olx - ultimele știri
Topul așteptărilor candidaților legate de locul de muncă include creșterea salarială (54%), beneficiile suplimentare motivante (33%) și echilibrul între serviciu-viață personală (33%).
O inițiativă discutată de mai mulți ani la nivelul UE privind egalitatea de remunerare pentru aceeași muncă între femei și bărbați începe să prindă contur și o să se aplice și în România din 2026.
82% dintre românii care sunt în căutarea unei locuințe sunt de părere că procesul de achiziție este mai ușor în cuplu, iar 90% sunt convinși că vor găsi proprietatea potrivită pentru ei.
Apartamentul a fost scos la vânzare pe platforma OLX cu 4.000 de euro și se află într-un oraș din sudul României. „Este situat lângă Judecătorie, la etajul patru și nu este mobilat”, se arată în anunțul de vânzare.
Preţurile apartamentelor şi-au continuat trendul ascendent, atât pe segmentul celor noi, cât și pentru cele vechi, potrivit analizei unei cunoscute platforme de imobiliare.
Perioada sărbătorilor este momentul perfect pentru a surprinde membrii familiei cu daruri speciale. Însă, în această perioadă festivă, în care nevoia de cumpărare este din ce în ce mai mare, riscurile de a cădea victima potențialelor atacuri de phishing, cresc semnificativ.
Vacanța de sărbători se apropie cu pași repezi, românii îndreptându-se spre locații și cazări cât mai spectaculoase, în care să-și petreacă momente de relaxare și liniște în familie.
Hainele second-hand, indiferent dacă sunt considerate „vintage” sau „preloved”, au fost în topul cumpărăturilor preferate ale românilor în această toamnă, așa cum au fost și grătarele și telefoanele.
Potrivit uneia dintre platformele preferate ale românilor din domeniul ofertelor de angajare, OLX Locuri de Muncă a înregistrat o majorare de 15% a locurilor de muncă vacante.
Prețurile pe metru pătrat au crescut cu 5% în medie, pentru apartamentele de vânzare, față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit analizei unei firme de imobiliare.
Prețul pe metru pătrat solicitat pentru apartamentele noi de vânzare a crescut în iunie cu 2% față de aceeași lună a anului anterior, în timp ce prețul apartamentelor vechi a crescut, în medie, cu 3%
articol publicitar
Cu o audiență lunară de peste 90% din utilizatorii de internet din România, OLX anunță că 1.5 mil de utilizatori caută servicii. De la manichiuriste la profesori de meditații și meseriași, peste 80 de mii de anunțuri lunare pe binecunoscutul portal sunt de la prestatori locali de servicii.
Salariul minim din România este de trei ori mai mic decât în alte țări, deși a fost majorat constant
Salariul minim a crescut cu 17,6% față de anul precedent.
2023 va aduce scăderi de prețuri în categoria locuințelor de vânzare, în timp ce la capitolul locuințelor de închiriat ambele categorii prevăd ușoare creșteri, potrivit unui sondaj realizat de storia.ro.
2022 a fost anul scumpirilor în imobiliare, mai mult de jumătate din participanții la un sondaj acuzând creșterile de preț, ratele dobânzilor și utilităților sau avansul mare necesar achiziției.
Preţurile anvelopelor de iarnă au crescut cu aproximativ 24% în 2022 faţă de anul precedent, arată un raport al unei platforme de anunţuri generaliste din România.
Puseele inflaționiste din ultimul an au influențat sumele pe care românii au fost nevoiți să le investească pentru școala de șoferi, cu atât mai mult cu cât și carburanții s-au scumpit considerabil.
Conform unui raport OLX, platformă de anunțuri generaliste de pe piața locală, lansarea iPhone 14 a influențat masiv cererea și oferta modelelor precedente, în perioada lunii septembrie 2022.
O treime din români se așteaptă ca prețurile locuințelor să scadă semnificativ până în primăvara anului 2023, potrivit unui studiu realizat de storia.ro și OLX.
Românii optează tot mai des pentru articole de îmbrăcăminte de tip vintage, second hand, inclusiv în ceea ce privește brandurile de lux, precum Versace, Moncler, Gucci, Balenciaga, Prada.
OLX avertizează utilizatorii cu privire la tentativele de fraudă online, punându-le acestora la dispoziție o serie de recomandări pentru a se putea proteja de „țepele” online.
După doi ani de pandemie, în 2022, piaţa muncii din România este efervescentă, în contextul în care organizaţiile încep să îşi reia bugetele de investiţii şi planurile de dezvoltare, inclusiv pe cele de angajare.
Ce salarii primesc românii din străinătate şi care este topul celor mai bine plătite joburi din ţară
Ofertele de muncă în străinătate au condus topul anunţurilor postate în platformă, luând în calcul nivelul salariilor oferite candidaţilor.
Peste 2,85 milioane de români şi-au căutat în 2021 un loc de muncă pe OLX, liderul pieţei locale de anunţuri generaliste şi unul dintre cele mai vizitate site-uri din România.
Timpul mediu de acoperire a locurilor de muncă disponibile pe OLX a scăzut semnificativ în ultimul an, iar angajatorii au găsit mult mai repede în 2022 oamenii potriviţi pentru a-şi completa organigramele, în aproape toate domeniile de activitate.
OLX a anunţat că îşi imbunătăţeşte experienţa de livrare în mai multe pieţe din Europa cu ajutorul unui start-up românesc Innoship, care a dezvoltat una dintre cele mai avansate platforme de management al livrărilor pentru magazinele online la nivel ...
Inspectorii antifraudã din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã (ANAF) au estimat un prejudiciu în sumã de 40.694.434,00 lei reprezentând TVA de platã în sarcina a 14 societãţi din Bulgaria.
Pe internet au apărut deja mai multe anunţuri de vânzare a kit-urilor. Unii vânzători chiar au menţionat că testele COVID antigen sunt "luate de la şcoală".
Prima zi de testare a elevilor cu testele din salivă distribuite la sfârşitul săptămânii trecute a scos la iveală şi primele probleme. Cât de mult ne putem baza pe rezultatul transmis de părinţi? „Cam 80%“, spune un oficial.
Un tânăr a încercat să facă o tranzacţie pe OLX, a dat dovadă de naivitate, iar acest lucru a fost exploatat prompt de escrocii care i-au sustras banii de pe card
OLX a anunţat joi că blochează şi elimină anunţurile de vânzare a medicamentelor ruseşti Arbivir şi Arbidol, după ce a sesizat o cerere extrem de mare în ultimul timp, în ciuda faptului că aceste medicamente nu sunt autorizate.
Pandemia şi funcţionarea Untold la 70% din capacitate au avut efecte asupra ofertelor de cazare. Dacă anii trecuţi, să găseşti o cameră în Cluj-Napoca cu câteva zile înainte de începerea Untold era misiune imposibilă, acum nu mai e cazul. Asta nu îns...
Utilizatorii platformei Publi24.ro sunt vizaţi de o tentativă de fraudă online, prin care hackerii solicită datele de card, pe modelul campaniei derulate până nu demult pe site-ul OLX România, atrag atenţia experţii Centrului Naţional de Răspuns la I...
O asociaţie din Prahova a început demersurile pentru ca rafinăria ”Steaua Română” din Câmpina, aflată în vizorul investitorilor imobiliari, să fie clasata în patromoniul naţional.
Poşta Română a încheiat un parteneriat cu OLX, în urma căruia, începând de marţi, 25 mai, cumpărătorii vor putea opta pentru livrarea produselor prin intermediul Poştei Române, la un tarif preferenţial cu până la 44% mai mic, spre deosebire de costur...
Salariile oferite pentru munca din străinătate, în luna aprilie, au fost, în medie, de circa 1.800 de euro, cele pentru angajaţii din servicii auto sau curierat ajungând la 1.180 de euro, iar personalul medical câştigând mai mult de 1.000 de euro lun...
Ţepele pe OLX au crescut neaşteptat, mai ales pe timp de pandemie. Poliţiştii vâlceni demonstrează cum au loc acestea, oferind un exemplu practic, pentru ca românii să ştie cum să se ferească de escroci.
Galerie foto adevarul.ro: Phishing OLX, fraudele online de pe platforma de anunţuri şi conversaţiile cu atacatorii
Preţurile apartamentelor oferite spre vânzare în Europa au crescut, în 2020, cel mai mare salt fiind înregistrat în Rusia (+16%), în timp ce în România majorarea a fost de 5%.
O analiză privind efectele pandemiei asupra sectorului imobiliar, concentrată pe trei zone distincte: preţ, ofertă şi cerere, cuprinde atât proprietăţile oferite spre vânzare, cât şi a celor oferite spre închiriere.
Preţurile apartamentelor oferite spre vânzare au crescut cu 5%, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru din 2020, în timp ce, în cazul caselor, majorarea a fost de 9%, reiese dintr-o analiză de specialitate, publicată joi.
O nouă escrocherie a început să facă victime printre utilizatorii platformei OLX care postează anunţuri de vânzare. În total, 18 persoane din Oradea au reclamat deja la Poliţie atacuri de tip phishing, în urma cărora li s-au furat informaţii privind ...
Deşi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea este un împătimit al autoturismelor şi a fost văzut de-a lungul timpului la volanul multor maşini, aceasta era singura care figura în declaraţia de avere.
Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică avertizează în legătură cu o tentativă de fraudă pe OLX, în care atacatorii, pentru a convinge mai rapid utilizatorii să cadă în capcană, se folosesc de o imagine creată în ton cu ide...
OLX, cinci sfaturi pentru protecţia clienţilor. Ce poţi face dacă eşti victima unui atac de phishing
Pentru a marca Ziua Siguranţei pe Internet (9 februarie), OLX, în parteneriat cu ING Bank România, lansează o nouă campanie de conştientizare şi informare, cu scopul de a veni în sprijinul tuturor consumatorilor care se pot afla în situaţii critice.
OLX, platformă de anunţuri la nivel naţional şi unul dintre cele mai vizitate site-uri din România, recomandă păstrarea vigilenţei în faţa diverselor atacuri care imită contul platformei, pentru a ademeni utilizatorii şi a îi convinge să îşi lase dat...
Cristi Borcea, pictură în ulei, ramă din lemn masiv, dimensiuni 80 x 120 cm, preţ negociabil. Nu, nu e o glumă, ci un anunţ cât se poate de serios, dar inedit, pe olx.ro. Fostul acţionar de la Dinamo a fost pictat de artistul Ştefan Dobre.
Numărul total de persoane cu dizabilităţi din România depăşeşte 852.500 de persoane, în 2020, însă doar 17% dintre aceştia (cu vârsta potrivită pentru a munci) sunt integraţi pe piaţa muncii, arată o analiză OLX.
Măsurile de distanţare socială, introduse lunile trecute din cauza pandemiei, au obligat multe companii să mute activitatea angajaţilor, în decurs de câteva zile, din spaţiile dedicate în „birourile de acasă”.
Cum se raportează românii la concediu pe timp de pandemie? Aproape jumătate din respondenţii la un studiu realizat de OLX afirmă că nu vor merge în nicio vacanţă anul acesta, 38% din respondenţi plănuiesc cel puţin un concediu, în timp ce 17% nu au l...
Apetitul pentru achiziţia de locuinţe rămâne ridicat, chiar şi în criză: unul din trei potenţiali clienţi caută vilă, confortul şi spaţiile de locuit mai mari câştigă teren în detrimentul locaţiei, iar parcurile, grădinile şi terasele sunt un must.
Clienţii OLX au început să primească mesaje pe telefon prin care li se cere să plătească o sumă modică de numai 5 lei. Compania a precizat care este scopul acestei escrocherii pusă la cale de hackeri.
Ofertele pentru joburi de acasă au continuat să fie la mare căutare şi în luna aprilie. Numărul de posturi remote disponibile a crescut cu 60%, se arată într-un studiu realizat de BestJobs.
OLX România anunţă noua identitate de brand, schimbările având rolul de a aduce platforma mai aproape de consumatori, prin generarea unei experienţe de navigare practice: vânzarea, cumpararea, schimbul de produse şi servicii devin mult mai simple, ma...
OLX este un website de vânzări în piaţa online fondat în anul 2006, care operează în 45 de ţări, fiind cel mai mare site de anunţuri clasificate din India, Brazilia şi Polonia.
Ministerul Economiei a demarat controale la beneficiarii programului Start-UP Nation, pentru a vedea dacă au respectat condiţiile pentru care au primit finanţare, a anunţat ministrul Virgil Popescu, precizând că rezultatele acestor controale vor fi p...
Ministrul Economiei Virgil Popescu susţine că Programul Start Up Nation este secătuit, având „zero buget, zero credite de angajament”, afaceri care se vând pe platforma OLX şi facturi neplătite.
Peste 62% dintre români îşi vor petrece vacanţa de iarnă în România, potrivit unui studiu realizat de OLX Cazare şi Turism, iar printre cele mai populare destinaţii montane se numără Poiana Braşov, Predeal, Sinaia, Buşteni şi Vatra Dornei.
Orice persoană care vinde produse în mod repetat, pe site-urile de specialitate, în scopul de a câştiga bani va trebui să se supună regulilor impuse de obicei comercianţilor, după ce Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor a modificat legislaţia.