newcastle - ultimele știri
Din păcate, după cum vedem, arbitrajul video (VAR) permite, în continuare, dictarea unor decizii controversate.
Newcastle United a învins Paris Saint-Germain cu scorul de 4-1, miercuri seara, în primul său meci jucat pe stadionul St James Park în ultimii 20 de ani în grupele Ligii Campionilor la fotbal
După ce și-au făcut un campionat stelar, arabii vor să fie în prim-plan, în lumea bună a fotbalului.
Presa spaniolă a anunțat deja următoarea destinație a lui Cristiano Ronaldo, după ce atacantul portughez s-a despărțit marți după-amiază de Manchester United.
După preluarea clubului de un consorţiu condus de fondul suveran al guvernului saudit, Yasir Al-Rumayyan a fost numit preşedinte. Iar acesta l-a instalat în funcţia de director pe omul său de încredere, un alt saudit, Majed Al-Sorour. Britanicii tocm...
Premier League a aprobat preluarea clubului Newcastle de Fondul Public saudit de Investiţii (PIF), după ce a primit „asigurări obligatorii din punct de vedere juridic" că statul saudit nu va controla clubul, informează BBC.
S-a vorbit atât de mult despre lunga aşteptare a celor de la Liverpool încât, probabil, şi un copil de 7 ani ştie deja că ultimul triumf al „cormoranilor“ în Premier League datează de acum 30 de ani.
Nigel Farage a fost ţinta unui atac cu milkshake luni, în timp ce se deplasa pe jos, înconjurat de garda sa de corp, în centrul oraşului Newcastle, în nordul Angliei, relatează The Huffington Post.
Dacă granzii din Spania şi Germania suferă, în schimb, în Italia, campioana ultimelor şapte ediţii se îndreaptă deja spre un nou titlu.
Un bărbat a fost reţinut la Newcastle, în nord-estul Angliei, după ce a intrat înarmat cu un cuţit într-un centru pentru ocuparea forţei de muncă şi a luat ostatici mai mulţi angajaţi, relatează AFP....
Presa din Riad scrie că Al-Hilal a căutat să-l împrumute pe jucător la un club, care să fie dispus să plătească cea mai mare parte din salariul său anual de 1,2 milioane de euro. Cum gorjenii nu puteau să facă acest lucru, „închizătorul“ va evolua în...
Portarul Costel Pantilimon de la Sunderland a fost inclus de presa engleză în echipa etapei a XVII-a din Premier League, după evoluţia lui din meciul disputat, în deplasare, cu Newcastle United, scor 1-0.
Mijlocaşul lui Newcastle, Jonas Gutierrez, le-a mulţumit fanilor pentru susţinere, după ce a anunţat că suferă de cancer testicular.
Vlad Chiricheş a părăsit terenul accidentat în timpul meciului Tottenham Hotspur - Newcastle United, disputat duminică şi pierdut de echipa sa cu scorul de 1-0.
Cântăreţul britanic Sting împlineşte astăzi 62 de ani. Cu o carieră muzicală de peste 43 de ani, Sting s-a făcut remarcat, mai întâi, în cadrul formaţiei The Police, ca mai apoi să abordeze o carieră solo. Un muzician desăvârşit care merită toată rec...
Un logo pe tricou îţi poate aduce mulţi bani, dar şi unele probleme. Au simţit-o cei de la Newcastle United, care s-au trezit că încep noul sezon fără golgheterul Papiss Cisse. Senegalezul s-a retras din turneul de pregătire din Portugalia. Motivul? ...
O formaţie care în Premier League ocupă locul 13 din 20, la cinci puncte de prima poziţie care duce în liga secundă, n-a putut pune probleme liderului neînvins din Portugalia.
Dintre cele trei formaţii engleze care au ajuns în sferturile Ligii Europa, doar Chelsea e calificată după partidele din prima manşă. Newcastle are cele mai mici şanse de a-şi continua parcursul european.
Seară nebună în Europa League: două meciuri s-au decis în reprizele de prelungiri - Rubin vs Levante şi Inter vs Tottenham - iar Cisse i-a adus lui Newcastle calificarea în meciul cu Anji în minutul 94. Lazio a trecut en fanfare de Stuttgart, Libor K...
La doar câteva zile după ce a condus-o pe Manchester United de trei ori, dar a pierdut cu 4-3, Newcastle United a dat iar trei goluri, dar a luat şapte. Din cele 10 goluri ale meciului, opt au fost marcate în repriza a doua.
De Boxing Day, Manchester United a câştigat cu 4-3 “acasă” cu Newcastle, oferindu-i o aniversare liniştită lui Alex Ferguson....
Belarusul a impus restricţii temporare privind importul de de pui din România, din cauza unui focar al bolii Newcastle (RNA) în această ţară, a anunţat Departamentul pentru Supraveghere Veterinară şi Alimente din cadrul Ministerului belarus al Agricu...
Echipa lui Roberto Mancini a reuşit să treacă de încă un obstacol serios din drumul spre titlul de campioană a Angliei: s-a impus cu 2-0 pe terenul lui Newcastle, care astfel n-a profitat de pasul greşit făcut de Arsenal, ieri (3-3 cu Norwich, la Lon...
Londonezii au pierdut acasă, cu Newcastle, 0-2, şi au şanse mici să mai prindă un loc de Liga Campionilor. A doua reuşită a oaspeţilor, a lui Demba Cisse, a fost de-a dreptul fabuloasă!
Ca un făcut, marile victorii pe piaţa transferurilor ale Rapidului în faţa lui Dinamo sau Steaua n-au confirmat în Giuleşti. Acesta este şi cazul lui Ryan Griffiths, jucătorul pentru care Rapid i-a plătit 1,5 milioane de euro lui FC Naţional, dar car...
Jucătorul spaniol al lui Newcastle United, Jose Enrique, a primit o amendă record pentru clubul "coţofenelor" după ce l-a criticat pe patronul Mike Ashley pe Twitter.
Atacantul elveţian Tranquillo Barentta, care a marcat de două ori în poarte naţionalei Angliei, chiar pe Wembley, în urmă cu două sătăâmâni, este dorit insistent de cei de la Newcastle United.
Golgheterul din acest sezon al Premier League o va părăsi pe Manchester United în acestă vară, nemulţumit de statutul de rezervă.
Cel mai scump fotbalist englez din istorie, Andy Caroll a costa de aproape 40 de ori mai puţin la începutul sezonului 2009-2010.
Noua achiziţie a celor de la Liverpool, Andy Carroll, le-a promis fanilor că va demonstra pe teren că merită suma de 40 de milioane de euro cheltuită pentru aducerea sa.
West Bromwich Albion, cu Tamaș în teren pe toată durata partidei, a învins cu scorul de 3-1 pe Newcastle United în etapa a 16-a a Premiere League....
Mijlocaşul lui Newcastle United, Joey Barton, a declarat că nu se poate schimba şi că va rămâne un jucători dur, cu ieşiri violente pe teren de joc.
Atacantul Fiorenitinei, Alberto Gilardino, este dorit în Premier League de mai multe echipei, dintre care cea mai interesată este Newcastle United, nou-promovată în prima ligă.