note de 10 - ultimele știri
Rezultatele finale la Evaluarea Naţională arată că 76,2% dintre elevi au obţinut medii mai mari sau egale cu cinci, în creştere faţă de rezultatele dinainte de contestaţii, iar numărul candidaţilor cu media 10 a ajuns la 892, aproape dublu faţă de an...
Trei eleve din Mehedinţi au reuşit performanţa să obţină media 10 la examenul de evaluare naţională. Două dintre ele sunt eleve la Colegiul Naţional Gheorghe Ţiţeica, iar cealalta este de la Colegiul Naţional Traian.
Rezultatele de la Evaluarea Naţională 2017 pentru absolvenţii claselor a VIII-a au fost centralizate de către Ministerul Educaţiei. Astfel, potrivit datelor, gradul de promovabilitate la examenul din acest an este de 76.9%, fiind cu două procente mai...
Patru dintre candidaţii care au participat anul acesta la examenul de titularizare – proba scrisă au obţinut nota 10 Doi dintre ei sunt învăţători, o candidată este învăţătoare, iar unul este profesor de educaţie civică.
Aproape 50% din candidaţii de anul acesta de la Satu Mare se vor putea titulariza pe posturi, în anul şcolar care urmează. Dintr-un total de 559 de sătmăreni prezenţi la proba scrisă, 248 au obţinut peste nota şapte. Doi candidaţi au obţinut note de ...
Brăila a înregistrat în acest an cea mai mare rată de promovare la examenul de bacalaureat din ţară. De asemenea, Brăila se află pe primul loc la rata de promovare a examenului de evaluare naţională.
Judecând după numărul de note de 10 obţinute de candidaţii din Sălaj participanţi la prima sesiune a examenului de bacalaureat, cele mai uşoare subiecte au fost, anul acesta, la biologie.
Primele rezultatele de la Evaluarea Naţională 2013 (Capacitate 2013) au fost afişate sâmbătă, 29 iunie, la avizierele şcolilor din toată ţara. În comparaţie cu anul trecut, rezultatele la Capacitate 2013 de dinainte de depunerea contestaţiilor s-au d...