interes national - ultimele știri
Primarul Ion Lungu susține că a discutat cu ministrul Antreprenoriatului şi Turismului despre oportunitatea ca Suceava să fie stațiune turistică de interes național, pentru a putea trage fonduri europene
Staţiunea a ajuns de puţin timp în administrarea comunei Chiscani după un lung proces, de mai bine de zece ani, cu municipiul Brăila. În amintitul răstimp, nimeni nu s-a mai ocupat de întreţinerea spaţiilor publice, care au ajuns într-o stare deplora...
Epopeea construcţiei de autostrăzi din România ajunge la un alt nivel: le declarăm pe toate „obiective strategice de interes naţional“. Autostrada Unirii este următoarea care va fi inclusă pe această listă selectă pe care se regăseşte deocamdată doar...
În cursul zilei de joi, 15 martie, în cadrul şedinţei de Guvern a fost semnat proiectul de hotărâre privind atestarea ca staţiune de interes naţional a localităţii Borşa şi ca staţiune de interes local a comunei Onceşti, ambele din Maramureş....
Decretul preşedintelui Igor Dodon prin care este promulgată legea privind declararea utilităţii publice pentru lucrările de interes naţional de construcţie a conductei de transport gaze naturale pe direcţia Ungheni – Chişinău a fost publicat în ediţi...
Ministerul Economiei propune dezbaterilor publice proiectul de lege privind declararea utilităţii publice de interes naţional a lucrărilor de construcţie a conductei de transport gaze pe direcţia Ungheni – Chişinău, transmite IPN....
Perioadele de turbulenţă şi tumult ale reaşezărilor, schimbărilor globale, mai ales la nivelul regulilor şi raporturilor dintre marii actori, sunt cele mai sensibile şi periculoase pentru actorii naţionali.
Aceasta este întrebarea fundamentală. Şi nu este nouă. Şi nu, pentru prima oară, ar fi acum gata să producă răspunsuri care să se termine prin activarea unor motoare care să anime „revolta maselor” pentru a folosi titlul unei cărţi pe nedrept uitate ...
„Eu sunt convins că partidul meu îşi va câştiga locul şi rolul în istoria României în aceste momente” – declara Gabriel Oprea în anul 2012, cu puţin timp înainte ca „Generalul” să trădeze alianţa din care făcea parte pentru a trece cu arme şi bagaje ...
Starea nu foarte bună în care se află Staţiunea Lacu Sărat nu este de ieri, de azi, dar se agravează după unul dintre litigiile dintre Primăria Brăila şi cea a comunei Chiscani.
În România, întotdeauna ceva trebuie păzit: bandajele din farmacii, centralele termice, Gânditorul de la Hamangia, cărţile, benzina, holdele. Cea mai importantă resursă a acestei ţări pare-a fi însă omul politic. De multe ori, bodyguard-ul e pus acol...
Victoria populistului Kaczynski în alegerile poloneze marchează sfârşitul unei ere în istoria „Noii Europe“, după cum denumea statele Europei centrale fostul secretar al Apărării din SUA, Donald Rumsfeld. După căderea comunismului, elitele politice d...
Trebuie să moară cineva ca în societatea noastră să apară o adiere de protest. Trebuie să ajungem cu mult dincolo de limită pentru a ne întreba, de ce? Cum am putea schimba în mai bine societatea românească în care cei cu poziţii importante tac iar c...
Până de curând, UNPR era o supă călduţă prin care scotoceai cu lingura, în speranţa că mai găseşti o bucăţică mai macră de carne căzută de la partidele tradiţionale. Încordarea generalului a transformat partidul într-o piftie nervoasă care face şi de...
Acum euro-semnalul principal este: „trebuie să facem urgent Statele Unite ale Europei” – şi văile opiniei publice româneşti încep să răsune de: „da, să trăiţi!”
Domnul Liviu Dragnea a declarat, de curînd, că avem nevoie de un nou mod de a face politică. Avem nevoie de un „pact” pe termen lung al tuturor partidelor ţării, de un armistiţiu bazat pe „dialog şi continuitate”, de conlucrarea patriotică a tuturor,...
Aflat în coaliţia de guvernare alături de PSD şi ALDE, UNPR-ul generalului Gabriel Oprea se face luntre şi punte între Palatul Cotroceni, Palatul Victoria şi Palatul Parlamentului pentru rezolvarea Codului fiscal, evident, în numele intereselui naţio...
Vă amintiţi cred, toţi cei care aţi degustat din veşnicia care s-a născut la sat, cum uliţa colbuită era pentru orice orăşean de la bunica un culoar al interogării ţărăneşti. „Al cui eşti tu, maică!?“ te-ntrebau insistent chivuţele de pe băncuţă după...
Motto: „Pentru o ţară ca România, baza dezvoltării începe de la Securitate“ – Traian Băsescu, Deveselu, octombrie 2013. Ştiam că Robert este „la ei". Aşa cum îi ştiu pe majoritatea domnilor Smith din presa românească. Şi ei ştiu că eu ştiu.
În ultimile luni politicienii şi presa din Europa occidentală îi tratează pe români ca pe nişte fiinţe scăpate de sub control, nişte câini fără stăpâni, acarieni care le ameninţă bunăstarea şi sănătatea societăţii, sistemele sociale....
În contextul în care România a intrat în cursă pentru organizarea unor meciuri de la Campionatul European de fotbal din 2020, Guvernul a declarat de interes naţional acest turneu final, din partea căruia oficialii români au aşteptări mari.
Cine a urmărit de-a lungul timpului activitatea lui Traian Băsescu ar trebui să ştie că face „jocul” INTERESULUI NAŢIONAL. N-a urmărit şi nu urmăreşte jocuri electorale în interes propriu....
Preşedintele Iranului, Hassan Rohani, a salutat miercuri în cadrul unui interviu pentru canalul NBC tonul „pozitiv şi constructiv” al unei scrisori trimise de Barack Obama....
Despre problema Roşia Montană s-a vorbit destul, despre soluţii mai puţin. Deloc întâmplător. În absenţa unui „common sense” despre rolul şi limitele statului care să permită inclusiv o evaluare rezonabilă a externalităţilor ecologice asociate cu exp...
De neînţeles modul în care au evoluat lucrurile în cazul Roşia Montana. În loc să lase specialiştii să se pronunţe - ei ştiu mai bine decât politicienii care sunt riscurile, câştigul, ce trebuie să facă statul în acest contract -, lucrurile au fost î...
Compania Plafar, care a ieşit anul trecut din insolvenţă şi a pierdut şi propriul brand „Plafar“, vândut de autorităţi în 2007 pentru un milion euro reţelei de farmacii Centrofarm, nu va mai fi considerată companie naţională, având în prezent doar un...