ministerul comunicatiilor - ultimele știri
Vânzarea Telekom România a fost discutată recent de autorităţile de la Bucureşti cu una dintre cele mai cunoscute companii internaţionale de telecomunicaţii, scrie Hotnews, precizând că deja s-ar fi încheiat un Acord în acest sens.
Uber şi Bolt au primit avizul tehnic pentru a oferi servicii de transport alternativ în România, au declarat pentru „Adevărul” surse din industrie.
Numărul unic 1911 destinat raportării incidentelor de securitate cibernetică va fi extins şi la nivel european, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, Ionuţ-Valeriu Andrei, secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii In...
Ministerul Comunicaţiilor a transmis că numărul 114 nu va fi un număr de urgenţă aflat la dispoziţia apelanţilor, în sensul numărului 112, ci doar un canal tehnic asociat numărului de urgenţă 112.
Crima abominabilă din Caracal readuce în atenţie incompetenţa autorităţilor în localiizarea apelurilor la 112. Deputatul USR Cătălin Drulă, preşedintele Comisiei IT din Parlament, îi consideră responsabili pentru neimplementarea unei soluţii tehnice ...
Operaţiunea de majorare cu peste 3,7 miliarde de lei (800 de milioane de euro) a capitalului social al Telekom Romania Mobile Communications (fosta Cosmote), anunţată în premieră de Profit.ro, a fost realizată cu scopul de a şterge datoriile istorice...
Guvernul României a adoptat, joi, prin hotărâre, Strategia 5G pentru România, anunţă Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), care estimează că vor fi create peste 250 mii locuri de muncă.
Consiliul Judeţean (CJ) Vaslui a fost obligat să restituie Ministerului Comunicaţiilor bani primiţi pentru implementarea proiectului privind informatizarea 15 primării din judeţ....
Guvernul vrea să înfiinţeze Registrul Naţional al Registrelor (RNR), un depozit de date electronice despre persoane, adrese, terenuri, firme, auto. Acesta va ajuta pe termen lung la debirocratizare, prin e-guvernare, declarând război hârtiei, dar şi ...
Guvernul va modifica Ordonanţa 114 în domeniul comunicaţiilor, pentru a calibra unele prevederi în vederea licitaţiei tehnologiei 5G, care va avea loc în acest an. După adoptarea OUG 114, unii operatori telecom au anunţat că iau în considerare să nu ...
România se află în proces de elaborare a primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale, document ce va fi postat pentru dezbatere publică până la finele anului 2019, a anunţat miercuri ministrul Comunicaţiilor Alexandru Petrescu, la...
Ministrul Comunicaţiilor Alexandru Petrescu a reacţionat la informaţiile cu privire la o posibilă plecare a companiei Telekom din România, precizând că Ordonanţa 114 nu este un element care să influenţeze vânzarea afacerii.
Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), va lansa, pe 2 mai, un număr unic pentru raportarea atacurilor cibernetice.
Un protest al sindicaliştilor din compania Telekom este programat să aibă loc de la ora 16.00, în faţa Ministerului Comunicaţiilor, oamenii reclamând "miile de concedieri abuzive, mascate obscur si petrecute în ultimii ani", volumul mare de muncă şi ...
Auditul efectuat de Curtea de Conturi asupra Ministerului Comunicaţiilor a scos la iveală faptul că, în perioada 2007 – 2016, instituţia a cumpărat cu bani statului 82 de studii, majoritatea nefiind folosite niciodată, altele fiind destinate unor pro...
Peste 100 de milioane de lei (21,7 milioane de euro) a cheltuit România, printr-un singur minister, în numai 9 ani, pe studii care nu au fost folosite, pe site-uri care au rămas neutilizate de ani buni şi pe proiecte care nu au existat niciodată.
Lucian Şova a fost propus să preia mandatul de ministru al Transporturilor în Guvernul Dăncilă, după ce el a fost ministru al Comunicaţiilor în Guvernul Tudose. Anul trecut, pe 20 iunie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au clasat dosarul p...
Capitalizarea Poştei Române se face cu respectarea reglementărilor în domeniul concurenţei, a anunţat joi Ministerul Comunicaţiilor, într-un comunicat.
Majorarea capitalului social la Poşta Română ar trebui făcută prin respectarea reglementărilor privind ajutorul de stat, consideră reprezentanţii Fondului Proprietatea, acţionarul minoritar al Companiei Naţionale....
Proiectul Ro-Net, care vizează construirea unei infrastructuri naţionale de broadband în zonele defavorizate din România, este în grafic, astfel încât până la termenul de finalizare, august 2018, peste 700 de localităţi izolate din mediul rural vor f...
Discuţiile cu reprezentanţii BEI privind deschiderea unei linii de finanţare au fost purtate marţi de ministrul Comunicaţiilor Lucian Şova şi directorul interimar al CNPR, Elena Petraşcu.
„De ce vrea ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Lucian Şova să demită echipa de profesionişti care a realizat un profit de 18.3 milioane de lei, la Poşta Română în primele 8 luni ale anului”, întreabă Dante Stein, preşedintele Cons...
Preşedinta Organizaţiei de Femei din Bucureşti a PSD, Maria-Manuela Catrina, a fost numită, vineri, prin decizie a premierului Sorin Grindeanu secretar de stat în Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Catrina a devenit cunoscută p...
Ministerul Comunicaţiilor a decis să elimine plafonul de 10.000 de dolari obligatoriu pentru scutirea de impozit pe salarii aplicată sectorului IT. Astfel, în urma deciziei publicate miercuri de către Minister, programatorii vor putea beneficia de sc...
Şeful Cancelariei premierului Dragoş Tudorache, care ocupă în prezent şi funcţia de ministru interimar al Comunicaţiilor, a declarat vineri, la o întâlnire cu reprezentanţii sectorului IT, că Ministerul Comunicaţiilor nu va dispărea odată cu crearea ...
Prim-ministrul Dacian Cioloş a declarat că va discuta cu ministrul Comunicaţiilor, Marius Bostan, despre afirmaţiile făcute de acesta în legătură cu sistemul de educaţie din România şi cu salariile profesorilor, premierul precizând că ele nu reprezin...
Proiectul de lege a securităţii cibernetice nu prevede reglementarea reţelelor wi-fi cu parole publice sau lăsate fără parole, dar acestea creează breşe de securitate, astfel că Ministerul Comunicaţiilor evaluează oportunitatea unor măsuri de regleme...
Dacian Cioloş nu mai este singurul sălăjean din cabinetul său. Zălăuanul Sorin Mureşan, fost consilier al primarului Radu Căpîlnaşiu şi fost preşedintele al Forţei Civice Sălaj, ocupă de săptămâna aceasta funcţia de director de cabinet al ministrului...
Bugetul pentru 2016 al Ministerului Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională a fost aprobat, sâmbătă, în unanimitate şi fără amendamente de parlamentarii din Comisiile reunite de Buget-Finanţe. Ministrul Comunicaţiilor, Marius Bostan, a dec...
Compania Naţională Poşta Română a anunţat, miercuri, că a înregistrat în primele şapte luni un profit net de 18,3 milioane de lei (4,13 milioane de euro), la venituri de 655 de milioane de lei (147 de milioane de euro)....
Ministrul Comunicaţiilor, Sorin Grindeanu, are aproape şase luni de mandat, timp în care, după cum a declarat, s-a „simţit ca un pompier pentru proiectele vechi“. Am aflat de la el care sunt proiectele concrete ale Ministerului, la Adevărul Live.
Din martie anul viitor, elevii claselor a II-a vor lucra pe tablete, susţin guvernanţii. Dascălii şi experţii spun însă că acestea nu vor putea fi folosite de toţii copiii din ţară, având în vedere că mii de şcoli încă nu sunt conectate la internet s...
Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Răzvan Cotovelea, a declarat că a primit o comunicare de la Microsoft privind o posibilă extindere a suportului tehnic pentru Windows XP, după expirarea acestuia pe 8 aprilie.
Orice proiect IT&C mai mare de 2,5 milioane trebuie să fie avizat de un comitet în care va fi şi SRI
Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţiilor va trece toate proiectele din IT&C care trec peste valoarea de 2,5 milioane de lei printr-un comitet tehnico-economic din care va face parte şi Serviciul Român de Informaţii.
Domeniile .ro vor avea o taxă anuală de reînnoire. Suma va fi stabilită de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, la propupunerea RoTLD.
Guvernul va sesiza Parchetul General pentru verificarea unor posibile fapte de natură penală în cheltuirea de către Ministerul pentru Societatea Informaţională (denumit anterior Ministerul Comunicaţiilor), a banilor alocaţi din Fondul de rezervă buge...
Peste 1.500 de poştaşi din 21 de oficii din Bucureşti au întrerupt lucrul, nemulţumiţi că cei din conducerea Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) vor să impună un număr de zile neplătite şi să reducă programul de lucru pentru toţi salariaţii.
Ministerul Comunicaţiilor a oferit pe site-ul oficial poziţia României faţă de dezbaterile care au loc zilele acestea la Conferinţa Mondială de telecomunicaţii (WCIT 2012), unde se discută guvernarea şi reglementarea internetului....
Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a desemnat câştigătoare oferta depusă pentru furnizarea de servicii de consultanţă la privatizare Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR).
Ministerul Comunicaţiilor vrea să lanseze o aplicaţie web prin intermediul căreia firmele vor putea solicita rambursarea taxei pe valoarea adăugată (TVA), a declarat, marţi, ministrul de resort, Dan Nica.
Ovidiu Artopolescu, fost general manager la Microsoft România şi director pe proiecte complexe pentru zona central şi est-europeană Microsoft, va ocupa un post de secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor, la propunerea PNL.
Privatizarea Poştei Române se va încheia la finele acestui an, prin atragerea unui investitor, proces care va fi însoţit de restructurarea profundă a activităţii, pentru îmbunătăţirea situaţiei financiare, a declarat ministrul desemnat pentru Comunic...
Alegerea lui Nica pentru Ministerul Comunicaţiilor nu este surprinzătoare având în vedere că preşedintele PSD Galaţi a mai deţinut acest portofoliu între anii 2000- 2004...
Dan Nica, vicepreședintele PSD care a preluat portofoliul Comunicațiilor, a mai condus acest minister în guvernul Năstase. Numele lui Nica apare în dosarul de corupție „Poșta Română" în care a fost cercetat pentru abuz în serviciu, în cazul înstrăină...
Social-democratul Dan Nica a fost desemnat pentru portofoliul Comunicaţiilor, a anunţat, marţi seară, premierul desemnat, Victor Ponta.
Termenul convenit cu FMI pentru privatizarea Poştei Române este nerealist, recunoaşte ministrul Comunicaţiilor, Răzvan Mustea....
Poşta Română se pregăteşte să facă noi disponibilizări în luna aprilie – astfel 511 angajaţi vor fi concediaţi, conform Memorandumului cu Fondul Monetar International (FMI), asumat de Guvern, a anunţat vineri Ministerul Comunicaţiilor....
Ministerul Comunicaţiilor a introdus pe pagina web a instituţiei o secţiune în care va prezenta zilnic cheltuielile efectuate de minister şi centrele subordonate acestuia, răspunzând astfel unei solicitări formulate de preşedintele Traian Băsescu....
Ministerul Comunicaţiilor va deschide, luni, ofertele pentru licitaţia privind serviciile de expertiză economică, tehnică şi juridică în vederea atragerii unui investitor strategic minoritar la Poşta Română, contract estimat la 485.000 euro (TVA incl...
Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale sprijină administratorii de firme care vor să-şi îmbunătăţească productivitatea la nivelul afacerii, prin acordarea de fonduri europene....
Angajaţii Poştei Române au ieşit în stradă pentru a-şi cere drepturile. Aproximativ 2.000 de persoane protestează, de la ora 9.00, în faţa Ministerului Comunicaţiilor....
Ministerul Comunicaţiilor îşi propune să dezvolte un centru de salvare date pentru instituţiile statului, pentru a preveni pierderea acestora în urma unui dezastru....
Ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, Valerian Vreme, a declarat în cadrul unei conferinţe că orice român va avea şi în lumea virtuală o identitate. Cu ea, vom putea accesa aplicaţiile dezvoltate de instituţiile statului, de anul vii...
Preşedintele Centrului Naţional "România Digitală" (CNRD), Adrian Stănescu, a fost demis vineri, în locul său fiind numit Andrei Mitulescu, fost director în cadrul CNRD. Demiterea din structura subordonată Ministerului Comunicaţiilor vine la o zi dup...
Comisia Europeană dă României două luni să se conformeze normelor UE care prevăd o separare clară între factorii de decizie din domeniul telecomunicaţiilor şi furnizorii de servicii de telecomunicaţii, dând ca exemplu Romtelecom şi Radiocomunicaţii, ...
La rectificarea bugetară din 18 august, Ministerul Comunicaţiilor a primit 49,6 milioane de lei, în principal pentru serviciile de închiriere de licenţe aferente produselor Microsoft. În acelaşi timp, ţări precum Marea Britanie sau Germania apelează ...