moda - ultimele știri
Alina Cîrstea (39 de ani) a reușit să își extindă afacerea din domeniul creației vestimentare peste Ocean, în Statele Unite ale Americii, unde și-a deschis o filială în Los Angeles
Zi tristă în lumea modei din New York, odată cu vestea trecerii în neființă a unei figuri emblematice. Excentrica Iris Apfel a murit vineri, la venerabila vârstă de 102 ani. Anunțul trist a fost făcut de contul ei oficial de pe rețeaua de socializare Instagram, conform AFP.
Industria modei trece printr-o nouă revoluție, iar de această dată Inteligența Artificială (IA) este parte a acestei transformări. Instrumentele principale sunt Chat GPT, Midjourney, Runway și OpenAI.
Top-modelul Naomi Campbell a revenit pe podiumul de defilare la vârsta de 53 de ani, duminică, la Săptămâna Modei de la Paris, informează site-ul revistei americane People.
Florentino Delure, brand-ul de lux italian fondat de către Serghei Grigor și asociatul său, designerul Gian Paolo, s-a lansat pe piața din România, în urma unei investiții estimate la peste jumătate de milion de euro.
Înclini spre un stil minimalist, dar moda anilor '70 te-a captivat recent. Această tendință retro domină scenele de modă din toamna/iarnă 2023, evidențiind materiale precum croșetatul. Ești fascinat de amestecul eclectic și de reînvierea stilurilor, de la rochii boho la blugi evazați.
Internauții chinezi par să fi devenit din ce în ce mai sensibili în privința felului în care este reprezentat poporul lor. Astfel că, o reclamă a brandului de lux Dior a ajuns să genereze controverse pe rețelele de socializare. Oamenii au acuzat „discriminare rasială”.
Moda italiană, dictată de AI și Papa Francisc. Suveranul Pontif, văzut în cea mai bizară ținută FOTO
O imagine bizară cu Papa Francisc, face furori pe internet. Suveranul Pontif, în vârstă de 86 de ani, apare îmbrăcat într-o haină pufă albă cu paragate, strânsă în talie și, aparent, purtată cu alte haine de iarnă.
articol publicitar
Ți-ai pus vreodată întrebarea – ce am făcut anul trecut pentru mediul în care trăiesc?
Gala Premiilor Grammy a fost o adevărată deflare a ținutelor extravagante și strălucitoare pe covorul roșu.
Considerat o personalitate majoră a modei, creatorul de modă Paco Rabanne a părăsit vineri scena vieții, la vârsta de 88 de ani, după ce de ani buni începuse să părăsească încet catwalk-ul.
Creatorul de modă franco-spaniol Paco Rabanne, cunoscut pentru creaţiile sale vestimentare în nuanţe metalice şi pentru colecţii inspirate din epoca spaţială a anilor 1960, a murit la vârsta de 88 de ani în Portsall, un oraş din regiunea franceză Bretania.
Un retailer internațional de modă a deschis joi primul său magazin în România, într-un cunoscut spațiu comercial din București, în prezența Ambasadorului Irlandei și a viceprimarului Capitalei.
Un retailer internațional de modă a anunțat joi că intră pe piața din România, urmând să deschidă primul său magazin înainte de Crăciun, demarând deja procesul de recrutare de personal.
Dacă ți-ai dorit vreodată niște adidași pentru a putea asorta pantofii cu partenerul tău ecvestru, acum ai noroc. Dar va trebui să dai peste 1.000 de dolari .
Livia Şovre este unul dintre meşterii populari înregistraţi din Maramureş, care realizează costume populare tradiţionale după modelele din vechime. Însă talentul ei depăşeşte limita meşteşugului, îmbinând noul cu vechiul, realizând cămăşi tradiţional...
Fie că ne referim la trusoul de botez, fie la rochia sau costumul de banchet, părinţii trebuie să ţină cont de modă, pe care trebuie să o asorteze cu confortul copilului. În continuare, rozul pal câştigă teren în tendinţele vestimentare ale copiilor....
Coreea de Nord luptă împotriva modei de tip „capitalist”. Părul vopsit sau blugii strâmţi, interzise
Moda „capitalistă” este interzisă în Coreea de Nord. În special femeile tinere sunt vizate, iar cele care încalcă regulile trebuie să se schimbe imediat.
În şapte săli, cât numără zilele săptămânii, tot atâtea spaţii expoziţionale ale sediului nou din Lipscani al ARCUB-ului stă deschisă din 25 martie o retrospectivă cuprinzătoare a scenografei, designerului de modă, artistei cu blazon şi mulţi ani de ...
Un cântec la modă în Ucraina, care vorbeşte despre război, a adus lacrimi în ochii multora dintre protestatarii aflaţi în faţa Primăriei Braşov.
Blugii evazaţi au devenit cunoscuţi în anii `70. Aceştia au fost readuşi în tendinţele modei şi în ultimul deceniu, avantajând aproape orice tip de siluetă....
Tânăra româncă, Tania Alexandra, a fost surprinsă la o petrecere exclusivistă din Paris, Franţa, în compania celebrului artist american Kanye West. Ea a povestit cum a decurs întâlnirea cu artistul şi a precizat că amândoi sunt pasionaţi de modă.
În fiecare an se poartă ce ne stă bine, aşa spune Andrei Florescu, fondatorul Atelierului de Stil din Iaşi. Însă cu condiţia să respectăm anumite reguli clar stabilite, precum dimensiunea mânecii de la sacou sau combinarea potrivită între materiale.
O pereche de pantofi creaţi de un brand românesc au atras atenţia unei publicaţii de peste Ocean - considerată principalul reper de stil pentru femeile sofisticate. Încălţările au fost remarcate în ţinutele vestimentare cu care Jennifer Lopez îşi pro...
Rochia tip sacou sau smoking şi-a găsit un suflu nou şi rămâne în tendinţe în anul 2022. Încă la modă clasicele culori negru, gri, alb şi roşu, acestea atrag doamnele care vor o rochie ce poate să le accentueze atitudinea şi stilul....
Chanel şi-a dezvăluit ultima colecţie într-o manieră aparte la Săptămâna Haute Couture de la Paris, trimiţând o prinţesă pe podium, călare, scrie CNN.
În cei peste zece ani de când este soţia Prinţului William şi face parte din familia regală britanică, Kate Middleton a îmbrăcat haine în culori mai mult sau mai puţin îndrăzneţe, de la albastru electric, la galben, verde şi magenta....
Pe lângă deja celebrele festivaluri dedicate modei, muzicii, artelor vizuale, filmului, arhitecturii, artelor interpretative, designului, domeniilor new media şi publicitate, RCW 2022 va aduce ca noutate transformarea evenimentului într-un spaţiu al ...
În noua breaslă a livratorilor de surprize îndulcite cu tort şi stropite cu şampanie se află câteva doamne şi domnişoare din Buzău. Pentru ele, luna decembrie este cea mai solicitantă, aproape zilnic având sarcina de a merge la petreceri ca să-i surp...
O ceată de colindători care cutreieră Braşovul şi îi încântă pe unii dintre locuitori. Alţii nu apreciază foarte mult stilul celor îmbrăcaţi în blană de urs, care cântă ca pe stadion.
Nuanţa albastru brebenoc sau saschiu a fost aleasă de compania Pantone drept culoarea anului 2022 şi este botezată Very Peri.
Petrecerile de infectare cu SARS-CoV-2 sunt o ruletă rusească, atrag atenţia medicii, după ce în Occident a apărut acest nou curent printre antivaccinişti. Practic, pentru a primi Certificatul verde obligatoriu la locul de muncă, aceştia participă la...
articol publicitar
Găsirea blugilor potriviţi nu trebuie să fie o provocare majoră. Tot ce trebuie să faci este să acorzi atenţie detaliilor. De la talie la croială, de la cusături la culoare, totul trebuie să se potrivească fizicului tău şi personalităţii tale.
România a ajuns prima în lume la procentul de morţi de COVID raportat la populaţie. Spitalele sunt pline, pacienţii sunt trataţi pe scaune fiindcă în paturile din saloane nu mai sunt locuri, iar în aceste condiţii mii de români infectaţi au decis să ...
articol publicitar
Anii 70, mix-ul de culori, adidaşii multicolori, şapca, jacheta de lână în stil retro sau tricourile tip marinar purtate la birou. Acestea sunt tendinţele toamnei pe care trebuie să le porţi astăzi.
Prezentarea colecţiei Louis Vuitton pentru primăvara-vara 2022 a fost perturbată de două activiste pentru mediu. Ele au reuşit să ajungă pe podium şi să defileze alături de fotomodele. Aveau însă pancarte prin care criticau supra-consumul. Protestata...
La început au fost doar simple fotografii realizate pe pitoreasca insulă Santorini, dar impactul a fost atât de mare, încât o nouă afacere a cucerit lumea şi reţelele sociale. Fotografiile cu "rochiile zburătoare", aşa cum au fost denumite, au ajuns ...
Balenciaga a scos la vânzare o geantă care costă aproape 1.600 de euro şi care seamănă izbitor cu o sacoşă de rafie.
Capacele de canal sunt foarte căutate de hoţi la Braşov. Compania Apa a fost nevoită să schimbe de mai multe ori capacele din aceleaşi locuri.
Gia Carangi a fost considerată primul supermodel al lumii. Imaginile cu Gia au fost pe toate copertele revistelor de top ale lumii, de la sfârşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80, însă viaţa ei s-a sfârşit într-un mod tragic,
Louis Vuitton este brandul de lux numărul 1 în lume, estimat la 30 de miliarde de dolari, însă istoria sa a început deloc spectaculos, în secolul al XIX-lea, când un adolescent care trăia pe străzi visa cu ochii deschişi la ziua în care va avea succe...
Te crezi as în noţiuni de cultură generală? Vezi cât eşti de informat cu ajutorul acestor 27 de întrebări, clasificate pe mai multe domenii de interes.
Al treilea caz de electrocutare s-a petrecut în aceeaşi gară în doar şase zile, adolescenţii urcând pe trenuri pentru a-şi face selfie.
Trailerul pentru filmul „House of Gucci”, regizat de Ridley Scott, cu Lady Gaga şi Adam Driver în rolurile principale, a fost lansat de MGM.
Gigantul irlandez Primark, unul dintre cei mai mari retaileri de modă din Europa, se pregăteşte să intre în România în 2022, spun sursele din piaţă, potrivit ZF.
Espadrilele sunt încălţămintea supremă de vară. Plate, cu platformă sau toc, aceste sandale ţesute sunt cheia pentru o lejeritate sofisticată.
Israelul a interzis miercuri comerţul cu blană de animale pentru modă l, devenind prima ţară care a adoptat o legislaţie atât de strictă în acest domeniu.
Cindy Crawford a fost unul dintre primele supermodele din lume, care a atras atenţia publicului în anii '90. Dintre toate femeile care au cucerit lumea cu frumuseţea ei, Crawford a avut cel mai mare impact asupra industriei modei. Puţini ştiu, însă, ...
Ducesa de 39 de ani părut mai frumoasă ca oricând în portretele aniversare făcute publice astăzi, pentru a marca cei zece ani de mariaj ai Ducilor de Cambridge.
Actriţele Laura Dern, Viola Davis şi Maria Bakalova şi cântăreaţa Celeste se numără între starurile cel mai bine îmbrăcate la gala Oscar de duminică seară.
Patrizia Gucci, strănepoata a lui Guccio Gucci (1881 - 1953), fondatorul casei de modă, a declarat pentru Associated Press că este îngrijorată de faptul ca filmul "merge dincolo de repunerea în scenă a unei crime adevarate şi se amestecă în vieţile p...
Vrânceanca Nausica Mircea vorbeşte în termeni elogioşi despre cea care a fost prima femeie premier a României, cu care a rămas în relaţie şi după plecarea politicianului social-democrat de la Palatul Victoria.
Cântăreaţa Lady Gaga filmează în această perioadă pentru lungmetrajul „House Of Gucci”, în care joacă rolul principal. Gaga este Patrizia Reggiani, fosta soţie a moştenitorului imperiului, Maurizio Gucci, care a fost ucis în 1995 la comanda ei. Deşi ...
Ediţia de anul acesta a galei la care au fost decernate Globurile de Aur a avut loc într-un format inedit, din cauza pandemiei, însă vedetele - cele mai multe, prezente prin sistem videoconferinţă - s-au pregătit în majoritate ca pentru o ceremonie o...
O femeie în vârstă de 33 de ani, mamă a doi copii, a fost încoronată Miss Germania 2021 în cadrul unui concurs reînnoit mai puţin axat pe aspectul fizic, renunţându-se la clasica defilare în costumul de baie, relatează Reuters şi Deutsche Welle, potr...
Un renumit grup italian închide toate magazinele de modă din România, dar păstrează o parte dintre angajaţi, potrivit informaţiilor obţinute de profit.ro.
Adorat pentru stilul futurist al creaţiilor sale, dar şi criticat pentru că a fost primul couturier care a lansat o colecţie ready to wear, designerul care s-a stins din viaţă la sfârşitul anului trecut şi-a marketizat brandul cu aşa o sete, care a i...