mosova - ultimele știri
Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, care nu a mai fost văzut în public de multă vreme , a avut un atac de cord masiv, relatează Leonid Nevzlin, un om de afaceri rus care locuieşte în Israel, citând propriile sale surse din Moscova, transmite zn...
Cel puţin 15 civili, printre care un copil, au fost ucişi în timpul unor atacuri aeriene ruse în regiunea Idlib din nord-vestul Siriei, ultimul mare bastion al jihadiştilor şi insurgenţilor, a raportat organizaţia nonguvernamentală Observatorul Siria...
Medvedev susţine transformarea în infracţiune penală, în Rusia, a respectării sancţiunilor americane
Premierul rus Dmitri Medvedev susţine ideea transformării într-o infracţiune penală a respectării sancţiunilor impuse de Statele Unite, a anunţat acesta într-un interviu difuzat sâmbătă pe postul Rusia1, scrie Reuters.
Vladimir Putin conduce de 18 ani cu o mână de fier Rusia. În acest timp, după o scurtă perioadă de apropiere de Occident, a ajuns aproape la un nou Război Rece cu Vestul şi i-a determinat pe mulţi ruşi să ia calea străinătăţii.
„În cursul unei operaţiuni comune a Serviciul Federal de Securitate şi a Poliţiei, au fost arestaţi circa 20 de suspecţi de legături cu ISIS”, informează Ria Novosti, citând surse oficiale din cadrul FSB.
Cel mai nou şi lăudat tanc al ruşilor, T-14 Armata, s-a defectat în timpul repetiţiei generale din Piaţa Roşie care a avut loc, joi, pentru parada militară din 9 mai, de Ziua Victoriei, sub ochii preşedintelui Vladimir Putin şi ai invitaţilor săi din...
Cei doi lideri europeni Angela Merkel şi Francois Hollande nu s-au întors prea optimişti de la Moscova. Cancelarul german a declarat sâmbătă că „nu este sigur“ că iniţiativa franco-germană de pace în Ucraina prezentată vineri la Moscova va avea succe...
Armata ucraineană duce o adevărată luptă de gherilă urbană cu insurgenţii proruşi în Doneţk. În noaptea de marţi spre miercuri, a avut loc şi primul atac aerian asupa oraşului care nu s-ar fi soldat însă cu victime, a anunţat primăria.
Occidentul joacă acum la intimidare pentru a descuraja Mosova să intre şi în partea de est a Ucrainei, unde se află populaţie rusofonă.
Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a declarat la sfârşitul acestei săptămâni că ţara sa va decide printr-un referendum dacă va adera la Uniunea Europeană sau la Uniunea Vamală.