manastirea putna - ultimele știri
Victimele masacrului petrecut pe 1 aprilie 1941 de la Fântâna Albă din Bucovina de Nord au fost comemorate în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la Mănăstirea Putna
Traseul tradițiilor și al mănăstirilor din Bucovina este atemporal – indiferent de sezon, este o adevărată binecuvântare pentru suflet și corp. Călătoriile pot fi făcute la pas, cu bicicleta, cu mocănița sau chiar și cu trăsura.
Peste 7.000 de credincioși din toată țara au venit marți, 15 august 2023, la Putna (Suceava), pentru a se ruga în zi de mare sărbătoare și pentru a participa la slujba oficiată cu ocazia Adormirii Maicii Domnului.
Pe 5 mai 2006, un mare om al culturii românești era înmormântat la Mănăstirea Putna, după dorința sa testamentară. Este vorba de academicianul Zoe Dumitrescu-Bușulenga, cunoscută în ultimii ani de viață ca Maica Benedicta de la Văratec.
Mitropolitul Ilie Iorest a fost canonizaţi ca „sfânt mărturisitor“ pentru apărarea ortodoxismului în Transilvania secolului XVII.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a transmis, joi, că prin semnarea contractelor pentru amenajarea de trasee cicloturistice, autoritățile sunt la zi cu toate jaloanele din PNRR.
„În România creşte influenţa unor mişcări naţionalist-religioase, care trimit la fascismul din perioada interbelică” - apreciază Oliver Jens Schmitt în cotidianul elveţian de limbă germană Neue Zürcher Zeitung.
Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Suceava a decis să-i testeze pe toţi călugării de la Mănăstirea Putna, după decesul unui bărbat care locuia în lăcaşul de cult....
Transferul a fost făcut cu un elicopter SMURD în după-amiaza zilei de marţi, 5 mai. Surse medicale susţin că pacientul era infectat cu noul coronavirus, avea probleme pulmonare grave şi era intubat. Transferul de la spital până la Aeroportul „Ştefan ...
Sunt multe legende care descriu modul în care domnitorul Ştefan cel Mare ar fi ales locul pentru ridicarea mănăstirii Putna. Poate cea mai cunoscută este cea care arată că voievodul „a tras ca arcul dintr-un vârvu de munte ce este lângă mănăstire. Şi...
Candidatul la alegerile prezidenţiale a cărui dispariţie a fost anunţată de SPP a fost găsit la Mănăstirea Putna. Stareţul Velnic Melchisedesc l-a văzut la slujba de seară, dar poliţiştii au aflat din alte surse despre locul în care se afla Peia....
Pe 2 iulie, la Mănăstirea Putna a avut loc o slujbă religioasă prilejuită de împlinirea a 515 ani de la moartea domnitorului Ştefan cel Mare. Lăcasul de cult a fost neîncăpător pentru cei care au vrut să se închine la mormântul voievodului....
În perioada 17 aprilie – 29 iulie, Mănăstirea Putna participă la expoziţia „Broderies de tradition byzantine en Roumanie. Autour de l’étendard d’Étienne le Grand” („Broderii de tradiţie bizantină din România. În jurul stindardului lui Ştefan cel Mare...
Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând de luni, o monedă din aur şi o monedă din alamă, pentru colecţionare, dedicate împlinirii a 550 de ani de la sfinţirea bisericii Mănăstirii Putna, informează BNR.
Mii de credincioşi au fost prezenţi astăzi, 15 august, la Mănăstirea Putna, unde a avut loc hramul bisericii. Pe lângă slujbă, pelerinii au putut circula cu trenul Suceava – Putna, repus în funcţiune după şase ani de pauză, dar au putut vedea şi coro...
Nu ştiu câţi dintre voi aţi fost la Mănăstirea Putna şi dacă acest lucru v-a îmbogăţit şi altceva decât colecţia de magneţi de pe frigider. Eu am fost ultima oară ieri şi vreau să povestesc cum a fost, pentru că articolele găsite prin presă sunt lapi...
Zilele libere au făcut ca abia la cinci zile de la incident să afle şi ITM Suceava ce s-a întâmplat. Totuşi, dacă Arhiepiscopia Sucevei ar fi anunţat pe 11 august 2017 ce a păţit Sebastian, probabil că oficalii de la ITM Suceava ar fi putut trimite u...
Un tânăr de 17 ani, care făcea practică la Mănăstirea Putna, a încetat din viaţă după un accident petrecut într-o zi de muncă. În ziua în care ar fi trebuit să afle cum a murit adolescentul, 22 de poliţişti se aflau chiar la mănăstire pentru a asigur...
Un accident petrecut la Mănăstirea Putna în ajunul ceremoniilor religioase dedicate hramului lăcaşului de cult i-a adus sfârşitul unui tânăr care-şi petrecea vacanţa printre călugări.
Preafericitul Daniel, Patriarhul României, se află zilele acestea la Mănăstiirea Putna pentru a participa la canonizarea Sfinţilor putneni Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei şi a ucenicilor săi, cuvioşii Sila, Paisie şi Natan. Patriarhul Daniel a...
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a condamnat în termeni duri una dintre legile privitoare la trecerea în proprietate privată a unor terenuri din patrimoniul statului român, în condiţiile în care eparhia pe care o conduce administrează 10.000 de he...
Comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu, a declarat, sâmbătă, la Mănăstirea Putna, că proiectul de reabilitare a lăcaşului de cult derulat prin Programul Operaţional regional (POR), în valoare de 3,3 milioane de euro, va fi finaliz...
10.000 de pelerini au fost prezenţi la Putna la slujba religioasă prijeluită de hramul Mănăstirii – Adormirea Maicii Domnului. La Putna a ajuns şi comisarul european Corina Creţu, care s-a arătat mulţumită de felul în care a fost reabilitată până în ...
Episcopul de Giurgiu, PS Ambrozie, a afirmat, sâmbătă, la Mănăstirea Putna, unde a oficiat Liturghia, că "nu se poate construi moschee în ţara voievozilor" şi că atunci când duc povara neamului pe umeri "pe unii îi lasă genunchii" şi s-au operat, adă...
Mănăstirea Putna se află într-un amplu proces de resturare, ce a început în vara anului trecut şi va fi finalizat până pe 31 octombrie 2015. Chiliile, Casa Domnească, instalaţiile electrice şi sanitare, precum şi aleile pentru turişti vor fi fie rest...
„Nimeni nu poate să treacă de umbra sa” spune un vechi proverb românesc. Despre Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei (1457-1504) s-a scris atât de mult, încât consider că prin rândurile de faţă nu pot decât să cinstesc memoria acestui domnitor, de la...
Ştefan cel Mare a condus Moldova, în perioada 1457 – 1504, fiind cel mai important domnitor al Principatului Moldovei. El a murit la vârsta de 70 de ani, din cauza unei răni netratate pe care a suferit-o în anul 1462, când a asediat Cetatea Chilia, f...
Bucovina este cunoscută ca una din cele mai spectaculoase zone din România. Printre cele mai frumoase locuri din Bucovina se numără: Cetatea de Scaun a Sucevei, Muzeul Oului de la Vama, Mănăstirea Voroneţ, Pietrele Doamnei, Vatra Dornei, Salina Cacic...
Legenda spune că oştenii lui Ştefan cel Mare au reuşit, într-o singură noapte, să mute de la Volovăţ la Putna şi să reconstruiască cea mai veche biserică din ţară, ridicată în urmă cu 665 de ani de Dragoş Vodă, primul voievod al Moldovei.
Călugării şi măicuţele de la mai multe mănăstiri din judeţul Suceava au refuzat să intre în posesia cardurilor de sănătate. Printre mănăstirile care au refuzat cardurile se numără Putna, Sihăstria Putnei, Suceviţa, Buda şi Moldoviţa. Reprezentanţii m...
Adevărul.ro vă prezintă câteva îndemnuri memorabile rostite de academicianul Dan Hăulică, în diverse împrejurări, la Mănăstirea Putna. Criticul de artă, care a murit duminică la vârsta de 82 de ani, va fi îngropat miercuri, de la ora 14.00, la Cimiti...
Zeci de mii de pelerini sunt aşteptaţi să participe, vineri, la praznicul Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea Putna. Pelerinii se vor închina la mormântul Sfântului Ştefan cel Mare din biserica mănăstirii.
Premierul Victor Ponta participă, vineri, la pelerinajele de la sanctuarul naţional marian catolic din comuna Cacica şi la Mănăstirea Putna, ambele din judeţul Suceava.
Premierul Victor Ponta a ajuns, joi dimineaţă, la Putna, pentru al treilea an consecutiv, pentru a participa la Sfânta Liturghie de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului.
Mănăstirea Putna a înaintat o contestaţie Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava împotriva avizului pentru realizarea prospecţiunilor seismice prin detonarea unor cantităţi de dinamită în scopul descoperirii unor noi zăcăminte de gaz metan. Călug...
Mănăstirea Putna ar putea fi aşezată pe un zăcământ de gaz metan. O echipă de geologi a început de două săptămâni prospecţiunile în zona localităţii. De teama unor eventuale efecte negative ale celor 15.000 de explozii de dinamită planificate pentru ...
Şeful Executivului a luat parte miercuri la hramul lăcaşului de cult din Suceava. El a venit alături de soţie, Daciana, dar şi însoţit de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor. 10.000 de persoane au luat parte la slijbă....
Turiştii pot lua parte în prima zi de Paşte la mai multe evenimente organizate în judeţ prin programul „Paşte în Bucovina".
Pelerinii s-au strâns cu ocazia hramului mănăstirii, iar evenimentul a fost binecuvântat de Patriarhul Daniel. Preafericitul Daniel a sfinţit ieri pictura interioară a bisercii Mănăstirii Putna, la care fraţii Mihai şi Gavril Moroşan au lucrat 9 ani....
Au descoperit tainele artei la preoţii de la Mănăstirea Putna. Ghidaţi în tainele artei bizantine de părintele Anastase, Anca si Ovidiu Galan au învăţat cum să îmbine tradiţia cu marketingul în Grecia.