instinct - ultimele știri
Civilizaţia nu e obligatorie. Biologia hoardei şi supremaţia instinctelor au numai de cîştigat din absenţa sau din lichidarea ei. Această formă de existenţă, descrisă, îndeobşte, ca barbarie, nu-şi cunoaşte numele dar îşi salută permanent voluptăţile...
Chiar dacă reuşesc la un moment dat să-şi asigure securitatea financiară, mulţi oameni acţionează doar pentru a-şi spori averea, fiind preocupaţi puţin sau deloc de celelalte aspecte ale vieţii....
Sexul în post este „interzis“, cred unii. „Restricţionat“ spun alţii. „Abstinenţă“, susţin cei mai apropiaţi de cele spirituale. Termenul potrivit este însă „înfrânare“. De ce? Simplu: postul este, practic, un exerciţiu de educare a instinctelor, inc...
Pentru medici este un mister cum bebeluşul Xiao Zhao nu doar că a supravieţuit în pântecele mamei lui în timpul unui accident mortal de motocicletă, ci mai ales că el a fost expulzat din uter în momentul impactului.
Multe persoane se simt sufocate de cariera pe care şi-au ales-o, dar le este greu să renunţe la toate lucrurile pe care le-au realizat, la toată munca pe care au depus-o ani de-a rândul şi să o ia de la capăt într-un domeniu nou.
Când vine vorba de stări, decizii şi comportament, creierul nu e singurul care acţionează. O zi proastă se cunoaşte, de obicei, încă de dimineaţă, iar când suntem stresaţi creierul ne încurajează să mănâncăm. Ceea ce nu ştiu mulţi dintre noi este că ...