mod nefericit dacă nu sunt respectate traseele marcate. Nu puţine sunt situaţiile în care aventura se poate transforma într-un coşmar pentru o mişcare necugetată.
Schimbările frecvente ale valorilor tensiunii arteriale pot accentua deteriorarea progresivă a funcţiei congnitve odată cu înaintarea în vârstă. Concluzia se desprinde din două studii ample, apărute recent în revista „Hypertention“.
Compania Wearable Experiments a inventat jacheta cu GPS, boteazată Satnav, un gadget vestimentar care îl ajută pe purtător să se orienteze într-o zonă necunoscută
Unii oameni de ştiinţă susţin că femeile pot gândi şi simţi anumite lucruri ca un bărbat, folosindu-şi preponderant emisfera dreaptă a creierului, care corespunde atributelor masculine. În mod similar, există bărbaţi care îşi folosesc mai mult partea...
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Buzău organizează la Centrul de agrement Arbănaşi, în perioada 9-15 august, Tabăra Naţională „Busola de aur”. Tabăra este gratuită şi are ca temă orientarea turistică.
Aflaţi la mijloc de drum, între majoritatea heterosexuală şi homosexuali, bisexualii nu-şi găsesc locul nici de o parte, nici de cealaltă. Chiar dacă mulţi bisexuali par heterosexuali atunci când au o relaţie stabilă cu un partener de sex opus, reali...
Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba va fi una dintre instituţiile din România în care va funcţiona un sistem digital modern de orientare pentru pacienţi. Sistemul va permite de localizare a activelor şi a medicilor în interiorul şi exteriorul spitalulu...
La ştirile de dimineaţă am auzit ceva incredibil: „autorităţile nu au ştiut să interpreteze corect coordonatele geografice” ale locului unde s-a produs accidentul aviatic. Îmi vine greu să cred că noţiunile care se învaţă la geografie în clasa a V-a ...
La nici 48 de ore de la difuzare emisiunii „X Factor“ în care Cheloo, membru al juriului, a făcut o remarcă dură la adresa lui Paolo Lagana, concurentul care a mărturisit că este homosexual, CNA a primit peste 500 de plângeri împotriva rapperului, du...
La vederea unor persoane atrăgătoare din punct de vedere sexual, pupilele se dilată şi dezvăluie astfel orientarea sexuală a persoanei în cauză, afirmă autorii unui studiu realizat în Statele Unite ale Americii....
fără imagine
=Zeci de copii din clasele gimnaziale învață timp de câteva luni să-și depășească limitele. Supravegheați de specialiști, cei mici au exersat la Betfia tehnicile de cățărare și se pregătesc temeinc să mânuiască un caiac. În cadrul experimentului cop...
Elevii de clasele a IX-a, respectiv a X-a au intrat azi dimineaţă în cursa lansată de Inspectoratul Şcolar, Palatul Copiilor şi Direcţia de Sport. Proiectul se numeşte „Fericirea se naşte din sănătate“....
Sportivă a Clubului Unirea Alba Iulia, Andreea Dănilă a obţinut o serie de premii şi de titluri la concursurile naţionale şi balcaniade în orientarea sportivă. De loc din Baia Mare, sportiva face parte din echipa albaiuliană din ianuarie 2010....
A dat armata pe catedră şi nu regretă nicio clipă. A îmbinat magistral cele două meserii şi acum este cel care organizează în Brăila un concurs internaţional de orientare turistică.
La 56 de ani, a urcat împreună cu fiica sa pe Kilimanjaro, cel mai înalt vârf de pe continentul negru. De câţiva ani, a început să marcheze trasee turistice de pe Meseş şi din judeţ. În doi ani a realizat 91 de kilometri de trasee.
Reprezentantul Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia, Florin Ţuncu s-a clasat pe locul II la Cupa Ţărilor Latine la Orientare din Portugalia. Concursul s-a desfăşurat în perioada 24-26 septembrie 2010....
Dacă ar fi lăsate singure într-un loc străin, persoanele care au probleme cu orientarea în spaţiu ar ajunge în pragul disperării.
Adevărul de Seară vă oferă câteva instrumente extrem de utile pentru a putea descoperi traseele de transport comun şi adresele principalelor obiective din oraş.