mihai constantin - ultimele știri
Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a anunțat, joi, după ședința Executivului, că s-a decis menținerea mecanismului de plafonare a prețurilor la energie și gaze și aprobarea Programul național de investiții în infrastructură a unităților spitalicești.
Ștefan Lătescu, sportiv ce reprezintă Scorpions Iași, este omul momentului în kickboxingul românesc și nu numai. Sportivul în vârstă de doar 21 de ani a reușit o victorie impresionantă în Glory, cea mai tare promoție la nivel mondial.
Pe 30 septembrie, în 1964, să nășteau actriţa italiană Monica Bellucci și actorul român Mihai Constantin. În 1975, în aceeași zi, veneau pe lume gimnastul român Marius Urzică și actrița franceză Marion Cotillard, iar în 2015 se stingea din viață interpreta de muzică populară Lucreţia Ciobanu.
Rectificarea bugetară se va produce, cel mai probabil, în luna noiembrie, şi va fi analizată după intrarea în vigoare a proiectului de lege pentru care Guvernul şi-a angajat săptămâna aceasta răspunderea în faţa Parlamentului, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunțat că Executivul ia în calcul extinderea programului privind limitarea adaosului comercial la alimentele de bază.
Guvernul a decis alocarea a 160 de milioane de euro prin PNRR pentru dotarea a 3.000 de cabinete de medicină de familie, a 119 cabinete de planificare familială, a 200 de centre comunitare integrate pentru servicii de sănătate şi a 12 unităţi mobile de terapie intensivă neonatală.
Ce se întâmplă cu robotul ION. Primul consilier al Guvernului care folosește inteligență artificială
Noul purtător de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat că încă nu a interacționat cu robotul ION, arătând că are o curiozitate personală să îl cunoască „înainte de a fi pensionat, poate, înainte de termen”.
Jurnalistul TVR Mihai Constantin va fi noul purtătorul de cuvânt al Guvernului, potrivit unor surse ale Agerpres.
Mihai Constantin, responsabil pentru Politici Climatice şi Energetice (Climate & Energy Policy Officer) la WWF România, a explicat într-un interviu acordat Agerpres cum influenţează gazele naturale preţul energiei electrice.
Am văzut pentru prima oară, ‘’Oblomov ‘’, unul dintre marile spectacole ale ultimelor decenii, important nu doar pentru palmaresul regizoral al regretatului Alexandru Tocilescu sau al instituţiei producătoare, ci pentru tot ceea ce înseamnă teatrul r...
Joi seara, la Teatrul Naţional din Bucureşti a fost vernisată expoziţia de fotografie „WaterLear”, semnată Florin Ghioca, fotograful oficial al TNB. Au fost prezentate publicului 20 de portrete spectaculoase ale actorilor care joacă în „Regele Lear”,...
Vernisajul expoziţiei de fotografie „WaterLear”, cu imagini din culisele spectacolului „Regele Lear”, realizate de fotograful oficial al TNB, Florin Ghioca, va avea loc pe 19 decembrie, de la ora 18.30, în foaierul Sălii Mari al Teatrului Naţional di...
Începutul lunii august a adus la Iaşi o expoziţie subacvatică inedită: WaterLear, cu fotografii din spectacolul Regele Lear, din repertoriul Teatrului Naţional din Bucureşti.
S-a născut într-o familie de artişti, fiind fiul actorului George Constantin şi al mezzosopranei Iulia Buciuceanu, sora actriţei Tamara Buciuceanu, iar acest lucru l-a făcut pe Mihai Constantin să urmeze cariera tatălui său....
Teatrul Metropolis din Bucureşti a sărbătorit luni, 17 decembrie, 12 ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, actriţa Tamara Buciuceanu - Botez a fost la rându-i sărbătorită, după 65 de ani de carieră, în cadrul unei festivităţi la care au participat n...
Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti deschide anul 2018 cu premiera spectacolului „Orchestra Titanic”, de Hristo Boicev, în regia lui Felix Alexa. După avanpremierele din 13 şi 14 ianuarie, premiera oficială se va bucura de prezenţa autorul...
Două spectacole, premiere recente de la Teatrul Naţional Bucureşti şi de la Teatrul Bulandra, „Regele Lear“ şi, respectiv, „Macbeth“, ridică mari semne de întrebare asupra acestor producţii.
Actorul Mihai Constantin (52 de ani) vorbeşte despre tatăl său, George Constantin, căruia-i calcă pe urme în spectacolul „Regele Lear“, de la Naţional. Actorul, fost interpret al lui Ionică din „Liceenii“, dar cu o carieră apreciată mai ales în teatr...
Interpretul contelui Gloucester din recenta premieră de la TNB, „Regele Lear“, actorul Ioan Andrei Ionescu, l-a jucat şi pe Brâncuşi, şi pe bolnavul din „Anonimul veneţian“, dar spune că nu ar refuza nimic din ce a fost scris de Marele Will. Pentru I...
La 46 de ani după ce tatăl său, actorul George Constantin, dădea viaţă unui Lear antologic, actorul Mihai Constantin urcă pe scena Sălii Mari a TNB în acelaşi rol.
Lungmetrajul „De ce eu?“ va fi lansat pe DVD vineri, de la ora 19.45, la librăria Cărtureşti Carusel din Bucureşti, în prezenţa regizorului Tudor Giurgiu şi a actorilor Emilian Oprea, Mihai Constantin şi Andreea Vasile, care vor acorda autografe.
„Visul unei nopţi de vară”, în regia lui Petrică Ionescu, care îşi propune să dezvăluie universul clocotind de erotism al textului, va avea primele reprezentaţii pe scena de la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), pe 29 noiembrie şi pe...
Ligia Munteanu, co-prezentatoarea Telejurnalului de seară de la TVR 1, a refuzat propunerea de a prezenta jurnalul de dimineaţă de la postul public, scrie Paginademedia.ro.
Din 14 septembrie, Telejurnalul TVR va avea un format îmbunătăţit, formule noi de prezentare şi pachet grafic nou, potrivit unui anunţ al postului public.
Mă sună zilele trecute o prietenă, ca să mă întrebe dacă am văzut interviul cu Stelian Tănase la TVR. Nu-l văzusem, fiindcă mi-am anulat abonamentul la cablu de vreun an ṣi jumătate, dar nu am încetat să plătesc taxa pentru televiziunea publică, pe f...
La mijlocul săptămânii ce se încheie, miercuri sau joi, SRTV a izbutit să plătească o datorie mai veche, ajunsă aproape de prescriere, de ceva mai mult de 10 milioane de lei. Datoria ce a determinat ANAF să decidă cu o săptămână înainte blocarea cont...
CONŞTIINŢĂ Chiar dacă este discutabilă calitatea de „erou“ a procurorului Cristian Panait, regizorul Tudor Giurgiu realizează în filmul său „De ce eu?“ o metaforă a justiţiei bazate pe principii şi a profesiei exercitate cu idealism....
Actorul Mihai Constantin, care joacă rolul şefului procurorului Cristian Panait în filmul „De ce eu?” al lui Tudor Giurgiu, a dezvăluit pentru Adevărul cum este rolul de „lichea amabilă”, de torţionar al subalternului....
Filmul Lui Tudor Giurgiu este un film mai mult pentru cei care vor să ştie interioarele murdare ale statului român în perioada guvernării Iliescu-Năstase. Interpretarea lui Emilian Oprea şi a lui Mihai Constantin, dar mai ales moartea suspectă, nici ...
Mult aşteptatul film "De ce eu?" al regizorului Tudor Giurgiu a fost prezentat pentru prima dată publicului bucureştean, chiar dacă lungmetrajul inspirat din cazul procurorului Cristian Panait nu este încă gata....
Regizorul Felix Alexa spune că realitatea sufocantă de la noi l-a făcut să ţină cont de ea şi să o reflecte, cu cinism, în ultimul său spectacol, „Revizorul“ de Gogol, care a avut recent premiera la Teatrul Naţional din Bucureşti....
Președintele suspendat, Traian Băsescu, a avut o dispută cu moderatorul emisiunii TVR în care a fost prezent, marți seara, el spunându-i jurnalistului că ştie "linia" TVR, dar ar trebui să fie lăsat să vorbească, dacă tot a fost invitat.
Primul loc îi revine comediei „Naşa“, cu aproape 27.000 de spectatori, iar poziţiile doi şi trei sunt ocupate de filmele „Ursul“ şi „Loverboy“....
Filmul unei generaţii, „Liceenii“, împlineşte în octombrie 25 de ani de când a fost lansat. Într-un sfert de deceniu, a fost văzut şi revăzut de generaţii de adolescenţi care şi-au regăsit propria poveste în poveştile protagoniştilor – Dana, Mihai, I...
Regizorul David Esrig începe astăzi, la Academia „Athanor“ din Burghausen, un atelier cu spectacolul care i-a fost interzis în România în 1973. Producţia „Furtuna“, reluată după aproape 40 de ani, se va juca din 2012 la „Bulandra“, din distribuţie f...
Tinerii luptători legitimați la clubul Cotnari-Scorpions din Iași au făcut legea la recent încheiatele Campionate Naţionale de K1 amatori pentru juniori de la Bucureşti....
Teatrele din Bucureşti şi din ţară se trezesc la viaţă, reluând spectacolele de succes ale anului trecut şi revigorându-şi repertoriul cu producţii în premieră. Radu Afrim, Silviu Purcărete, Alexandru Tocilescu, Ion Caramitru şi Dragoş Galgoţiu regiz...
După ce a ratat un premiu UNITER, actorul joacă în spectacolul „S-a sfârşit cum a-nceput”, care va avea premiera la 3 iunie, la Teatrul Naţional din Bucureşti. La Teatrul Metropolis, artistul repetă rolul Falstaff din „Nevestele vesele din Windsor“, ...
Ieşenii amatori de senzaţii tari s-au înghesuit să vadă turneul piramidal din sala Cotnari-Scorpions din Iaşi, unde luptători amatori din toată regiunea şi-au măsurat forţele....