onu - ultimele știri
Israelul nu mai permite UNRWA, agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni, să mai trimită convoaie de ajutoare în nordul Fâşiei Gaza, unde civilii sunt în pragul foametei, potrivit comisarului general al UNRWA, Philippe Lazzarini
Tensiunile recurente dintre Israel şi Naţiunile Unite s-au accentuat după vizita secretarului general ONU la frontiera Fâşiei Gaza dinspre Egipt.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Federaţiei Ruse, Maria Zaharova, a apreciat că declaraţia emisă de biroul secretarului general al ONU despre atacul de la o sală de concerte de la periferia Moscovei a fost „prea slabă”
Franţa a transmis că are în lucru un proiect de rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la conflictul din Fâşia Gaza, care trece dincolo de un apel la o încetare imediată a focului
Personalul „non-esențial” al ONU din Haiti urmează să părăsească ţara începând de miercuri „din cauza situaţiei securităţii volatile”, a anunţat biroul purtătorului de cuvânt, fără a preciza numărul acestora
Crearea și extinderea așezărilor israeliene în teritoriile palestiniene ocupate reprezintă „o crimă de război" și „riscă să elimine orice posibilitate practică de a înfiinţa un stat palestinian viabil", a atras vineri atenția ONU, relatează AFP.
La peste o lună de la suspendarea finanțării către agenția ONU pentru refugiaţi palestinieni (UNRWA), Ottawa și-a reconsiderat hotărârea și a transmis vineri reluarea finanțării, relatează sâmbătă AFP.
Aşezările israeliene din teritoriile palestiniene ocupate s-au extins în număr record şi riscă să elimine orice posibilitate practică a unui stat palestinian, a declarat vineri şeful pentru drepturile omului al ONU.
Progresul în prevenirea mutilării genitale feminine trebuie să fie „de 27 de ori mai rapid”, spune ONU. Cu toate acestea, potrivit noilor date, numărul fetelor și femeilor care au suferit mutilări genitale feminine a crescut cu 15%, în ultimii opt ani.
De mai bine de un secol, în întreaga lume pe 8 Martie se marchează Ziua Internațională a Femeii. Cum apărut această zi, când a fost ea sărbătorită pentru prima dată şi de ce este necesar să existe o astfel de zi?
O echipă ONU care a vizitat vineri spitalul al-Shifa din Gaza, care a primit zeci de persoane rănite după tragedia care a făcut peste 110 morţi în timpul unei distribuiri de ajutoare umanitare, a văzut "un număr mare de răni prin împuşcare", a declarat purtătorul de cuvânt al ONU.
O delegație a ONU pentru Droguri și criminalitate a avut consultări la Palatul Victoria, privind politicile antidrog, modalitățile de prevenție, precum și bunele practici în România și la nivel internațional.
Peste 14 milioane de persoane şi-au părăsit căminele din Ucraina la un moment dat în timpul celor doi ani de la începerea agresiunii militare ruse, dintre care aproape 6,5 milioane sunt încă refugiaţi în străinătate, a anunţat joi ONU, potrivit AFP, citată de Agerpres.
UPDATE Veto-ul american asupra unui proiect de rezoluţie al Consiliului de Securitate al ONU care cere o încetare imediată a focului în Gaza este o „undă verde" pentru Israel pentru a comite mai multe „masacre” pe acest teritoriu, a reacţionat marţi seara Hamas palestinian.
Iranul duce demersuri pentru îmbogățirea uraniului peste concentrația necesară pentru scopuri comerciale, atingând nivelul de 60%, aproape de cel folosit pentru armele atomice, a spus luni directorul Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (AIEA) Rafael Grossi
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, va deschide vineri lucrările celei de-a 60-a Conferinţe de Securitate de la München, la care participă anul acesta circa 50 de lideri din întreaga lume.
Bogdan Aurescu își începe mandatul de judecător al Curții Internaționale de Justiție, de la Haga, devenind astfel primul român care îndeplineşte această funcţie.
Imaginile din satelit analizate de Centrul de Sateliţi al Naţiunilor Unite (UNOSAT) arată că 30% din clădirile din Fâşia Gaza au fost distruse sau deteriorate în urma ofensivei Israelului în enclava palestiniană dens populată, relatează Reuters.
Preşedintele sârb a anunţat că Belgradul va solicita o sesiune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU în legătură cu situaţia din Kosovo-Metohija, la o zi după ce Pristina a emis un decret prin care interzice tranzacţiile cu dinarul sârb de la 1 februarie.
Președintele Klaus Iohannis s semnat decretul pentru eliberarea din funcție a fostul ministru de Externe, Bogdan Aurescu, actual consilier prezidențial. Aurescu ăși va prelua mandatul de judecător la Curtea de Justiție a ONU din partea Europei de Est.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, luni, că România oprește plata contribuției la agenția ONU pentru refugiaţii palestinieni, după acuzațiile de implicare a unor angajaţi în atacurile Hamas din 7 octombrie, din Israel.
Opt ţări au suspendat toate finanţările viitoare către agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), după acuzaţiile de vineri că unii angajaţii ar fi putut fi implicaţi în atacul sângeros al Hamas pe teritoriul israelian din 7 octombrie.
Volumul comerțului care trece prin Canalul Suez este afectat în urma atacurilor declanșate de rebelii houthi yemeniți în Marea Roșie, potrivit ONU se înregistrează o scădere cu 42% în ultimele două luni, care este îngrijorată de repercursiunile asupra comerțului global
Mișcarea palestiniană Hamas a transmis că va respecta încetarea focului dacă aceasta va fi cerută vineri de Curtea Internațională de Justiție (CIJ), cu condiția ca cererea să se conformeze să fie făcută și Israelului
Consiliul de Securitate al ONU urmează să se reunească de urgență, la cererea Rusiei, care a acuzat Ucraina că a doborât un avion de transport military rusesc, a anunțat miercuri președinția franceză a Consiliului
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a deschis un cont bancar la un creditor rus nesancționat pentru a permite tranzacții în ruble, a declarat luni Sovcombank din Rusia, scrie Reuters.
Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului a emis, marți, o declarație cu privire la planurile de execuție a lui Kenneth Eugene Smith. Execuția, programată pentru 25 ianuarie în statul Alabama, utilizează asfixierea cu azot, o nouă metodă, considerată neatestată.
Faza intensivă a operațiunilor din Fâșia Gaza „se va încheia în curând”, a anunțat luni ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, referindu-se la zona cea mai afectată de luptele în curs dintre Israel și organizația islamistă palestiniană Hamas.
Africa de Sud a declarat că peste 50 de țări și-au exprimat sprijinul pentru cazul său în fața instanței supreme a Națiunilor Unite, în care acuză Israelul de genocid împotriva palestinienilor în războiul din Gaza, scrie Associated Press.
Rusia a cerut o reuniune urgentă a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite pentru a discuta despre loviturile militare ale Statelor Unite şi Marii Britanii asupra Yemenului.
Aida Balamaci trăiește din plin visul american, dar asta nu a făcut-o să-și uite originile. Plecată din țară de la o vârstă fragedă, ea a studiat la universități importante din Marea Britanie, Franța și Belgia și a muncit pentru ONU, la Bruxelles și New York
Rusia a acuzat Ucraina sâmbătă la ONU, în cursul reuniunii de urgenţă a Consiliului de Securitate solicitată de Moscova, că a comis un act de „terorism deliberat” şi pentru că a folosit bombe cu dispersie în oraşul rus Belgorod
Organizația Națiunilor Unite condamnă atacurile rusești împotriva Ucrainei de vineri care au făcut cel puțin 30 de morți și peste 160 de răniţi sunt „agresiuni îngrozitoare”, a deplâns secretarul general adjunct al ONU Mohamed Khiari
ONU a anunțat astăzi numirea unui ministru olandez în exercițiu, Sigrid Kaag, în funcția de coordonator al răspunsului umanitar şi de reconstrucției în Gaza, după o rezoluție a Consiliului de Securitate privind ajutorul în teritoriul palestinian bombardat şi asediat de Israel, relatează AFP.
Antonio Guterres, secretarul general al ONU, a făcut declarații cu privire la o nouă pandemie cu ocazia Zilei Internaţionale de Pregătire împotriva Epidemiilor, sărbătorită pe 27 decembrie.
Reprezentantul ONU pentru Coordonarea Afaceri Umanitare (OCHA) a descris ceea ce a văzut la spitalul Al-Aqsa din Gaza drept "carnagiu absolut".
Reprezentantul oficial al Secretarului General al ONU, Stephane Dujarric, a declarat anterior că operațiunile umanitare ale organizației în Fâșia Gaza ar putea fi în curând paralizate.
Potrivit Al Jazeera, mișcarea a spus că rezoluția „este un pas insuficient și nu îndeplinește cerințele situației catastrofale din sector”.
Înaltul Comisariat ONU pentru drepturile omului cere deschiderea unei anchete de către Israel privind „posibila comitere a unei crime de război" de către forţele sale armate în Fâşia Gaza, relatează AFP.
Israelul a ordonat miercuri evacuarea unei zone mari din oraşul Khan Younis, cel mai mare din sudul Fâşiei Gaza, unde s-au refugiat numeroşi palestinieni strămutaţi de conflict, potrivit unui raport al ONU, relatează AFP, citată de Agerpres.
Comisarul ONU pentru Drepturile omului, Volker Turk, a declarat marţi că a constatat un „eşec extins” al Rusiei în a lua măsuri adecvate pentru a nu lua la țintă civilii din Ucraina şi că sunt indicii care arată că forţele sale armate au comis crime de război.
Un vot care are în primul rând meritul de a cartografia cu precizie care este în acest moment raportul forțelor, tendințelor și alianțelor pe piața oricum fluidă a relațiilor internațional.
Lumea trebuie să majoreze producţia de carne pentru a răspunde la foamea răspândită şi lipsurile de nutrienţi cu care se confruntă oamenii din ţările în curs de dezvoltare, susţine ONU.
Ministrul ecologiei din Azerbaidjan, Muhtar Babaiev, a anunțat, sâmbătă, că țara sa se pregătește să găzduiască cea de-a 29-a conferință a ONU privind schimbările climatice (COP29), în anul 2024. Această decizie vine ca urmare a unui consens general obținut la COP28, eveniment ce are loc în Dubai.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a denunțat Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, numindu-l „Consiliul de protecție a Israelului”, după veto-ul american asupra rezoluției privind încetarea focului în Gaza.
Guvernul israelian consideră că secretarul general al ONU, Antonio Guterres, s-a alăturat Hamas și își discredită poziția prin solicitarea sa de încetare a focului în Gaza.
Ministrul de Externe al Israelului, Eli Cohen, a apreciat drept un „pericol pentru pacea lumii” mandatul şefului ONU, Antonio Guterres, după ce acesta din urmă a invocat o procedură rară în faţa Consiliului de Securitate cu privire la războiul din Fâşia Gaza.
Există multă agitaţie în cadrul conferinţei ONU privind schimbările climatice (COP28) de la Dubai privind ritmul lent al reducerii consumului de combustibili fosili.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat în cadrul unei întrevederi cu secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, că România „iubește pacea și crede în negociere pentru soluționarea conflictelor”.
Șeful UE pentru politică externă le-a cerut, de asemenea, membrilor UE din Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite și partenerilor similari să susțină apelul secretarului general al organismului mondial Antonio Guterres de a preveni un colaps umanitar.
Într-un interviu acordat miercuri AFP, directorul Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR), Filippo Grandi, a declarat că un exod regional al palestinienilor din Fâșia Gaza ar avea consecințe „catastrofale”. El a subliniat importanța prioritizării revenirii la armistițiu în regiune.
UNESCO, agenția culturală a ONU, a anunțat, miercuri, o decizie istorică prin includerea stilului interpretativ specific operei italiene în prestigioasa listă a patrimoniului cultural imaterial.
Efectivele de animale sunt responsabile pentru aproximativ 30% dintre emisiile globale de metan din surse precum bălegarul şi râgâitul vacilor, potrivit Organizaţiei pentru Alimentaţie FAO.
Doi dintre copiii liderului Ceceniei, Ramzan Kadîrov, fac parte din delegația rusă care participă la Conferința ONU privind schimbările climatice, ce se desfășoară în prezent în Emiratele Arabe Unite, relatează Novaya Gazeta.
Cu inima plină de durere și cuprinsă nostalgia vremurilor trecute, Oana Lis a împărtășit, recent, o poveste emoționantă pe rețelele de socializare. Prietenii virtuali ai vedetei au fost surprinși să afle prin ce perioadă dificilă trece soția lui Viorel Lis.
Circa 20.000 de persoane, potrivit poliţiei, 25.000 conform organizatorilor, au mărşăluit duminică la Bruxelles pentru a cere măsuri împotriva schimbărilor climatice, în momentul în care în Emiratele Arabe Unite se desfăşoară summitul pentru climă COP28 al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).
Papa Francisc a subliniat duminică necesitatea ca toate religiile lumii să se unească pentru a se opune devastării „rapace” a mediului.