new money - ultimele știri
Meng Wanzhou nu şi-a dorit niciodată să fie sub lumina reflectoarelor. Pentru mulţi, ar putea părea înainte de toate „fata lui tata“, dar a început să lucreze ca secretară şi i-a luat peste 25 de ani să ajungă director financiar al companiei Huawei.
Doru Oprea (42 de ani) e unul dintre miile de antreprenori care s-au străduit să reuşească în România. A deschis o firmă, a adus turişti străini, şi-a plătit la timp taxele şi a făcut tot posibilul să reziste, de-a lungul anilor, avalanşei de schim...
2019 a început sub semnul neprevăzutului. Firmele caută „de unde să apuce OUG 114“ adoptată pe neaşteptate de Guvern la sfârşitul anului trecut. Firmele mari vor încerca să o aplice cu minimum de consecinţe, cele mici se vor lupta să supravi...
Într-o viziune distopică asupra Marii Britanii la zece ani după desprinderea din Uniunea Europeană, Brexit-ul nu a făcut decât să o stigmatizeze în mentalul politic european şi internaţional.
„Cătăline, începe cu ce ştii să faci tu cel mai bine. Ai făcut şi coordonat transport maritim în Statele Unite ale Americii, începe cu asta“, îl îndeamnă pe Cătălin Putineanu un coleg de la Executive MBA-ul pe care îl urmează în cadrul WU Executive...
Uneori, o linie a norocului bine trasată în palmă şi înclinaţia pentru cifre te pot ancora într-un business de sute de mii de euro.
Guvernatorul portorican, Ricardo Rosselló, pariază pe cel puţin trei direcţii pentru a redresa economia falimentară a micului stat insular care ar putea deveni al 51-lea stat al SUA – fintech, canabis şi filme hollywoodiene.
Cei care vor să se angajeze şi nu ştiu ce salariu să negocieze, precum şi cei care au deja un loc de muncă şi vor să ştie cât căştigă faţă de colegii de breaslă pot consulta primul comparator salarial din România. Platforma vine şi în ajutorul celor ...
Conferinţa de presă care a urmat discuţiilor tête-à-tête dintre Donald Trump şi Vladimir Putin a stârnit un val de critici unanime la adresa locatarului de la Casa Albă. Presa mainstream a scris despre supunerea lui Trump faţă de Putin faptul că s-a ...
De departe, cel mai valoros brand românesc este, şi în acest an, producătorul de automobile Dacia, în vreme ce brandurile autohtone din retail şi din sistemul bancar au rezervate cinci locuri în top zece, potrivit clasamentului stabilit de compania d...
Revoluţia digitală ajunge şi în agrobusiness. Cargill, cea mai mare afacere privată pe care a dat-o America, se transformă dintr-o companie de trading de cereale într-o companie alimentară integrată. Primul pariu major: acvacultura.
Ce îţi rămâne de făcut când dai greş cu toate afacerile care se potrivesc pregătirii tale? Te apuci de plăcinte, covrigi şi cozonaci. Dar să vedem şi cu ce rezultate.
Declaraţia Unică pentru plata contribuţiilor trebuie depusă până pe 15 iulie. Plata poate fi făcută până la finalul lunii martie a anului următor, cu o reducere de până la 10% pentru cei care aleg să depună actele online, a anunţat ministrul Finanţel...
În medie, unu din patru angajaţi din zona Bucureşti-Ilfov lucrează în noile clădiri de birouri construite în ultimii ani. După ce au schimbat la faţă partea de nord a oraşului, care a devenit un centru de afaceri în adevărul sens al cuvântului...
Echilibrul dintre viaţa personală şi business este regula numărul unu a soţilor Mihaela şi Florin Cucu, proprietarii Sofiaman, antreprenorii care îmbracă România în pijamale.
SUV-ul Duster le-a adus celor de la Dacia vânzări-record chiar înainte de finalul primei generaţii a modelului – o producţie de 200.000 de unităţi, în valoare de trei miliarde de euro. Cu noul Duster, constructorul are aşteptări şi mai mari, deşi ma...
Nu o dată, planurile bine făcute de acasă nu se potrivesc cu realitatea din târg. Dar apetitul pentru risc pare să fie o a doua natură pentru antreprenorii români, iar Alexandru Rizea (foto), proprietarul Lemet, nu e o excepţie. Dimpotrivă.
Ce legătură există între un fost om de vânzări, Centrul Vechi, mediul online şi producţia de pantofi? Răspuns, foarte pe scurt: un business de aproape o jumătate de milion de euro pe an.
O reţetă simplificată a unei extinderi ar putea suna cam aşa: se ia un ardelean ambiţios, o experienţă de dezvoltare în multinaţională şi un business de familie dulce, se amestecă bine şi rezultă (deocamdată) cinci cofetării în Dej şi Cluj-Napoca ş...
Uneori, diversificarea este soluţia pentru creştere. Iar pentru Mihai Pătraşcu, fondatorul evoMAG, diversificare înseamnă crearea unui „altfel de marketplace“ într-o piaţă care se apropie de 2,5 miliarde de euro.
Într-o ţară unde sectorul IT e considerat strategic, generând 4 miliarde de euro anual şi având peste 100.000 de angajaţi, se aplică o „revoluţie fiscală“ care poate scoate domeniul din zona competitivităţii şi creează incertitudini privind vii...
Ţară, ţară, vrem turişti. Din afară să fie şi cât mai mulţi. Chiar dacă, de la an la an, creşte numărul celor care aleg să viziteze România, ţara noastră este departe de a fi o destinaţie cu adevărat luată în seamă de turiştii străini.
România are de departe cea mai slabă încasare de fonduri europene structurale din regiune, a subliniat Dan Bucşa (foto), lead CEE economist la UniCredit, vineri, adăugând că în cazul altor state din regiune, Comisia Europeană (CE) s-a văzut nevoită s...
Se spune că „the sky is the limit – cerul este limita“. În aviaţie, parcă mai mult decât oriunde. Dar pot fi scăpate de sub control creşterile accelerate pe o piaţă a transportului aerian în care cuvântul de ordine este expansiunea?
Cum a reuşit un antreprenor din Alba Iulia să–şi rezolve criza forţei de muncă, scăzându-şi în acelaşi timp costurile de producţie? Atenţie, nu e o întrebare retorică.