musafiri - ultimele știri
Cum evaluează oaspeții locuințele pe care le vizitează? Unii își fac, probabil, prima impresie în funcție de cum arată ferestrele, podelele și covoarele, în timp ce alții se uită la cât de ordonată este gazda.
Pentru cei care plănuiesc să găzduiască o petrecere în acest sezon de vacanță, Martha Stewart vine cu un truc eficient pentru a scăpa de oaspeți, în cazul în care aceștia zăbovesc prea mult.
Pentru nativii a două zodii, sărbătorile de Paște nu vor fi prea liniștite. Se vor trezi cu musafiri, iar acest lucru nu le pică bine. Astrologii spun că trebuie să se înarmeze cu răbdare și să dovească faptul că sunt gazde primitoare. Chiar dacă nu le convine.
Misiunea gazdei nu este nici pe departe uşoară, dar dacă ţineţi cont de câteva lucruri elementare nu aveţi cum să greşiţi în relaţia cu musafirii. Casa trebuie aranjată, iar de pe chipul gazdei primitoare nu trebuie să lipsească zâmbetul. Atenţie la ...
În „Codul bunelor maniere astăzi”, Aurelia Marinescu ne învaţă cum să servim vinurile când avem musafiri şi ce capcane trebuie să evităm, dar şi ordinea în care se aduc băuturile la masă.
Pentru reuşita petrecerii, conversaţia trebuie să rămână antrenantă, iar o gazdă trebuie să ştie cum să intervină în dialogul dintre doi interlocutori dacă este nevoie şi, uneori, să concilieze punctele de vedere divergente, notează Aurelia Marinescu...
Perioada sărbătorilor este pentru multă lume o neplăcere, din cauza oboselii cauzate de numărul mare de musafiri. Mulţi şi-ar dori să scape de ei, dar nu ştiu cum.
Dacă s-au anunţat musafiri la masă şi vrei să îi surprinzi cu ceva inedit, poţi încerca preparatele propuse de Chef Adrian Szucs.
Indiferent care este scopul şi durata vizitei sau relaţia cu gazda, există câteva reguli ale bunelor maniere pe care orice musafir trebuie să le respecte. Fie că este vorba de utilizarea telefonului, lipsa interacţiunii sau tam-tamul de la plecare, e...
Ajunsă în pragul pensionării, o gospodină din Bărăgan ridică murăturile la rang de artă. De câţiva ani, femeia s-a specializat în sculptatul gogoşarilor, gogonelelor şi castraveţilor. Delicatesele artistice din borcane lasă fără cuvinte pe orice poft...
De sărbători nu trebuie să ne lipsească de pe masă bucatele tradiţionale, iar următoarea reţetă este ideală pentru masa de Crăciun.
Cândva, m-am lăsat găsită de un bărbat care m-a învăţat că suntem legaţi de alegerile noastre. Eu l-am învăţat însă ceva mai mult: suntem îndatoraţi greşelilor noastre. Aşa că am înţeles-o pe Aliona când a venit la mine cu o poveste în suflet şi alta...
Vestita soprană Maria Bieşu și cea mai bună Cio-Cio-San din lume invită la tradiționalul Festival internațional al vedetelor de operă și balet, ce-i poartă numele....