marius stan - ultimele știri
Dr. Marius Stan, liderul programului de materiale inteligente de la Laboratorul Național Argonne și profesor asociat la Universitatea Chicago și Universitatea Northwestern, a vorbit la Pitești despre impactul actual al Inteligenței Artificiale.
Fostul adjunct al şefului IGPR, chestorul de Poliţie Marius Voicu, aflat în grupul de 18 poliţişti vizaţi de Corpul de Control al MAI în legătură cu modul de acţiune în cazul poliţistului Eugen Stan, acuzat de agresiuni sexuale, a fost numit director...
Teze şi antiteze la Washington, cea mai recentă carte apărută în România a profesorului Vladimir Tismăneanu (Editura Curtea veche, Bucureşti, 2017), beneficiază de o consistentă prefaţă semnată de Marius Stan. Discipol, colaborator (îmi vin acum în m...
Stan a declarat că îi era dor de fotbal şi că pentru moment nu mai este interesat de niciun fel de politică. De altfel, fostul primar al Galaţiului are probleme cu mandatele de consilier local şi judeţean pe care le-a obţinut, dar care nu i-au fost v...
Omul de afaceri Dan Adamescu a murit în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 68 de ani. Adamescu executa, din 27 mai 2016, pedeapsa de patru ani şi patru luni primită în dosarul în care a fost acuzat că a mituit doi judecători pentru pronunţarea ...
Curtea de Apel Galaţi a stabilit printr-o decizie definitivă că hotărârea de constituire a forului deliberativ local, precum şi cea de a alegere a viceprimarilor, au fost date cu respectarea legii. Aleşii au la dispoziţie 15 zile să emită o hotărâre ...
După un întreg circ creat de PSD prin invalidarea mandatului de consilier judeţean al fostului primar Marius Stan, justiţia a limpezit apele, stabilind că hotărârea de constituire a Consiliului Judeţean Galaţi a fost dată cu respectarea legii....
După ce Tribunalul Galaţi a declarat ilegală atât hotărârea de constituire a Consiliului Local Galaţi, cât şi pe cea privind alegerea viceprimarilor, aleşii locali se pregătesc mâine să voteze nu mai puţin de 26 de proiecte de hotărâri....
Situaţie nemaiîntâlnită în ultimii 25 de ani în România. Un consiliu judeţean şi un consiliu local vor fi dizolvate în urma unor decizii ale instanţelor de judecată. Totul a pornit după ce fostul primar Marius Stan a acţionat în judecată cele două in...
Nu ştiu, e foarte posibil să mă înşel, dar am adesea impresia că, în mentalul colectiv european, cu Lenin se întâmplă ceea ce se întâmplă în România cu Gheorghiu Dej....
La Galaţi se înregistrează o situaţie nemaiîntâlnită în istoria postdecembristă a României. Un consiliu judeţean va fi dizolvat ca urmare a unei decizii a justiţiei....
Tribunalul Galaţi a decis astăzi să anuleze atât hotărârea de constituire a Consiliului Judeţului Galaţi, cât şi pe cele de numire a preşedintelui şi vicepreşedinţilor forului deliberativ judeţean....
Marius Stan a acţionat în judecată Consiliul Local şi Consiliul Judeţului Galaţi, cerând anularea hotărârilor prin care i-au fost invalidate mandatele de consilier local şi consilier judeţean....
Consilierii PNL şi UNPR au părăsit şedinţa de constituire a noului for deliberativ judeţean deoarece PSD, care a obţinut majoritatea mandatelor de consilieri judeţeni, ar fi refuzat să negocieze ”proiectele de dezvoltare ale judeţului”....
Edilul a preferat să se adreseze gălăţenilor prin intermediul contului său de Facebook. El a criticat faptul că gălăţenii au lipsit în masă de la vot ceea ce a favorizat partidele mari, cu „nucleu electoral dur”.
Declaraţia aparţine primarului Galaţiului şi s-a produs după ce Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a spus public, la un miting electoral, că îşi cere scuze gălăţenilor că i-a îndemnat acum patru ani să voteze cu Marius Stan.
Fostul preşedinte al României a mai spus şi că podul peste Dunăre se putea face încă de acum câţiva ani, la Măcin (cu conexiune cu Brăila), „dacă guvernele, inclusiv Guvernul Boc, ar fi fost mai eficiente”.
Evenimentul a avut loc luni, 30 mai 2016, la Institutul Bancar din Bucureşti, în prezenţa ministrul Finanţelor, Anca Paliu Dragu, şi a ministrul Comunicaţiilor, Marius Bostan.
Vladimir Tismăneanu şi Marius Stan au prezentat, miercuri, 25 mai, la Librăria Bizantină din Bucureşti, volumul “Dosar Lenin. Vraja nihilismului”, o carte ”de filosofie politică”, apărută recent la Curtea Veche Publishing, în continuarea seriei încep...
Sloganul electoral al actualului primar al municipiului Galaţi, Marius Stan, s-a bazat, la alegerile din 2012, pe ideea de „Noul Galaţi”. În campanie, Stan promitea o înnoire spectaculoasă a oraşului, începând cu aparatul administrativ şi terminând c...
Cei doi aleşi au lăsat cu gura căscată miile de oameni aflaţi la promenadă pe Faleza Dunării după ce au apărut, duminică 24 aprilie, într-o ipostază cel puţin jenantă: îmbrăţişaţi, pe o trotinetă electrică, ca doi puştani de şcoală primară.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a informat că Marius Stan s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iunie 2012 - 14 ianuarie 2015, întrucât a deţinut simultan funcţiile de primar al municipiului Galaţi şi administrator al firmei M...
Invitaţia a fost lansată de Marius Stan, primarul municipiului Galaţi, cu ocazia Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), reuniune care a avut loc la Bucureşti.
Baia Comunală, ale cărei lucrări de modernizare au fost finalizate pe 1 aprilie şi au costat peste un milion de euro, ar fi trebuie să fie dată în folosinţă de luni, 4 aprilie, însă este în continuarea sub lacăt. Între consilierii locali şi primarul ...
Primăria municipiului Galaţi a organizat astăzi o masă rotundă cu tema „Impozite şi taxe locale”. Evenimentul s-a derulat în parteneriat cu Asociaţia „Tehnopol” şi Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi - CECCAR, filiala Galaţi.
Între cei doi există un vechi diferend, care nu a putut fi soluţionat nici măcar în urma intervenţiei şefilor celor două organizaţii judeţene ale partidelor din care fac parte Florin Popa şi Marius Stan. Surse din Primăria Galaţi ne-au dezvăluit că c...
Sunt şanse foarte mari ca sezonul 2015-2016 să fie ultima iarnă cu sistem public de termoficare la Galaţi. Perspectivele sunt sumbre în privinţa repornirii sistemului din toamnă, iar analiza situaţiei arată că la mijloc sunt numeroase aranjamente pol...
Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, se întâlneşte astăzi, la Bucureşti, cu oficialii Ministerului Energiei pentru a discuta problema termoficării oraşului. La discuţii vor participa şi reprezentanţii Romgaz, Transgaz şi Electrocentrale Galaţi.
Deoarece Administraţia Naţională de Meteorologie prognozează scăderea semnificativă a temperaturilor în următoarele zile şi instalarea gerului, primarul Marius Stan a dispus intervenţia continuă a utilajelor specifice pentru combaterea fenomenului de...
Kaka Kaladze, Theodoros Zagorakis, Romário, George Weah sau Gianni Rivera sunt doar câţiva dintre foştii mari fotbalişti care au au îmbrăţişat cu succes o carieră politică.
Primarul Marius Stan acuză angajaţii din instituţie că au sabotat licitaţia organizată de Primărie pe SEAP şi ameninţă cu plângeri penale împotriva celor care au înaintat un caiet de sarcini incomplet.
Ceremonia va avea loc pe 11 decembrie 2015, de la ora 11,00, la Teatrul Muzical ”Nae Leonard”. Evenimentul va fi urmat de un spectacol de revistă, oferit gălăţenilor de Primărie care au depăşit o jumătate de secol în doi.
Societatea Calorgal a acumulat în lunile august-noiembrie pierderi de 3,3 milioane de lei. Iniţial, ceruse Consiliului local acoperirea unor pierderi de 5 milioane, însă solicitarea a fost respinsă de consilieri, pe motiv că este fantezistă. Marţi, d...
Marius Stan s-a declarat nemulţumit de modul cum Cristian Istrate a gestionat societatea publică de furnizare a apei calde şi căldurii în Galaţi. Sistemul preluat în vară de Calorgal funcţionează dezastruos, iar societatea este generatoare de pierder...
Împrumutul de 20 de milioane de lei necesar pornirii sistemului public de încălzire este rambursabil în 20 de ani şi poartă o dobândă de circa 3,5-4,5% pe an (3%, plus ROBOR). Dacă sistemul public nu devine eficient, iarna viitoare autorităţile nu v...
Parcul se află pe strada Regiment 11 Siret (în spatele complexului Ţiglina, pe vechiul amplasament al orăşelului copiilor) şi este prevăzut cu instalaţii de joacă pentru toate categoriile de vârstă, terenuri de sport, tiroliană şi, desigur, spaţii ve...
Premiul, care este legat de investiţiile locale în locuinţe sociale, a fost ridicat de primarul Marius Stan, în cadrul unei gale organizată săptămâna trecută la Braşov.
Nu mai puţin de 38 de imobile vor fi achiziţionate şi demolate de Primărie, cu scopul de a duce la final două proiecte edilitare foarte importante: lărgirea la patru benzi a străzii Traian (din Barieră şi până pe Faleză) şi modernizarea zonei din apr...
Municipalitate gălăţeană tocmai a finalizat procedurile de licitaţie pentru lucrările de izolare termică a apartamentelor din 11 blocuri de locuinţe din oraş. Lucrările includ şi reabilitarea faţadelor, schimbarea tâmplăriei, precum şi înlocuirea ţev...
Edilul Galaţiului a precizat că municipalitatea a plătit în ultimii trei ani subvenţii pentru apa caldă şi căldură însumând aproape 18 milioane de euro, bani de care au beneficiat doar cei care se încălzesc centralizat, adică 60% dintre gălăţeni. Cei...
Oţelul încasează lovitură după lovitură, în ultima perioadă. După retrogradarea din prima ligă, evacuarea de pe stadionul "Oţelul" şi apoi vestea că stadionul “Zoltan David” nu poate fi omologat pentru liga secundă, care a determinat alegerea stadion...
Fuziunea din ASC Oţelul Galaţi şi Metalosport a fost parafată, marţi, iar primarul Marius Stan a promis că va susţine financiar şi moral noua grupare, al cărei obiectiv este promovarea în liga a doua. Se pare că echipa va putea evolua, ca efect al fu...
Galaţiul se află de peste două luni în Evul Mediu. Sistemul de termoficare al oraşului a intrat în faliment, iar peste 200.000 de gălăţeni îndură lipsa apei calde, fie că sunt rău platnici sau au facturile la zi. Mai mult decât atât, aproape 10.000 d...
Tensiunile au apărut încă de la începutul şedinţei. Primarul Marius Stan a încercat să îi explice prefectului, pe un ton ridicat, faptul că degivrarea nu este momentan un proiect, ci doar o idee care a fost discutată într-un cerc restrâns.
Cine au fost magnaţii comunismului în România şi ce au lăsat în urmă aceşti exponenţi ai răulului în istorie? Există un tipar anume de educaţie al acestora? Cât a contat doctrina şi cât – dorinţa de parvenire? Vladimir Tismăneanu a răspuns la aceste ...
Marius Stan, fost preşedinte al clubului până în 2012, afirmă că decizia lui Dan Adamescu de a muta sediul social a FC Oţelul în Capitală a fost una „neprofesionistă şi complet neinspirată”....
Actualul primar la Galaţiului, fost preşedinte al Oţelul Galaţi, a arătat documentele prin care din conturile clubului au fost scoase, prin contracte controversate de asigurare, 5,5 milioane de euro....
Edilul a avansat pentru prima oară ipoteza că proprietarii de apartamente vor putea încheia contracte individuale pentru furnizarea de apă şi de căldură. Contracte individuale vor fi şi pentru apa rece....
Marius Stan a trebuit să ofere judecătorilor o serie de lămuriri cu privire la modul cum a fost acordată subvenţia către clubul de fotbal FCM Dunărea Galaţi. Alături de el au depus mărturie si doi angajaţi ai Poliţiei....
Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, a avut discuţii cu reprezentanţii unor organizaţii non-guvernamentale din Bucureşti şi Marea Britanie pe tema gestionării problemelor legate de câinii fără stăpân.
Primăria Galaţi va plăti către Electrocentrale 4,8 milioane de lei, la care se va adăuga o plată de 1,2 milioane de lei efectuată de Apaterm. În aceste condiţii, se adună şase milioane de lei, adică exact suma cerută de Electrocentrale pentru a nu tă...
Partidele din opoziţia locală se pregătesc de ample manifestări de stradă şi chiar de strângerea de semnături pentru organizarea unui referendum pentru demiterea primarului Marius Stan.
În timp ce fostul viceprimar Nicuşor Ciumacenco acuză autoritatea locală că a alocat fondurile pentru reparaţiile din şcoli mult după începutul anului şcolar, elevii şi cadrele didactice fiind nevoite să-şi desfăşoare activitatea în adevărate şantier...
Asta după ce săptămâna trecută Apaterm Galaţi, societatea care se ocupa de distribuţia agentului termic şi a apei calde menajere pentru 60.000 de apartamente din Galaţi a intrat în faliment.
Vorbim despre un raport dat publicităţii de Curtea de Conturi potrivit căruia Gala de Box organizată de Primăria Galaţi în luna februarie ar fi avut mai multe nereguli financiare. Curtea de Conturi spune că Primăria nu poate justifica cheltuieli de p...
La aproape trei săptămâni de la expirarea controversatei „Ordonanţe Dragnea” referitoare la migraţia politică, PSD este cel mai câştigat partid (a luat cinci primari şi 55 de consilieri) iar cea mai mare pierdere a suferit-o partidul lui Dan Diacones...
Diplomatul britanic s-a aflat într-o vizită de lucru de două zile în oraşul nostru, pentru a cunoaşte mai bine realităţile economice, sociale şi politice din zonă, având în vedere că a preluat postul în august 2014.
Este vorba despre 115 elevi şi 89 de cadre didactice din şcolile şi liceele gălăţene, care sunt medaliaţi cu aur şi argint la olimpiade. Valoarea totală a premiilor se ridică la 121.000 lei....