karachi - ultimele știri
Aceste exerciţii în cadrul luptei împotriva pirateriei - AMAN-2021 - urmează să aibă loc în apropiere de Karachi, în februarie.
Cel puţin 97 de persoane şi-au pierdut viaţa, după prăbuşirea unui avion aparţinând companiei Pakistan International Airlines (PIA) la Karachi (Pakistan), au anunţat autorităţile locale, care au subliniat că există şi doi supravieţuitori.
Un avion al companiei Pakistan International Airlines (PIA) s-a prăbuşit vineri în apropiere de Karachi. Peste 100 de persoane se aflau bord....
Cel puţin 71 de persoane au murit şi altele 44 au fost rănite, joi, în Pakistan, după ce un tren de pasageri a luat foc....
Un adolescent din Pakistan are gâtul atât de flexibil încât reuşeşte să-şi întoarcă capul până la 180 de grade. Ideea i-a venit după ce a văzut un film de groază....
Cel puţin 11 persoane au murit şi aproximativ 70 au fost rănite într-un incendiu ce a izbucnit luni dimineaţă în bucătăria unui hotel din Karachi, o metropolă de la Oceanul Indian considerată capitala economică a Pakistanului....
O doctoriţă americancă a fost grav rănită joi în Karachi, în urma unei împuşcături în cap într-un atac terorist care se pare că are legătură cu Statul islamic, potrivit declaraţiilor poliţiei locale.
Un grup armat a atacat, marţi dimineaţa, un post de control al aeroportului din Karachi (sudul Pakistanului), la o zi de la asaltul taliban soldat cu 37 de morţi, au anunţat autorităţile locale, în timp ce confruntări armate continuau, relatează AFP.
KABUL În vasta Piaţă Bush, situată adânc în capitala Afganistanului, războiul american este dat spre vânzare. Labirintul format din 500 de magazine interconectate, numit după preşedintele american care a dispus invazia din 2001, este un centru comerc...
Zahra Shahid Hussain, vicepreşedinta partidului Mişcarea pentru Dreptate, a fost împuşcată mortal, motivul crimei fiind necunoscut....
Sute de persoane s-au reunit pe străzi la Karachi, cel mai important oraş din Pakistan, protestând sâmbătă faţă de filmul american islamofobob "Inocenţa musulmanilor", potrivit poliţiei şi unor martori, relatează AFP.
Organizaţia „Economist Intelligence Unit" a oferit publicităţii lista celor mai ieftine zece oraşe din lume, realizată pe baza costului mediu de trai din aceste localităţi....
Un avion de linie cubanez, care se deplasa de la Santiago de Cuba către Havana s-a prăbuşit ieri, din cauza furtunii tropicale Tomas, a anunţat televiziunea cubaneză....
Un inginer a fost arestat duminică pe aeroportul din Karachi, în sudul Pakistanului, după descoperirea unor materiale electrice în încălţămintea acestuia, în timp ce se pregătea să urce la bordul unui avion cu destinaţia Oman, a anunţat un oficial di...