mirel talos - ultimele știri
Institutul Cultural Român a venit cu mai multe precizări privind cazul lui Mirel Taloș, vicepreședinte al instituției care și-a anunțat demisia înainte ca Senatul să înceapă procedura de revocare din funcție.
Mirel Taloș, unul dintre cei doi vicepreședinți ai Institutului Cultural Român, și-a depus demisia din funcția deținută, în condițiile în care Senatul pregătea revocarea sa după scandalul legat de absența acestuia de la ședințele ICR, unde, în schimb, își primea în continuare indemnizația.
Şefiile TVR, Radio România şi ICR sunt primul test al noii coaliţii de guvernare care se conturează, adică PSD, PNL şi UDMR, cele trei formaţiuni negociind împărţirea poziţiilor de top în funcţie de ponderea din Parlament, însă şi pe baza înţelegerii...
Coaliţia va prelungi mandatele conducerii Institutului Cultural Român (ICR) cu încă trei luni, în condiţiile în care Guvernul deja făcuse acest lucru, dar perioada expira în iulie, nefiind timp pentru votarea unui nou preşedinte şi a doi vicepreşedin...
Lansarea online a celui de-al treilea roman al scriitorului Mirel Taloş, „Strania poveste a unui pian”, publicat de editura Rao, a avut loc recent la Librăria Cărtureşti Verona, în prezenţa autorului Mirel Taloş, a criticului literar Daniel Cristea-E...
Mirel Taloş, preşedinte interimar al ICR, afirmă, într-un interviu, că numirile făcute în Institut în ultimele luni respectă criteriile legale şi profesionale şi respinge acuzaţiile de ingerinţe politice în ICR cu privire la angajări, formulate de Li...
Mirel Taloş este preşedintele interimar al Institutului Cultural Român, politician si scriitor, având la bază studii de filologie hispanică şi română la Universitatea Bucureşti şi de ştiinţe politice la SNSPA.
Cartea "Undeva în Transilvania", semnată de Mirel Taloş, este inspirată de deportarea evreilor sălăjeni la Auschwitz în 1944, urmărind convieţuirea dintre români şi evrei în două localităţi sălăjene, satul Jac şi orasul Şimleu-Silvaniei, de la sfârşi...
Hotărârea privind exercitarea cu caracter temporar a atribuţiilor preşedintelui Institutului Cultural Român de către vicepreşedintele Mirel Taloş a fost, ieri, adoptată în plenul Senatului. Votul vine în urma avizului favorabil dat cu o zi în urmă de...
Institutul Cultural Român din Londra a organizat, marţi, la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene din Marea Britanie (Europe’s House), un eveniment dedicat limbii române. În contextul Brexitului, Europe’s House îşi închide porţile după zeci de ani ...
Volumul „Colecţionarul de nuduri“, semnat de Mirel Taloş, a fost lansat la standul Editurii RAO, pe 3 iunie, în ultima zi a Târgului de Carte Bookfest. Autorul a adus la lansare un tablou nud pentru a ilustra tema cărţii sale.
Liliana Ţuroiu, Mirel Taloş şi Krizbai Bela Dan au primit, luni, votul Parlamentului pentru a putea ocupa funcţiile de preşedinte, respectiv de vicepreşedinţi, ai Institutului Cultural Român (ICR).
Nemulţumit că nu a primit niciun răspuns de mai bine de două luni la o interpelare pe care a formulat-o, deputatul ALDE, Mirel Taloş, arată cu degetul înspre premierul Dacian Cioloş.
Aspiranţii la fotoliul de primar al Zalăului speră să câştige votul de încredere al electorilor cu angajamente banale, în cele mai multe din cazuri. Cei care au îndrăznit să “ofere” mai mult dovedesc că au pornit “la luptă” cu temele pe jumătate făcu...
Construită în urmă cu aproape 40 de ani, gara din Zalău arată azi ca o dărăpănătură. Promite, însă, să devină o construcţie modernă, după ce proiectul de reabilitare demarat acolo anul trecut şi care ar fi trebuit să se încheie la 31 august 2013, va ...
Parlamentarii liberali propun, printr-o iniţiativă legislativă depusă în Parlament de deputatul Ioan Cupşa eliminarea mediei ponderate din procesul de admitere la licee şi introducerea concursului naţional pentru această admitere.
Deputatul USL (PNL) Mirel Taloş a declarat vineri, 27 septembrie, că dacă, la o analiză la şase luni după reducerea TVA la pâine se va dovedi că măsura este eficientă, PNL va susţine ca această măsură să fie aplicată şi la alte produse alimentare de ...
Liberalii sălăjeni s-au reunit azi pentru a-şi alege un nou Birou Politic Teritorial. Campania de dinainte de aceste alegeri a fost marcată de existenţa a două candidaturi pentru funcţia de preşedinte al biroului, fapt ce a împărţit organizaţia judeţ...
Liberalii sălăjeni îşi aleg duminică, 7 iulie, Biroul Permanent Teritorial. În competiţia pentru funcţia de preşedinte s-au înscris doi candidaţi, fapt ce a împărţit organizaţia judeţeană a PNL în două tabere.
Deputatul USL de Sălaj Mirel Taloş a depus marţi, 11 iunie, două interpelări adresate ministrului de Interne, respectiv celui al Justiţiei, prin care cere o înăsprire a verificării şi sancţionării şoferilor care se fac vinovaţi de ucidere din culpă.
Deputatul PNL Mirel Taloş a prezentat vineri, într-o conferinţă de presă, punctul de vedere al Partidului Naţional Liberal cu privire la modificarea Constituţiei.
Agenţia CFR Călători din Zalău, închisă la începutul acestui an, se redeschide săptămâna viitoare. Ea va funcţiona în acelaşi spaţiu, situat pe strada Tudor Vladimirescu.
Candidaţii din Sălaj pentru Parlamentul României s-au întrecut care să voteze mai devreme în această dimineaţă. Ei au dat năvală în secţiile de votare imediat după deschiderea urnelor.
adevarul.ro îţi prezintă duminică, 9 decembrie 2012, tot ce se întâmplă în judeţul tău: cine sunt candidaţii, ce incidente electorale sunt semnalate, dar şi care este prezenţa la vot raportată biroului electoral.
În lupta pentru mandatul de deputat în Colegiul nr.4 Zalău şi-au înscris candidaţi cinci formaţiuni politice. Majoritatea dintre ele au optat pentru candidaţi tineri, cu destul de puţină exeperienţă politică şi notorietate pe măsură.
Uniunea Social Liberală Sălaj a depus astăzi la Biroul Electoral Judeţean candidaturile pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. S-au pus, astfel, capăt speculaţiilor cu privire la o eventuală nouă schimbare a candidatului uniunii pe Colegiul n...
Deşi până la debutul campaniei electorale mai sunt aproape două săptămâni, PDL-ul îşi încearcă deja retorica electorală. Într-o conferinţă de presă organizată vineri de liderii locali ai partidului, Claudiu Bîrsan, preşedintele organizaţiei Zalău, a ...
Preşedintele Traian Băsescu a trimis joi, 5 ianuarie, Camerei Deputaţilor spre reexaminare Legea pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului, al cărui iniţiator este deputatul PNL din colegiul Zalău, Mirel Taloş.
Controversata iniţiativă a deputatului PNL de Zalău Mirel Taloş, care propunea ca legea audiovizualului să fie modificată astfel încât televiziunile să fie obligate să includă în program şi emisiuni şi ştiri culturale şi educative, a fost aprobată mi...
Eliminarea subvenţiei de 45 la sută din valoarea combustibilului folosit în producerea de energie termică, suportată până acum de la bugetul de stat, nu va duce la majorarea preţului gigacaloriei facturat către populaţie. Cel puţin nu până la sfârşti...