marghiloman - ultimele știri
Traficul auto pe strada Marghiloman din Buzău a fost închisă timp de câteva zeci de minute, din cauza unei scurgeri de gaze. Incidentul s-a produs la un imobil în curs de demolare, în momentul în care un perete s-a prăbuşit peste instalaţia de gaze.
Un nou festival prinde contur la Buzău. Publicul este invitat într-un loc încărcat de istorie, la prima ediţie a Festivalului “Buzăul lui Marghiloman”. În deschiderea, va susţine un concert trupa Vama.
O lecţie de istorie, presărată cu momente artistice, a fost organizată de Primăria Buzău, la comemorarea a 96 de ani de la moartea marelui om politic Alexandru Marghiloman. La eveniment a participat şi IrinaVlăducă-Marghiloman, strănepoata omului pol...
Proiectul pentru restaurarea şi punerea în valoare a conacului Marghiloman porneşte cu implicarea comunităţii locale din Hagieşti. Astfel, o serie de activităţi educaţionale şi de consultare vor avea loc în Bărăgan, în paralel cu lucrările de moderni...
Două maşini au fost serios avariate, iar trei dintre persoanele care se aflau în interiorul lor au fost rănite, în urma unui accident produs în Buzău. Evenimentul a avut loc după ce un şofer a efectuat o manevră imprudentă şi a lovit o maşină care ci...
Mai puţine cazuri de infectări cu Sars-CoV-2, faţă de ieri, dar s-a înregistrat si un nou deces. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Buzău, în ultimele 24 de ore, în judeţ au fost confirmate 13 de cazuri noi de COVID-19, doidintre pacienţi fiind t...
Reprezentanţii Complexului de Servicii pentru Persoane Vârstnice Alexandru Marghiloman din Buzău, azil declarat focar de coronavirus după confirmarea cu COVID-19 a 35 de persoane, 27 beneficiari şi 8 angajaţi, nu-şi explică de unde şi cum a ajuns vir...
Traficul rutier pe podul din zona Marghiloman a fost reluat joi când Primăria municipiului Buzău a făcut recepţia lucrării de reabilitare. Inaugurarea s-a făcut cu ceva întârziere pentru că dirigintele de şantier a ţinut ca şi partea pietonală să fie...
Anunţată iniţial pentru începutul acestei săptămâni, redeschiderea circulaţiei auto pe pasajul de la parcul Marghiloman a fost amânată. Decizia îi aparţine constructorului, care aşteaptă să finalizeze şi căile pietonale de pe cele două laterale.
După trei ani în care nu s-au întâlnit niciodată, tatăl tânărului găsit fără suflare în lacul Marghiloman şi-a văzut fiul în sicriu. Vasile Burtea va fi înmormântat miercuri, 18 decembrie, într-o extindere a cimitirului Sf. Gheorghe, la ieşirea din o...
Câţiva zeci de oameni care l-au cunoscut pe Vasile Burtea, tânărul de 18 ani găsit mort în lacul din parcul Marghiloman din Buzău, şi-au dat întâlnire în după-amiaza zilei de luni, 16 decembrie, la podul de pe care se presupune că s-a aruncat spre mo...
Trupul fără viaţă al unui bărbat a fost scos din lacul de pe domeniul Marghiloman de către pompierii buzoieni. Din primele informaţii reiese că ar fi vorba despre un tânăr, dar circumstanţele în care a murit nu sunt deocamdată cunoscute.
Începute cu o lună înainte, lucrările de reabilitare a podului Marghiloman au avansat rapid. Potrivit contractului, lucrarea trebuie să fie gata în august 2020, însă reprezentanţii firmei care execută lucrarea spun că podul ar putea fi reabilitat com...
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Buzău a fost convocat, vineri, de prefectul Carmen Ichim, pentru a lua măsuri în cazul podului Marghiloman, avariat în cursul dimineţii. S-a- decis, printre altele, închiderea traficului pe pod şi sub ace...
Domeniul lui Alexandru Marghiloman, om politic cu un rol aparte în Unirea de la 1918, va deveni un punct de atracţie turistică. Strănepoata lui Marghiloman şi autorităţile locale din Buzău pun la cale refacerea grădinii publice, unică la acea vreme î...
O ceremonie militară şi religioasă a avut loc, vineri, în Parcul „Alexandru Marghiloman” din Buzău, pentru comemorarea marelui om politic buzoian cu ocazia împlinirii a 94 de ani de la trecerea în nefiinţă a acestuia.
Un ceremonial militar şi religios s-a desfăşurat în apropierea statuii lui Alexandru Marghiloman, ridicată de autorităţi anul trecut. Prin evenimentul de miercuri, autorităţile au adus un omagiu omului politic care a semnat docuemntul oficial al Unir...
Autorităţile buzoiene au decis să reabiliteze podul rutier din bariera Brăilei, care în ultimii ani s-a degradat foarte mult. Construit în urmă cu aproape cinci decenii, podul nu a beneficiat de nicio reparaţie capitală, devenind un pericol pentru si...
Măsură fără precedent luată de autorităţile buzoiene. În următoarele zile se schimbă porţile Parcului Marghiloman, urmând ca ulterior să fie interzis accesul vizitatorilor pe timpul nopţii.
Municipalitatea începe demersurile pentru construirea unei grădiniţe moderne în Parcul Marghiloman din Buzău, în vecinătatea Bisericii „Sfântul Toma”. Această construcţie va fi realizată de anul viitor cu fonduri europene.
Ionel Brătianu, preşedintele Partidului Naţional Liberal, şi Alexandru Marghiloman, preşedintele Partidului Conservator, au fost doi mari rivali politici.
La împlinirea a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, buzoienii l-au sărbătorit pe marele om politic buzoian Alexandru Marghiloman, cel care a semnat documentul oficial al Unirii în calitate de prim-ministru al României. În parcul domeniului...
O statuie din bronz care îl înfăţişează pe Alexandru Marghiloman va fi amplasată în parcul care i-a aparţinut politicianului buzoian. Va avea aproape trei metri înălţime şi va fi amplasată în apropierea Vilei Albatros, pe aleea principală. Investiţia...
Surpriză de neuitat, în ajunul Crăciunului, pentru bătrânii de la Căminul pentru persoane vârstnice „Alexandru Marghiloman” din Buzău. Doi cunoscuţi bucătari vor găti o masă caldă, cu preparate de sezon, iar tineri talentaţi de la Dance Music Experie...
A fost sistat temporar proiectul municipalităţii prin care grajdurile din parcul Marghiloman urmau să intre în reabilitare şi să fie dotate cu toate cele necesare adăpostirii unor ponei şi cai aduşi de la herghelia Cislău. Reabilitarea grajdurilor şi...
Buzăul este locul de desfăşurare a unui eveniment cultural inedit. Expoziţia intitulată „Călătorie în jurul tigrului”, cu lucrări de pictură şi sculptură semnate de trei artişti buzoieni, a fost amenajată în fostele grajduri de la conacul Marghiloman...
Un nou centru pentru bătrâni ar urma să fie construit în Buzău, din fonduri proprii sau în urma contractări unor credite. Autorităţile au în vedere căutarea unui spaţiu adecvat pentru construirea unităţii care va intra în componenţa Direcţiei de Asis...
Aproape jumătate dintre angajatii Complexului de Servicii pentru Persoane Vârstnice „Alexandru Marghiloman” şi-ar putea pierde slujba, deoarece azilul nu mai poate efectua serviciile de îngrijire la domiciliul bătrânilor, odată cu trecerea în subordi...
Un bătrân de 75 de ani a fost victima unui accident produs pe strada Alexandru Marghiloman, în dreptul Poştei din Micro V. Bărbatul avea în mâini două găleţi cu roşii şi a ales să traverseze prin loc nepermis. Şoferul excavatorului a spus că nu l-a v...
Despre conacul de la Hagieşti nu prea a auzit nimeni, cu condiţia să nu fie din zonă sau vânător de ruine care brăzdează România. Casa aceasta boierească, odinioară aflată în proprietatea lui Alexandru Marghiloman, se luptă de vreo şase decenii să su...
De mai bine de un an, copiii buzoienilor şi tinerii care vor să descopere tainele actoriei au la dispoziţie un club de teatru care tinde să ajungă pepinieră pentru viitorii maeştri ai scenei, alături de Liceul de Arte ”Margareta Sterian”. Celor aprox...
O tânără de 34 de ani a ajuns în această după-amiază la spital, după ce a fost lovită de un indicator rutier. Incidentul s-a produs pe strada Horticolei, în zona Parcului Marghiloman, din Buzău. Victima a ajuns la spital.
România a intrat într-o debandadă aproape caragielească în anii neutralităţii: ţăranii erau temători faţă de război, dezbaterile din presă deveniseră mai degrabă pamflete şi calomnii, iar în ochii opiniei publice, obiectul dorinţei românilor pendula ...
Ferdinand I suferea de o timiditate aproape patologică. Era un introvertit. Aflat pe tronul României, a făcut totuşi acest mare act de curaj: a plecat capul în faţa dorinţei poporului român, a ridicat sabia împotriva ţării natale, a călcat pe testame...
Ministerul Culturii şi instituţiile subordonate acestuia tratează istoria cu indiferenţă. Conacul Marghiloman din Ialomiţa, o bijuterie arhitectonică de la sfârşitul secolului al XIX-lea, aşteaptă de 24 de ani să fie reabilitat. Vreme de 12 ani, stat...
Un tânăr din Buzău, beat şi fără permis de conducere, a provocat luni dimineaţă, în jurul orei 6.00, un grav accident rutier pe strada Alexandru Marghiloman. Şoferul se afla în maşină împreună cu soţia sa când, la un moment dat, a pierdut controlul v...
Povestea ascunsă a conacului lui Marghiloman, bântuit de fantoma fostului mare politician consevator
Una dintre cele mai importante clădiri istorice din Buzău, Vila Albatros, fosta reşedinţă a marelui om politic Alexandru Marghiloman, este şi ea printre edificiile învăluite în mister. O legendă urbană se referă la existenţa unui spirit care ar bântu...
Pereţii mai multor case de pe o importantă stradă din Buzău, Alexandru Marghiloman, sunt fisuraţi din cauza trepidaţiilor produse de vehiculele grele. Pe aici este ruta maşinilor care vin dinspre Brăila pentru a merge spre Braşov sau Vrancea. Un nou ...
Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”, amenajat în Vila Albatros, a fost deschis oficial, joi seară, în prezenţa autorităţilor locale, a oamenilor de cultură din Buzău dar şi a sute de oameni curioşi să viziteze clădirea monument. După inaugurare,...
Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”, amenajat în Vila Albatros, va fi inaugurat, mâine, după patru ani de lucrări de reabilitare realizate cu fonduri europene în valoare de 20 de milioane de lei. Evenimentul programat la ora 17.00 va mai cuprind...
Vila ”Albatros” din municipiul Buzău, care i-a aparţinut fostului prim-ministru conservator Alexandru Marghiloman, este un important reper pe harta turistică a zonei. Reşedinţa politicianului este spaţiul unde s-au conturat importante decizii istoric...
Alexandru Marghiloman a fost una din marile personalităţi publice din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Era printre cei mai bogaţi români din acea perioadă însă, după moarte, ”s-a ales praful” de averea impresionantă. O legendă spune că pierder...
Alexandru Marghiloman a fost unul dintre cei mai importanţi politicieni români, considerat „trădător de ţară” de posteritate, după ce şi-a asumat responsabilitatea formării unui consiliu de miniştri de sacrificiu, menit să semneze un armistiţiu umili...
Bătrânii internaţi în căminul ”Alexandru Marghiloman” din Buzău au îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare. Asta, deoarece aşezământul care le oferă adăpost şi îngrijire a împlinit zece ani de la înfiinţare. La eveniment au participat reprezentanţi ai Pr...
De la 1 iunie, Casa de Cultură "Ion Caraion" se desfiinţează, prin abrogareae hotărârii Consiliului Local al Municipiului Buzău de înfiinţare a acesteia. Angajaţii instituţiei care funcţiona provizoriu într-un sediu de pe strada Păcii vor fi preluaţi...
Reabilitarea Conacului Marghiloman s-a încheiat. Investiţia care a constat în restaurarea ansamblului ce include Vila Albatros şi parcul Marghiloman s-a ridicat la 20 de milioane de lei, lucrările fiind realizate printr-un program cu finanţare europe...
Sentinţa care spulberă emoţiile edililor buzoieni. Vila Albatros şi parcul din jur, care au aparţinut familiei Marghiloman, rămân în proprietatea municipalităţii buzoiene, după ce justiţia a respins definitiv cererea de retrocedare formulată de urmaş...
Soarta le-a fost potrivnică, ajungând la apusul vieţii în grija statului, părăsiţi de familii, dar au încă puterea să spere la un viitor mai bun. Jumătate dintre asistaţii unui cămin de bătrâni din municipiul Buzău au cerut urna mobilă pentru a-l vot...
Un număr de 40 de elevi din Franţa se află în aceste zile în Buzău, pentru un stagiu de practică în instituţiile medicale şi de asistenţă socială. Parteneriatul este parte a unui proiect european derulat de Şcoala Postliceală Sanitară Buzău şi Centru...
Aflat în prezent în proprietatea Primăriei Buzău, conacul Marghiloman, care este în curs de restaurare printr-un proiect european în valoare de peste 28 milioane de lei, a fost revendicat în instanţă de unica descendentă a lui Alexandru Marghiloman. ...
Trei liceeni din Buzău au ajuns, miercuri, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, după ce au fumat o ţigară cu etnobotanice. Tinerii au leşinat în curtea Liceului Teoretic „Alexandru Marghiloman”, acolo unde învaţă. Procurorii DIICOT a...
Peste 800 de obiective cu valoare de patrimoniu răspândite pe teritoriul întregului judeţ scriu, capitol cu capitol, istoria Buzăului. Siturile arheologice, chiliile unor pustnici din munţii Buzăului, vechile case ţărăneşti, conacele boiereşti, cimit...
FOTO Istoria modernă a oraşului Buzău, o îmbinare de poveşti despre oameni importanţi şi faptele lor
Episoade din viaţa unor importanţi români, precum domnitorul Cuza sau politicianul buzoian Alexandru Marghiloman, pot fi oricând considerate capitole din istoria modernă a Buzăului. Domnitorul Cuza a trecut prin Buzău imediat după Unire şi a lăsat în...
Unul dintre cele mai reprezentative ansambluri arhitectonice din Buzău, Conacul Marghiloman, va căpăta măreţia de odinioară, cu ajutorul unor fonduri de la Uniunea Europeană. Vila Albatros, clădirea principală a domeniului care a aparţinut marelui po...
Cel mai important monument istoric din zona de vest a judeţului Ialomiţa, conacul Marghiloman de la Hagieşti, a ajuns o ruină. Încercările Ministerului Culturii de a-i reda strălucirea pe care a avut-o la începutul secolului au stagnat. Fosta casă bo...
Proiectul de hotărâre privind reabilitarea Complexului Marghiloman cu finanţare externă dar şi o contribuţie locală, a fost aprobat. Costurile sunt estimate la 27,43 milioane de lei.S-a obţinut finanţarea, urmează licitaţia pentru atribuirea lucrăril...