merlin - ultimele știri
Nu mai puţin de 56 de peroane, în mare parte asistenţi personali ai persoanelor cu handicap, dar şi angajaţi din Primăria Slobozia Bradului au fost recompensaţi cu bani pentru activitatea pe care au desfăşurat-o.
Un bibliotecar a descoperit la Biblioteca Centrală din Bristol o carte din secolul al XVI-lea ce cuprindea ca „file albe” fragmente ale legendei regelui Arthur datând din epoca medievală. Acesta se documenta despre practicile de reciclare a pergamen...
Cererea de spectacole de teatru pentru copii este cu siguranță peste medie în Timișoara. Noua stagiune a Teatrului Merlin, care începe săptămâna viitoare, va avea aproape de două ori mai multe reprezentații față de anii trecuți.
La aniversarea a 162 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, Teatrul pentru copii și tineri Merlin a pregătit un spectacol special, dedicat acestuia. Într-o montare originală, Luceafărul va străluci pe scenă mai ales pentru micuții care au nevoie s...
Sala Teatrului Merlin este unul dintre puţinele locuri în care publicul plânge şi dansează odată cu eroii de pe scenă, în fiecare duminică dimineaţă. Cei mici vor vedea exemplele frumoase ale altor copii de vârsta lor, cu ocazia proiectului de promov...
Cele mai cunoscute opere clasice ale tuturor timpurilor, transpuse pentru cei mici, cu păpuşi, măşti şi pantomimă - Teatrul „Merlin" lansează o provocare atât copiilor, cât şi părinţilor. În acest sfârşit de săptămână, tinerii au ocazia să îşi îmbogă...