majorarea salariului minim - ultimele știri
fără imagine
Înainte de a vă vorbi despre ce am muncit eu, în Parlamentul European, cu privire la creșterea salariului minim, vreau să remarc, dintr-o analiză publicată recent de Comisia Europeană cu privire la România, două observații pe care, în mod cert, le resping.
Liderii guvernamentali au ajuns la un consens pe tema majorării salariului minim. Potrivit Guvernului, salariul minim va fi majorat la 3000 de lei, 200 de lei fiind scutiți de taxe. De asemenea, salariul minim pentru sectorul construcțiilor va ajunge la 4.000 de lei.
PSD cere majorarea salariului minim brut pe econmie, în contextul economic actual. Creşterea salariului minim pe economie este susţinută şi de ministrul Muncii Raluca Turcan, care atrage însă atenţia că majorarea nu trebuie să provoace concedieri.
Majorarea salariului minim n-a influenţat o creştere a productivităţii muncii, mai mult competitivitatea a scăzut, efectul fiind invers decât cel dorit, a declarat Eric Stab, preşedintele Consiliului Investitorilor Străini (CIS), care este de părere ...
Confederaţiile sindicale şi cele patronale au ajuns la un acord privind majorarea salariului minim la 1.200 de lei, din 1 ianuarie 2016, una din variantele luate în discuţie de Guvern fiind majorarea salariului cu îngheţarea la nivelul actual al taxe...
Salariul de bază minim brut pe ţară va creşte anul viitor în două etape, de la 900 la 975 de lei din ianuarie şi la 1.050 de lei din iulie, aproape 1,5 milioane de angajaţi urmând să beneficieze de majorare. Majorarea a fost decisă în şedinţa de mier...
STUDIU Creşterea salariului minim a obligat trei sferturi din angajatori să majoreze toate salariile
Aproape trei sferturi din firmele din România susţin că majorarea salariului minim pe economie de la 1 iulie 2014, de la 850 de lei la 900 de lei, le-a forţat să majoreze salariile pentru toţi angajaţii, pentru a nu tensiona relaţiile de muncă, a dec...