ministerul afacerilor europene - ultimele știri
Șeful social-democraților a susținut necesitatea înființării unui nou minister și reducerea actualului număr de portofolii în Guvern, subliniind portofoliul ar putea avea scopul negocierii aderării la Schengen.
Victor Negrescu, ministrul delegat al Afacerilor Europene, a informat membrii Comitetului de Coordonare a Sistemului naţional de gestionare a Afacerilor Europene, în şedinţa care a avut loc miercuri, că au fost clasate două proceduri de infringement ...
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, va merge luni, la Bruxelles, pentru reuniunea Consiliului Afaceri Generale, unde se va aproba decizia Consiliului de autorizare a deschiderii negocierilor cu Marea Britanie privind ieşirea din ...
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a declarat, miecuri, la o dezbatere referitoare la preşedinţia română a Consiliului UE, faptul că exercitarea acestei preşedinţii este „cel mai important obiectiv al României“, asemănător ca im...
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, îi răspunde lui Dacian Cioloş în legătură cu pregătirea preşedinţiei române a Consiliului UE şi spune că adoptarea unui memorandum în 30 decembrie 2016, cu nişte linii teoretice fără corespond...
Ministerul Afacerilor Europene (MAEur) precizează că notificarea primită joi de la Comisia Europeană vizează presuspendarea integrală a programului privind Competitivitatea Economică şi parţială pentru programele Transport şi Regional....
Ministrul Afacerilor Europene Leonard Orban a declarat, astăzi, că în prezent România are o mare problemă de imagine în faţa structurilor europene şi că acest lucru contribuie la o exigenţă sporită şi conduce permanent la un risc de întrerupere sau s...
Ministrul Afacerilor Europene Leonard Orban a declarat că noul minister al fondurilor europene, a cărui înfiinţare a fost anunţată de premierul Victor Ponta după alegerile parlamentare, nu va viza să gestioneze banii, ci să asigure că regulile sunt r...
Ministrul Afacerilor Europene Leonard Orban a declarat, astăzi, că începând cu luna ianuarie a anului viitor, va ocupa poziţia de membru în cadrul Curţii de Conturi Europene.
Leonard Orban, ministrul Afacerilor Europene, afirma ca în scurt timp vom afla răspunsul Comisiei Europene cu privire la programul POS DRU – Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.
Comisia Europeană a decis aplicarea unor sancţiuni pentru mai multe programe finanţate din bani europeni. Administratorii de proiecte susţin că nu e corect ca ei să plătească pentru greşelile statului.
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, va preda portofoliul pe care l-a deţinut din septembrie 2011, rezistând schimbărilor de culoare politică. Orban va fi reprezentantul României la Curtea Europeană de Audit, în Luxemburg....
Comisia Europeană (CE) va aplica României corecţii financiare definitive pentru cinci programe operaţionale, a confirmat aseară Ministerul Afacerilor Europene. Sancţiunile se vor aplica din cauza neregulilor descoperite de oficialii europeni în zona ...
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, joi, că în ceea ce priveşte o posibilă expulzare forţată din Franţa a romilor "există o legislaţie foarte clară, care trebuie respectată". Declaraţia lui Orban vine la o zi după ce ministrul f...
Sute de rromi pichetează Palatul Victoria, loc unde va avea loc întâlnirea dintre oficiali români şi doi miniştri francezi - Manuel Valls (Interne) şi Bernard Cazeneuve (Afaceri Europene).
La nici două luni după ce îl numise Ministru Afacerilor Europene, premierul Victor Ponta l-a nominalizat pe Leonard Orban la funcţia de comisar al Curţii Europene de Conturi din partea României.
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a anunţat că va prezenta Guvernului, "în maximum două săptămâni", propunerile referitoare la simplificarea procedurilor birocratice de accesare a fondurilor europene.
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, astăzi, că prezenţa sa în Guvernul Ponta este ca tehnocrat cu susţinerea politică a Partidului Conservator, însă preşedintele PC, Daniel Constantin, i-a promis că nu va fi nicio influenţă poli...
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat că este „practic imposibilă ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare(MCV) în această vară", deși autoritățile de la București spun clar că vizează acest lucru.
Rata de absorbţie la sfârşitul lunii martie a fost de 6,56% în creştere cu 0.26% faţă de luna precedentă şi cu aproape un procent faţă de sfârşitul lui ianuarie, în condiţiile obiectivul stabilit de la Palatului Victoria este acela de a ajunge, la sf...
Un centru de informare referitor la fondurile structurale şi de coeziune va fi inaugurat mâine, care a fost realizat printr-un proiect cu finanţare europeană....