interbelica - ultimele știri
Avocatul Aurel Lazăr, a fost membru fondator al Uniunii Avocaţilor din România, participant la Marea Unire, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi primar al municipiului Oradea. Puţini ştiu însă că, în 1929, el a jurizat primul concurs de frumuseţe...
În adolescenţă, regele Mihai I şi-a petrecut unele vacane în ţinuturile Hunedoarei. S-au păstrat mărturii interesante despre călătoriile sale din perioada interbelică.
În toamna anului 1920, în Târgu Jiu s-au desfăşurat manifestări de amploare de sărbătorire a luptei de la Podul Jiului, un moment unic din istoria Primului Război Mondial, în care populaţia oraşului, formată din femei, bătrâni şi copii, a reuşit să ţ...
Prin Legea pentru reprimarea unor infracţiuni contra liniştii publice, din data de 19 decembrie 1924, autorităţile au legiferat măsurile contra comuniştilor.
Rolul femeilor în societate, înainte de Primul Război Mondial, era limitat. Apariţia unor personaje puternice, cum ar fi Ecaterina Teodoroiu, supranumită „Eroina de la Jiu“, a contribuit la manifestarea mişcării feministe.
Însemne electorale cu figuri geometrice, sloganuri ironice şi înţepătoare la adresa adversarilor politici şi găşti de mardeiaşi electorali care se luau la bătaie în plină stradă. Aşa erau campaniile electorale din perioada interbelică, în vremea în c...
Oxana Munteanu are o pasiune faţă de pălăriile de epocă, pe care le-a colecţionat de la târgurile de anticariat din Strasbourg, Franţa şi din oraşul Baden-Baden din Germania. Cea mai veche pălărie din colecţia sa este din secolul XVII, iar cea mai re...
În perioada interbelică, prostituţia era o meserie ca oricare alta. Regulile după care funcţionau bordelurile şi obligaţiile prostituatelor erau stabilite prin acte normative. Damele din bordeluri aveau condicuţe de sănătate şi erau obligate să facă ...
O expoziţie inedită poate fi admirată la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea: „Despre poliţie şi infractori în perioada interbelică“. Doritorii pot citi rapoarte ale oamenilor legii din perioada interbelică, dar şi corespondenţa din...
Teatrul ”Mihai Eminescu” din Botoşani este unul dintre cele mai vechi din Moldova. O adevărată bijuterie arhitectonică, teatrul construit cu banii daţi de bancherii şi boierii botoşăneni a fost de-a lungul timpului distrus de bombardamente şi ”mutila...
Încă din cele mai vechi timpuri, publicitatea a fost unul dintre instrumentele principale de promovare şi vânzare preferat de majoritatea întreprinzătorilor maramureşeni. Produse precum adaosul de cafea, oţetul, promovarea atelierelor de croitorie or...
Scandalurile electorale care au acaparat în ultima lună spaţiul de emisie al televiziunilor de ştiri, paginile electronice şi scrise ale ziarelor locale şi naţionale le regăsim şi în presa din anii crizei economice interbelice, 1928 - 1933.
Cătălina a participat la toate olimpiadele de istorie organizate la grupa ei de vârsta. De fiecare dată s-a calificat în finala concursului iar de două ori s-a întors acasă cu mențiune....