medici tineri - ultimele știri
Deputaţii au votat marţi, 16 aprilie, un proiect de lege potrivit căruia unii medici vor putea să-şi prelungească activitatea şi să-şi păstreze funcţiile până la 70 de ani şi chiar după această vârstă. Această prevedere atrage revolta medicilor tiner...
Medicii rezidenţi de la Spitalul Sfântul Ioan din Capitală vor să protesteze după ce au fost înştiinţaţi, de către conducerea unităţii sanitare, că nu vor mai primi tichete de masă începând cu luna ianuarie a anului următor.
Medicii rezidenţi au aflat, cu stupoare, că odată cu intrarea în vigoare a Legii salarizării, nu vor mai beneficia de bursa lunară de 670 de lei, pe motiv că nu mai există baza legală pentru aceste plăţi. Bursele fuseseră anulate pentru că urma să li...
Mai mulţi medici trecuţi de vârsta pensionării dar care încă mai activau în Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila au fost scoşi de pe lista de colaboratori ai unităţii medicale, începând din luna martie. Conducerea spitalului a motivat decizia prin nec...
54 de medici noi a „achiziţionat” Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina în ultimii patru ani, iar alţi 52 de medici rezidenţi sunt aşteptaţi în spital în anii următori, astfel că media de vârstă a scăzut sub 45 de ani....
Rezidenţiat 2015. Începând din acest an, examenul de rezidenţiat va fi organizat de Ministerul Educaţiei, prin intermediul universităţilor de medicină şi farmacie din ţară şi nu de Ministerul Sănătăţii, aşa cum s-a întâmplat până acum.
Exodul medicilor în străinătate se resimte puternic în cel mai sărac judeţ al ţării, unde rezidenţii refuză să vină. Posturile de rezident pe post scoase la concurs de spitalele vasluiene la finele anului trecut au rămas neocupate
Examenul de rezidenţiat care a avut loc duminică a fost mai greu decât anul trecut, au apreciat cei mai mulţi absolvenţi de Medicină. Chiar şi cei care au obţinut punctaje mari, de 890 de puncte din maximum de 950, spun că grilele au fost mai dificil...
Universităţile de medicină şi farmacie din şase centre din ţară vor organiza duminică, 17 noiembrie, examenul de rezidenţiat. Potrivit Ministerului Sănătăţii, peste 5.000 de tineri absolvenţi s-au înscris pentru cele 3.879 locuri şi posturi scoase la...
Peste 5.200 de absolvenţi ai facultăţilor de medicină şi farmacie s-au înscris anul acesta la examenul naţional de rezidenţiat. Ministerul Sănătăţii a scos la concurs un număr de 3.026 de locuri pentru toate specializările în centrele universitare la...